Nunţi peste hotare - De ce se căsătoresc politicienii în secret?

Nunţi peste hotare - De ce se căsătoresc politicienii în secret?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ce au în comun fostul viceprimar Nicuşor Ciumacenco, deputata PNL Cristina Pocora, liderul liberal Crin Antonescu şi preşedintele PSD, Victor Ponta? * Fiecare dintre ei s-a căsătorit în străinătate, în secret, relaţia cu aleasa ori alesul inimii a început la partid şi au făcut eforturi pentru a păstra discreţia * În plus, majoritatea se află la a doua căsnicie


Dacă românii de rând, care îşi câştigă cinstit pâinea în străinătate, vin în ţară pentru a se căsători, politicienii preferă să spună „Da” la ambasadele României din străinătate. Cel puţin aşa au făcut gălăţenii Nicuşor Ciumacenco şi Cristina Pocora, dar şi liderii politici Crin Antonescu şi Victor Ponta. Pe lângă faptul că toţi patru şi-au cunoscut jumătatea cu care îşi împart viaţa în cadrul activităţii politice, mai au ceva în comun: au făcut mari eforturi pentru a menţine discreţia în timpul relaţiei, tocmai pentru că partidul şi, în general, publicul nu priveau cu ochi buni apropierea, iar din punct de vedere electoral rezultatul era discutabil. Cu decenţă, vă vom dezvălui astăzi secretele acestor nunţi politice.

Luna de miere electorală

Situaţia matrimonială a fostului viceprimar Nicuşor Ciumacenco a fost unul dintre motivele constante de atac, critici şi ironii în timpul campaniei electorale. Comentariile pe la colţuri dar şi cele postate pe site-ul ziarului nostru vizau relaţia pe care acesta ar fi avut-o cu Liliana, consiliera lui. Aceasta i-a fost alături pe toată durata campaniei electorale (chiar a fost exclusă din PSD pentru asta), dar şi în seara în care a aflat că a fost înfrânt. La evenimentul de la Muzical, în care Ciumacenco şi-a lansat candidatura la Primărie, Liliana a stat chiar lângă fiul şi părinţii tânărului candidat şi păreau că se înţeleg de minune. Nu putea trece neobservat nici faptul că, pe toată durata campaniei pentru Primărie, Ciumacenco nu a purtat verigheta, bijuterie care nu-i lipsea de pe deget înainte ca bârfele să prindă aripi. La prima sa emisiune de televiziune de după pierderea cursei pentru fotoliul de primar, Nicuşor Ciumacenco a apărut pe micul ecran purtând pe inelar o verighetă zdravănă. Nicuşor Ciumacenco şi Liliana s-au căsătorit la Milano, în luna martie, chiar înainte ca politicianul să-şi anunţa oficial candidatura independentă la Primăria municipiului Galaţi. Chiar dacă şi el şi soţia lui se află la a doua căsătorie, şi au avut parte de o lună de miere în plină campanie electorală, par să fie foarte fericiţi împreună, mai ales că alături le este fiul lui Nicuşor Ciumacenco.

Deputata Pocora s-a măritat la Sevilia

Discreţia a făcut legea şi în cazul liberalei Cristina Pocora. Deşi este gălăţeancă, tânăra politiciană reprezintă în Parlament colegiul Făurei-Ţăndărei. În 2009, Pocora a postat pe blog „am devenit doamnă”, anunţând astfel căsătoria sa secretă cu jurnalistul Dan Cruceru. Imediat după eveniment, Cristina Pocora ne-a acordat un interviu în care ne-a dezvăluit motivele pentru care s-a căsătorit în Spania. „Am încercat să fim foarte discreţi în ceea ce priveşte căsătoria noastră, pentru că nu dorim să devenim subiect de tabloide. Am fugit de tot ceea ce înseamnă «un eveniment public». Am făcut doar cununia civilă. Am dorit să fie un moment doar al nostru, să nu fim alergaţi în mod clasic, aşa cum păţesc toţi mirii, într-o singură zi, de la starea civilă, la biserică, la restaurant. O zi care ar trebui să fie cea mai fericită pentru miri se transformă în «ziua marii oboseli». Prin urmare, cu ocazia zilei lui de naştere, pentru că tocmai îmi vândusem maşina, mi-am permis să-i fac cadou un weekend la Sevilia. Această zi s-a transformat în «ziua noastră», pentru că am profitat de prezenţa acolo şi am decis să spunem «DA» la Consulatul României de la Sevilia. Am fost noi doi şi patru prieteni veniţi special din ţară pentru a fi alături de noi! Nici măcar părinţii nu au ştiut până în acea zi. Ei au fost martori doar prin internet şi telefon, adică am transmis online pe messenger şi prin telefon”, ne-a mărturisit liberala.

Dan Cruceru a cunoscut-o pe tânăra politiciană la PNL, pe când lucra în departamentul politic de la Prima Tv. Între timp, s-a reprofilat pe jurnalism monden şi este prezentatorul „Poveştirilor Adevărate” de la Acasă Tv. Cei doi sunt foarte fericiţi şi au devenit deja părinţii unei superbe fetiţe.

Eurocăsnicie la Bruxelles

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a cerut-o de soţie pe europarlamentara PNL Adina Vălean la Londra şi s-au căsătorit la Ambasada României din Bruxelles, profitând de faptul că în capitala Belgiei se află şi locul de muncă al soţiei. Liberalul a explicat în presa naţională că a preferat discreţia unei căsătorii în străinătate din motive electorale, dar şi din decenţă. „Dincolo de faptul că socotesc o astfel de răscruce a vieţii un moment de maximă intimitate, dată fiind postura mea publică în ţară, lucrurile iau o amploare mediatică şi n-am vrut măcar să-i dea cuiva prin cap că acesta este un moment din campania electorală”, a spus Antonescu. Cei doi s-au cunoscut în politică. Liderul PNL s-a recăsătorit după ce a trecut prin drama a pierderii primei sale soţii. Crin Antonescu este tatăl unei fetiţe.

„Da” în chineză

„Lung prilej de bârfe şi de ipoteze” în PSD a fost relaţia dintre liderul Victor Ponta şi eurodeputata Daciana Sârbu. Gurile rele spun că lui Ponta i-a luat mai mult să îl convingă pe tatăl Dacianei, Ilie Sârbu, să-i acorde mâna fiicei lui. Un motiv în plus pentru ca Ponta, divorţat şi tatăl unui băiat, să aleagă să oficializeze relaţia cu Daciana tocmai în China, una dintre ţările iubite de cuplu. Social-democraţii s-au căsătorit în secret la Ambasada României din Beijing. Un an mai târziu, după ce s-a născut şi fetiţa lor, au făcut cununia religioasă în aceeaşi zi cu botezul micuţei, la Bucureşti.

 

Citit 5462 ori Ultima modificare Vineri, 06 Iulie 2012 18:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.