INAUGURATE DAR NETERMINATE! Bazin de înot şi ANL-uri nefolosibile! (FOTO)
Foto: Foto: Bogdan Codrescu, Ionatan Ţuţu

INAUGURATE DAR NETERMINATE! Bazin de înot şi ANL-uri nefolosibile! (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ca să le arate oamenilor că tot ce a promis face, Dumitru Nicolae le-a făcut beneficiarilor de repartiţii în apartamentele ANL o jumătate de surpriză: le-a dat casele în care nu pot încă locui * O situaţie asemănătoare o regăsim şi la Bazinul de Înot de la Baia Comunală, care nu va putea fi folosit până pe 15 iunie


Pe ultima lungime de bazin (!), primarul Galațiului vrea să arate gălățenilor că a avut o activitate intensă și taie panglici pe bandă rulantă. Pregătindu-se intens pentru înmânarea cheilor unor apartamente ANL din Cartierul Cantemir, primarul Dumitru Nicolae s-a antrenat, ieri dimineaţă, cu toată presa locală, la inaugurarea Bazinului de Înot de la Baia Comunală. După aproape trei ani și jumătate de lucrări parcă interminabile, bazinul a fost, în sfârșit, umplut cu apă. O apă pe care plutea însă o pojghiță consistentă de praf. Ce s-a întâmplat? În goana nebună de a inaugura cât mai repede acest obiectiv - pentru a nu-i servi pe tavă viitorului primar un obiectiv numai bun de trecut în CV! - constructorii au curățat zona într-o grabă de nedescris. Tot praful s-a dus astfel în apă, dându-i un aspect absolut neplăcut. În afară de o igienizare „la sânge”, cum se spune, bazinul mai are nevoie și de alte câteva intervenții. Spațiile de la etaj trebuie împrejmuite cu bare de protecție, ca să nu mai vorbim de faptul că în zonă nu există niciun fel de accesoriu. Primarul este însă optimist: „Cel mai târziu pe 15 iunie, vom ști și tarifele pe care le vom practica... Ne uităm la cele practicate la Brăila, la Vrancea, și le stabilim și pe ale noastre”, spune Dumitru Nicolae. Așa cum era de așteptat, bazinul va fi dat în administrare Societății de Gospodărire Urbană SRL Galați.

Bălăceală - din 15 iunie!

Pe lângă dotări și tarife, bazinul trebuie să aibă și profesori de înot, care să se ocupe de învățăcei! „Nu-mi fac probleme! Am vorbit cu cei care sunt la Brăila acum și mi-au spus că vin la Galați dacă le fac bazinul. Iată că acum îl au”, mărturisește primarul Galațiului. Doar că lucrurile nu stau chiar așa! Inspectorul școlar de sport Emilian Pătru - instructor de înot - spune că nu vede de ce ar veni un antrenor de la Brăila, unde are dispoziție un bazin de dimensiuni olimpice, la Galați, unde este doar o jumătate de bazin olimpic! „Cel mai probabil, acolo se vor antrena copiii de la grupa de înot din cadrul Clubului Sportiv Școlar”, a adăugat Emilian Pătru.

Lucrările la bazinul de la Baia Comunală au început în luna februarie 2009 și au fost realizate de Vâlceana. Au fost alocate de la buget peste 4,3 milioane de lei, bani din care s-a construit și o centrală termică, dar s-au amenajat și spații adiacente bazinului.


Locuinţe fără canalizare, apă şi gaze, repartizate beneficiarilor

În același stil „heirupist” de la sfârșitul mandatului, primarul Galațiului s-a grăbit ieri să le dea cheile unor gălățeni care au așteptat locuințe ANL de li s-au lungit urechile! În total, vorbim despre 97 de apartamente la cele mai noi blocuri construite în Cartierul Cantemir de SC Confort SA. „Cele mai noi blocuri” nu este totuși o sintagmă foarte potrivită pentru că ele sunt construite de mai bine de un an, dar nefinisate. Să nu credeți însă că le-a pus Dumnezeu mâna în cap celor aproape 60 de familii (din totalul de 97) care și-au ridicat ieri cheile, sau poate că le-a pus, dar numai pe jumătate. Ei au aflat cu dezamăgire că nu se pot muta acolo mai devreme de mijlocul lunii iulie. Și asta pentru că blocurile n-au canalizare, apă caldă sau rece și nici gaze.

Aşteptare şi de opt ani!

Primarul Dumitru Nicolae s-a supărat din nou când l-am întrebat de ce s-a precipitat să le dea oamenilor cheile fără ca apartamentele să aibă toate utilitățile. „Mai bine nu le dădeam și atunci era mai bine? Lasă, că orice se începe de la puțin”, a replicat edilul. Pe jumătate mulțumiți, oamenii au intrat, și-au văzut viitoarele cămine și au plecat. „La cât am așteptat, eu zic că mai merită încă o lună. Asta e!”, spune Valentin Măcelaru, un tânăr care a așteptat patru ani ca să se vadă plecat din apartamentul luat cu chirie. Să mai spunem că printre cei care au primit ieri locuințe ANL erau și oameni care așteptau de şapte-opt ani, dar că nu și-au pierdut speranța. Acum, sunt fericiți că, măcar într-un viitor apropiat, vor pleca de pe capul părinților sau socrilor și vori începe și ei o viață nouă!

Citit 5266 ori Ultima modificare Vineri, 08 Iunie 2012 16:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.