Incredibil, dar adevărat! După mai bine de zece ani de la înfiinţare, SC Industrial Parc SRL, aflată în subordinea Consiliului Local, are, în sfârşit, un buget de venituri şi cheltuieli, ba chiar şi estimări pentru următorii doi ani. Concret, societatea şi-a propus în 2013 venituri totale de 586.100 de lei, cheltuieli de 585.000 de lei şi un profit net de 924 de lei. Societatea nu are nici măcar un leu pentru investiţii – ce s-ar mai putea investi într-un parc care înghite bani de peste un deceniu, tot nu e finalizat, dar are un fond de salarii de 111.200 de lei? Industrial Parc SRL nu are decât şase salariaţi şi nu-şi propune în următorii doi ani să-i înmulţească. Câştigul mediu lunar pe salariat se ridică la 1.545 de lei.
Premieră după zece ani: Buget pentru SC Industrial Parc SRL, aflat în subordinea Consiliului Local Galaţi Scris de Anca Melinte
Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
Notificări pentru demolarea a trei construcții de pe Faleza Dunării Fostul premier care a ajuns preşedinte de judeţ „Vocea României” din 2025 cântă folclor „Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu Maria şi Traian Băsescu au sărbătorit nunta de aur
Mai multe din această categorie:

