„Dottore” de Galaţi: Cine sunt parlamentarii locali cu doctorate?

„Dottore” de Galaţi: Cine sunt parlamentarii locali cu doctorate?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ministrul Comunicaţiilor Dan Nica - doctor în ştiinţele comunicării * Deputatul PC Bogdan Ciucă - doctor în ştiinţe juridice * Senatorul PNL Paul Ichim - doctor în ştiinţe medicale*  Deputatul PSD Viorel Ştefan - doctor în economie * Senatorul PDL Marius Necula - doctorand 2006-2008, neterminat


Chiar dacă suspendarea preşedintelui Traian Băsescu a umbrit acuzaţiile plagiatelor doctorale ale politicienilor, protestele „ghilimiştilor” dovedesc că situaţia nu e deloc „clasată”. Nici politica gălăţeană nu este lipsită de doctori. Noi i-am inventariat doar pe parlamentarii cu doctorate şi i-am provocat să ne spună unde şi când şi-au luat doctoratul, cine le-a fost îndrumător, care a fost subiectul tezei şi dacă ar da în scris, aşa cum i-a cerut şeful statului ministrului Culturii, că n-au plagiat. Iată ce am aflat.

Teză pe un târâm „virgin”

Deputatul PC Bogdan Ciucă a devenit doctor în ştiinţe juridice în anul 2006. Teza lui de doctorat se numeşte „Aspecte de teorie şi practică judiciară privind infracţiunile săvârşite în activitatea notarială” şi a fost susţinută la Universitatea Bucureşti. Coordonator i-a fost profesorul Gheorghe Nistoreanu. Ciucă ne-a declarat că nici dacă ar fi vrut să plagieze n-ar fi avut cum, pentru că este prima lucrare făcută pe acest subiect. Şi în acest moment teza a rămas singulară, dar acum se lucrează la o teză de doctorat privind aspecte economice ale activităţii notariatelor.

Litiaza biliară complexă

Senatorul PNL Paul Ichim este doctor în ştiinţe medicale din 2006. Teza sa de doctorat a vizat chirurgia, subiectul fiind litiaza biliară complexă, şi a fost susţinută la Universitarea Carol Davila din Bucureşti, îndrumător fiindu-i profesorul Eugen Brătucu. Dr. Ichim susţine că e gata să dea în scris că nu a plagiat. E drept că, de când e omul pe pămân,t crizele biliare pot fi însoţite de febră, frison sau icter, iar denumirile medicale nu pot fi schimbate. Chirurgul afirmă că la partea de teorie generală a avut grijă să precizeze sursele, inclusiv pentru imaginile sau iconografia folosită şi să facă trimiterile corecte. La partea de practică, însă, s-a bazat pe cazurile şi experienţa personală. Senatorul se declară mai revoltat nu de plagiat, ci de „habarnauţii” care ajung peste noapte îndrumători de lucrări de doctorat.

Doctorate social-democrate

Deputatul PSD Viorel Ştefan este, potrivit CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor, doctor în economie, teza fiind susţinută în anul 2002 la Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi. Din păcate, Viorel Ştefan nu a putut fi contactat pentru a ne da detalii despre doctoratul său.

Nici ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Dan Nica, nu a fost de găsit la telefon. Dan Nica este doctor în ştiinţele comunicării din anul 2005. În 2007, politicianul a primit premiul „Tudor Tănăsescu”, acordat de către Academia Română pentru anul 2005 pentru lucrarea „Le Gouvernement électronique. (Concepts Appliqués en Roumanie)”. La acel moment, Dan Nica ne-a declarat că a fost premiat pentru lucrarea sa de doctorat susţinută în Franţa care vizează guvernarea electronică, administraţia electronică.

Doctor este şi Dragoş Gabriel Zisopol, deputatul comunităţii elene, care şi-a câştigat mandatul într-un colegiu gălăţean. Potrivit CV-ului, Zisopol şi-a luat doctoratul cu distincţia „Cum Laudae” la Universitatea de Petrol - Gaze din Ploieşti.

Senatorul Necula nu şi-a finalizat doctoratul

Senatorul PDL Marius Necula şi-a trecut în CV, pe lângă absolvirea a trei facultăţi, TCM (1988), Ştiinţe Economice (2010) şi Drept (2011), şi menţiunea „doctorand în Economie: 2006-2008”. Contactat telefonic, senatorul ne-a explicat că şi-a început doctoratul la Universitatea din Chişinău, dar n-a reuşit să-şi amintească numele îndrumătorului, ci doar faptul că este membru corespondent al Academiei Române. Necula susţine că s-a dus tocmai la Chişinău pentru că, neavând la acel moment studii economice, nu a fost acceptat în România. Teza pe care a început-o viza managementul colectivităţilor locale, dar n-a mai avut vreme să se ocupe de ea. „Dacă aş fi copiat sau aş fi plătit pe altcineva să mi-o scrie, acum eram doctor”, ne-a declarat ironic senatorul Marius Necula.

 

Citit 4395 ori Ultima modificare Vineri, 06 Iulie 2012 18:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.