Senatorul Paul Ichim, preşedintele PNL Galaţi: "Statul trebuie să mai păstreze anumite instituţii sub control"

Senatorul Paul Ichim, preşedintele PNL Galaţi: "Statul trebuie să mai păstreze anumite instituţii sub control"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Liberalii nu agreează proiectul de descentralizare în varianta social-democratului Liviu Dragnea *Liderii de partide se lansează în critici şi acuze


Descentralizarea lui Dragnea a încins spiritele în mediul politic. Chiar dacă declară la unison că este nevoie, mai mult decât oricând, de o restructurare a administraţiei publice, mulţi dintre politicienii de Galaţi resping proiectul vicepremierului Liviu Dragnea, despre care spun că va conduce la o politizare excesivă a administraţiei, dar şi la scăderea calităţii serviciilor oferite de instituţii. Senatorul Paul Ichim, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL, nu este de acord cu propunerea vicepremierului potrivit căreia Consiliului Judeţului ori primarul vor desemna directorii instituţiilor. Ba mai mult, liberalul susţine că statul ar trebui să-şi păstreze controlul asupra mai multor instituţii. „Dacă aruncă problemele în plan local, fără să se asigure o finanţare, este o prostie. În momentul în care nu avem specialişti şi mergem doar pe plăcerea de partid, a celor cu carnet de partid, se dă totul peste cap. Este nevoie de planuri strategice. Cred că statul trebuie să mai păstreze anumite instituţii sub control, să nu îşi ia mâinile de pe ele, căci, astfel, vom asista la un fenomen de scădere drastică a calităţii serviciilor oferite. Dacă nu se va menţine un control şi o supraveghere din partea statului, ne vom confrunta cu probleme foarte grave. Nu mi se pare normal ca anumiţi şefi de instituţii să fie, ulterior, la cheremul unora sau al altora, să se afle la conducerea diverselor servicii doar pentru că aşa îşi doresc anumite personaje. Am descentralizat şi sănătatea şi, cu mici excepţii, sunt probleme foarte mari din acest punct de vedere. Exceptând unele judeţe, unde oamenii au dat dovadă de responsabilitate”, ne-a declarat senatorul Paul Ichim, lăsând să se înţeleagă că PNL se opune proiectul de descentralizare propus de către vicepremierul Liviu Dragnea.

Citit 1257 ori Ultima modificare Marți, 01 Octombrie 2013 18:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.