"Lanţul scumpirilor": Preţul căldurii îi arde la buzunar pe gălăţeni

"Lanţul scumpirilor": Preţul căldurii îi arde la buzunar pe gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • Din 2008 până în prezent, preţul energiei termice s-a dublat * Din cauza majorării preţului gazelor naturale, ne paşte o nouă scumpire

Numai astăzi nu e mâine, când la Curtea de Apel Bucureşti este programat primul termen în recursul privind falimentul societăţii Apaterm. E adevărat, SC Calorgal, operatorul regional care va trebui să asigure distribuţia agentului termic produs de Electrocentrale, stă gata să se nască pe ruinele economice ale falimentarului Apaterm.
În tot acest hăţiş cu reţele lungi de sute de kilometri, dar găurite ca şvaiţerul, cu unele puncte termice modernizate, dar şi cu multe dileme, singura certitudine este că agentul termic care (sperăm) ne va încălzi caloriferele va costa mai mult. Nu se ştie deocamdată cât de mare va fi creşterea, dar suportarea ei de la bugetul local, adică tot din banii noştri, este aproape imposibilă.
Mai trist este că gigacaloria s-a scumpit sistematic în ultimii patru ani. În 80 la sută din cazuri, Electrocentrale a majorat preţul pentru Apaterm, iar societatea de interes local a cerut la rându-i majorare. Aleşii s-au certat, apoi au aprobat. Iar noi a trebuit să plătim…
Iată ce salturi a făcut preţul local al energiei termice, preţ ce include toate costurile activităţilor de producere, transport, furnizare şi distribuţie.

A fost odată 120 de lei gigacaloria!

Vă vine să credeţi? 120 de lei pe gigacalorie cu TVA, atât plăteam în ianuarie 2008! Acelaşi preţ rămas, hăt, din octombrie 2006! Fericirea n-a durat mai mult! La finele anului 2008, pentru că erau vremuri electorale, Consiliul Local a decis să majoreze retroactiv subvenţia pentru ultimele şase luni, cu 20 de lei, să cumva să ne ardă buzunarele în preajma urnelor. Dar odată trecute alegerile, preţul pentru căldură a fost adus în 2009 la 140 de lei pe gigacalorie.
Începutul anului 2010 a adus un preţ local al energiei termice facturate populaţiei de 148,77 lei pe gigacalorie, cu tot cu TVA. Dar, după nici o lună, a venit altă majorare! Concret, din februarie 2010, gigacaloria a devenit şi mai preţioasă - 160,69 de lei. După cinci luni, altă "bucurie"! Aleşii locali au votat cea de-a treia scumpire din an, valabilă de la 1 iulie 2010: preţul local al energiei termice facturate populaţiei - 167,44 lei pe gigacalorie, cu o cotă de TVA de 24 la sută. Deci de data asta n-a mai fost Electrocentrale, ci TVA-ul! Am răsuflat uşuraţi doar până în decembrie, când a fost votat preţul pentru anul 2011 - 214,65 de lei pe gigacalorie, inclusiv TVA!
În vara lui 2011, aleşii locali au făcut ceea ce nu mai făcuseră până atunci: au spus „Nu” unei majorări cu 9,57 de lei a preţului gigacaloriei, creştere cerută de CET şi avizată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei! Discuţiile au fost lungi, replicile tăioase şi ţepoase, ba chiar s-a spus că Electroctentale “vinde căldura de la bec”. În toamnă, însă, s-a terminat cu „vitejia”. Gigacaloria s-a umflat la 247,73 de lei şi aşa a rămas până în ziua de azi. Numai că pentru ultima majorare nu CET este responsabil, ci Guvernul, care a renunţat la compensarea combustibililor!

La finele anului, noi scumpiri la orizont

Aşa cum v-am informat deja, scumpirea gazelor naturale va determina Electrocentrale să ceară bani mai mulţi pentru agentul termic livrat Apaterm. Însă, momentan, e greu de spus cât! Potrivit directorului CET, Tudor Petre, abia în octombrie va veni factura de gaze pentru luna septembrie şi abia atunci Electrocentrale va afla care este impactul scumpirii gazelor. Atunci se va face o analiză şi se va decide dacă sunt întrunite condiţiile de majorare a preţurilor şi, în acest caz, cu cât se va scumpi gigacaloria pentru Apaterm. Traseul pe care îl va parcurge solicitarea de tarif va fi ceva mai lung, aşa că ea ar putea ajunge pe masa Consiliului Local prin noiembrie. Dacă avem puţin noroc, mai ales că vin alegerile parlamentare, pe 9 decembrie, vom plăti gigacaloria mai scump abia din ianuarie 2013.

Citit 6005 ori Ultima modificare Marți, 25 Septembrie 2012 11:05

8 comentarii

  • postat de Ed___
    Luni, 03 Decembrie 2012 09:14
    totul este in van !

    atata timp cat la o asociatie de proprietari, la un bloc NU VOR PLATI TOTI 100% vor exista datorii, penalitati, pierderi, furt, probleme si atata timp cat NU EXISTA CONTRACTE INDIVIDUALE atunci va exista premiza imposibilitatii recuperarii pierderilor, furturilor si datoriilor

    cu alte cuvinte Apaterm a fost si este falimentara

    Apaterm este un zombi care de 10 ani (sa nu zic 20 de ani) este tinut in viata de politicienii locali pentru beneficiu electoral, fiind iertate de la guvern datorii la fiecare 2-3 ani
    0
    0
    Raportează
  • postat de Ma cruceste prostia conducatorilor dar si a populatiei
    Vineri, 12 Octombrie 2012 08:45
    DE RETINUT DE CATRE ACTUALELE CONDUCERI ALE :
    - APATERM
    - PRIMARIE
    - CONSILIUL LOCAL
    Perioada buna pentru cetateni cind gigacaloria a oscilat ca pret maxim intre 120 si 140 lei adica 2006 - mai 2010 coincide cu perioada manageriata de George Cubasa care-si stia si locul si rolul de conducator.
    Dupa instalarea armatei de fufe incompetente , si indepartarea acestui OM , a inceput prabusirea si jaful in buzunarul galateanului.
    DE CITA VREME I SA ATRAS ATENTIA PRIMARULUI ( N-AUDE , N-U VEDE ), CA GALATIUL ARE NEVOIE DE PROPRIILE SURSE DE ENERGIE TERMICA ? A TRECUT VARA SI A FACUT O BRANZA (CALORGAL). ACEEASI MARIE CU ALTA PALARIE SI TOT SLUGA LA ELECTROCENTRALE PE BANII OAMENILOR
    VINE IARNA , CONTRACTE IOC, MAI MARESC TARIFUL , NESIMTIREA E IN FLOARE.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Constantin Florea
    Luni, 01 Octombrie 2012 13:40
    0
    0
    Raportează
  • postat de Constantin Florea
    Luni, 01 Octombrie 2012 13:38
    0
    0
    Raportează
  • postat de Constantin Florea
    Luni, 01 Octombrie 2012 13:36
    Stati cuminti ca nu are cum sa fie arsi Galatenii la buzunar pentru caldura pentru ca vor inchide robinetii la calorifere si atunci vor fi in siguranta, nu vor apela nici la 112 divizia Pompieri, plus de asta garantiile primarului e cu totul alta.
    CITITI aici " http://www.viata-libera.ro/politica-administratie/34715-galati-viata-libera-politic-administratie-calorgal-infiintat-asigurari-pret-caldura "

    Ce spuneti acum?
    0
    0
    Raportează
  • postat de Virgil
    Duminică, 30 Septembrie 2012 19:23
    Ar trebui construite minicentrale de cartier unde sa fie produs agentul termic prin intermediul combustibililor mai ieftini... dar nu o sa se intample asta niciodata pentru ca profitul de pe urma acestor scumpiri ajung in buzunarele unor membrii de partid la fel ca si ISTA care te taxeaza la teava, chiar daca ai tevile care tranziteaza partamentul reci ei tot te taxeaza cu ce putin 50 de lei pe teava... de ce interesul unora
    0
    0
    Raportează
  • postat de Roman
    Marți, 25 Septembrie 2012 17:06
    Daca ar avea putina minte cei din PRIMARIE ar da si distributia de la APATERM sau CALORGAL celor de la ELECTROCENTRALE fiindca ar scadea pretul de cost a gigacaloriei ,dar gandesc cu altceva decat cu capul,SI SUNT CONVINS CA AR SCADEA PRETUL LA FACTURA DE INCALZIRE..cum a falimentat APATERMUL???80%din banii institutiei se duceau pe salarii ,luau vreo 20 grosul restul salarii derizorii..si uitea asa a ajuns in faliment si mai mult falimenteaza si pe altiii intr-o firma serioasa 8%e bugetul pe salarii,deduceti si dumneavoastra ce institutie e APATERM.
    0
    0
    Raportează
  • postat de IC
    Marți, 25 Septembrie 2012 06:28
    Apoi daca sunt utilizate gazele la incalzirea agentului termic de catre Electrocentrale de ce nu se renunta la acest sistem hipercentralizat si pagubos si repectiv la monopolul acestui unic furnizor? Scumpirea Gcal ,calea sigura pentru cresterea datoriilor la intretinere pentru caldura din apartamente dar mai ales pentru "caldura" din spatiile comune ,aia care nu exista decat in mintea celor de la ANRSC . Baietii astia ,prin Ordinul 343 /2010 ,indeamna la risipa de energie termica, legiferand ca se plateste la fel pentru conductele de distributie si coloane ,indiferent daca sunt sau nu izolate,in loc sa incurajeze izolarea acestora.In fapt ,ordinul respectiv este o modalitate haiduceasca de a transmite o parte din povara scumpirii Gcal pe umerii celor cu centrale termice ,adica a alora care vor caldura si apa calda normale ,nu ceea ce ofera furnizorul local ,indiferent cum s-ar denumi.,,,,,,cu gandirea pe care o credeam scoasa din mentalitatea autoritatilor ,"lasa ca daca au avut bani de centrala,au bani si sa palateasca o parte din factura la caldura pentru celelete apartamente... Oare cand vom scapa ,daca vom mai scapa vreodata,de " cazanul comunist " ? Bine ca nu s-a finalizat si ideea impuscatului cu :bucatariile de bloc" ,ne pomeneam acum ca suntem obligati sa le folosim in exclusivitate ,pe principiul aberant, aplicat la alte utilitati : daca asa au fost proiectate...
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.