Acuzaţii ca-n campanie, îngheţ politic mai ceva decât afară

Acuzaţii ca-n campanie, îngheţ politic mai ceva decât afară
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ne aşteaptă un buget rahitic pe 2010 * Preşedintele Chebac, înzăpezit * PD-L n-a votat rectificarea bugetară *

Colindele copiilor luminoşi de la corul „Allegria” („Bucuria”? Haida-de!) de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, cu „Ne daţi ori nu ne daţi?” au prefaţat parcă cererea de fonduri a consilierilor PD-L la ultima şedinţă din an a Consiliului Judeţului (CJ).

Consilierul Iulian Aramă (PD-L) a propus un amendament la rectificarea bugetară care a fost votată vineri: comuna Bălăşeşti să mai primească adică nişte bani, pentru că nu a primit decât jumătate pentru cofinanţarea reabilitării unui drum. Altfel, pierde grantul (proiect SAPARD) de la UE şi dă banii înapoi.

Argument logic. Iarna nu se poate face macadam la un drum sub zăpadă, a venit, iarăşi logică, replica preşedintelui CJ, Eugen Chebac. Consilierul cerea să se voteze ceva, dar n-a putut să spună despre fondul necesar decât în termen de „vreo” lei.

Ştiind că preşedintele ştie. Şi preşedintele ştia. Dar nu primise amendamentul scris.

Consilierul spune însă că a primit solicitarea primarului, dar că nu s-a uitat la ea, fiind vorba de un primar PD-L. Gata, s-a dus aerul colocvial!

S-au zis cuvinte destul de grele, ieri. Dacă în plină campanie electorală, tăioasă şi cu spume la gură, şedinţele CJ s-au desfăşurat mai liniştit decât la azilul de bătrâni, şedinţa de ieri a fost foarte tensionată.

Chiar dacă, în final, la un pahar de şampanie, taberele au trebuit să se pupe…

Atacurile lui Aramă împotriva lui Chebac şi viceversa l-au enervat pe consilierul liberal Viorel Cristovici: afară ningea şi trebuia să se întoarcă la Tecuci! Aşa că a propus amânarea certei…

Iar consilierul PSD Nicolae Bacalbaşa i-a avertizat pe… convivi că se pricepe să se certe şi ar putea deci să le facă şi concurenţă, aşa că mai bine să se oprească aici.

Consilierii PD-L au votat împotriva rectificării bugetare, sub cuvânt că preşedintele nu dă banii comunei cu primar PD-L, iar preşedintele Chebac a răspuns că  el face administraţie, nu politică. Şi că banii se vor da în primăvară, când se va putea pietrui fără… zăpadă.

Una peste alta, politica dă iar în clocot şi se discută direct în plen ceea ce ar trebui negociat la comisii.

Chebac „n-a ieşit” la zăpadă, ci la buget…

De altfel, consilierul Aramă i-a reproşat preşedintelui Chebac că nu a fost prezent la comandamentul de iarnă. Asta după ce preşedintele îl învinuise de blocarea circulaţiei judeţene pe prefectul PD-L, pentru că a interzis circulaţia  în judeţ.

Preşedintele a replicat că a fost la Bucureşti, în interesul judeţului şi a fost reprezentat la comandament de şeful departamentului de drumuri şi poduri al CJ.

Am aflat şi de ce a întârziat preşedintele Chebac: a făcut 7 ore pe drum de la Bucureşti, a găsit drumuri închise, a fost deszăpezit abia după ce a apelat personal la un preşedintele de consiliu judeţean să trimită utilajele de deblocare. Misiunea: a adus o  estimare a proiectului de buget pe 2010. Cu mult mai mic decât a fost cel de anul acesta! Păi, la ce vă aşteptaţi?

Explicaţie foto: Preşedintele CJ, faţă în faţă cu consilierii PD-L

Citit 867 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.