Bun găsit, în Galaţiul situaţiilor absurde! Pentru al treilea an la rând, gălăţenii captivi în sistemul centralizat de încălzire devin victime colaterale în războiul rece dintre Apaterm şi Electrocentrale. Acum trei ani au dârdâit de frig în case pentru că agenţii economici cu pricina au simţit nevoia să-şi arate muşchii. Anul trecut, li s-a promis că menţinerea în viaţă a Apaterm este un compromis pe termen scurt şi în paralel vor fi puse în aplicare alternative „Cea mai convenabilă şi rapidă ar fi construirea unei termocentrale noi, cum a făcut Bacăul. Sunt termocentrale noi care se pot ridica în mai puţin de un an, modulare, moderne, pe cogenerare, care pot asigura o căldură mai ieftină. Experimental, avem 20 de puncte termice modernizate şi vrem să încercăm experienţa de a monta motoarele respective să vedem dacă sunt rentabile. Pe un parteneriat public-privat, putem găsi şi o finanţare cu un termen de rambursare foarte lung”, promitea anul trecut primarul Marius Stan. Acum se vorbeşte din nou despre strategia de încălzire a oraşului şi despre compromisul de a aloca bani cu nemiluita SC Apaterm, în condiţiile în care spectrul falimentului este mai prezent ca oricând. În concluzie, vom mai avea parte de o iarnă a promisiunilor şi-a strategiilor care, din păcate, nu ne încălzesc caloriferele. Bine că măcar frigul din case ne menţine tineri şi vioi. Absurd, dar adevărat.
Absurd de Galaţi: Strategii de încălzire avem, dar frigul nu le bagă în seamă Scris de Anca Melinte


Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
Peste 83.000 de euro pentru o parcare în Centru, pe locul a şapte garaje demolate Cât costă pregătirile pentru redeschiderea Plajei „Dunărea” 12 cluburi sportive gălăţene, admise pentru finanţare de la bugetul local De la vândut sicrie, actriţă pe scena Teatrului Naţional Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)
Mai multe din această categorie: