Curtea de Conturi ţipă: Sporuri ilegale de 2,9 milioane de euro la Primăria Galaţi

Curtea de Conturi ţipă: Sporuri ilegale de 2,9 milioane de euro la Primăria Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Nu mai puţin de 12,8 milioane de lei, adică peste 2,9 milioane de euro, reprezintă valoarea totală a sporurilor, suplimentelor, primelor, indemnizaţiilor şi majorărilor salariale de care au beneficiat angajaţii Primăriei în ultimii ani şi pe care Camera de Conturi le-a catalogat ca ilegale * Primăria este somată să recupereze integral prejudiciul anilor anteriori şi foloasele nerealizate prin plata acestor sume către funcţionarii publici


Camera de Conturi Galaţi, structura teritorială a Curţii de Conturi, a bătut toba la urechea surdului! Aşa se poate spune despre deciziile din perioada 2009-2012, pe care Primăria municipiului Galaţi le-a ignorat cu nonşalanţă atunci când a fost vorba de recuperarea integrală, la bugetul local, a prejudiciilor reprezentate de plata ilegală a unor sporuri salariale. Altfel nu se explică de ce, în Decizia nr. 43 din 5 august 2013, emisă în urma auditului financiar pe anul 2012, Primăria este trasă de urechi şi pentru că nu a adus la îndeplinire obligaţiile trasate prin deciziile emise în urma controalelor din anii trecuţi. Un întreg capitol al Deciziei emise de organul de control se referă la recuperarea acestor sume. Camera de Conturi scrie negru pe alb „aveţi obligaţia luării tuturor măsurilor legale pentru a solicita şi recupera la bugetul local”, formulare urmată de un întreg pomelnic de prejudicii. Am pus cap la cap actuala decizie a Camerei de Conturi şi rapoartele controalelor anterioare şi iată despre ce sume este vorba.

Ianuarie 2012, luna ultimelor „bonusuri”

Prima dispoziţie a organului de control se referă la „prejudiciul reprezentat prin plata nelegală a sporului pentru condiţii grele de muncă (spor de calculator) şi spor pentru condiţii vătămătoare de muncă (septembrie 2011 - ianuarie 2012)” conform Deciziei nr. 56 din 23 noiembrie 2012, pe care îl vrea recuperat. Suma cu pricina se ridică la 433.000 de lei.

Camera de Conturi impune şi recuperarea „cheltuielilor de personal pentru plata sporului pentru condiţii vătămătoare de muncă (ianuarie 2010 - august 2011) şi a sporului de calculator (septembrie 2008 - august 2011), a stimulentelor acordate în anul 2011 cu titlul de restanţă pentru perioada 2009 - 2010, precum şi a stimulentelor acordate persoanelor care la momentul efectuării plăţilor nu erau în relaţii contractuale de muncă cu Primăria, inclusiv a foloaselor nerealizate”, conform Deciziei nr. 41 din 18 noiembrie 2011. Potrivit raportului Camerei de Conturi, în perioadele menţionate, salariaţii Primăriei au primit, ilegal, în total, 5.640.579 de lei.

Dezmăţ pe bani publici

Următoarele patru prevederi ale Deciziei Camerei de Conturi se referă la anul 2009, când salariaţii Primăriei s-au „scăldat” în suplimente financiare. Organul de control cere acum să fie recuperat „prejudiciul rezultat prin acordarea către angajaţi a unor drepturi fără bază legală şi documente justificative (spor de calculator, spor de dispozitiv, primă pentru pensionare, indemnizaţie de hrană, indemnizaţie pentru refacerea capacităţii de muncă, sume pentru procurarea unei ţinute decente, indemnizaţie de înmormântare, primă pentru ziua de naştere etc, după caz), inclusiv a foloaselor nerealizate”, conform Deciziei nr. 47 din 8 noiembrie 2010.

Se adaugă şi „prejudiciul rezultat din efectuarea unor plăţi nelegale de personal, reprezentând ore suplimentare, spor de mobilitate şi spor de confidenţialitate acordat fără respectarea prevederilor legale, inclusiv a foloaselor nerealizate”, dar şi „prejudiciul rezultat din acordarea fără bază legală, pentru activitatea de scriere şi de implementare a proiectelor, către angajaţi, a sumelor reprezentând majorarea cu până la 75 la sută a salariului de bază, inclusiv a foloaselor nerealizate”.

Camera de Conturi obligă Primăria să repare şi „prejudiciul rezultat din necalcularea, nereţinerea şi nevirarea contribuţiilor datorate de angajat şi angajator aferente tichetelor-cadou, inclusiv a foloaselor nerealizate”. În total, suma pe care, în 2009, Primăria a cheltuit-o ilegal pentru a-şi răsfăţa angajaţii se ridică la 6.538.271 de lei.

Ultima prevedere pe această temă din decizia Camerei de Conturi se referă la „plăţile nelegale (cheltuieli de personal efectuate în anii anteriori) reprezentând indemnizaţii de conducere şi diferenţe salariale pentru ocuparea temporară a unor posturi de conducere, de care au beneficiat unii funcţionari publici din cadrul Primăriei” - conform Deciziei nr. 17 din 8 iulie 2009. Faţă de sumele anterioare, paguba e de-a dreptul un mizilic - 165.700 de lei.

Banii trebuie recuperaţi până la sfârşitul anului

Camera de Conturi cere să fie încasate sumele „inclusiv de la persoanele răspunzătoare din cadrul Primăriei - conducere executivă, salariaţi etc. - ca urmare a neexercitării corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu stabilite prin fişele posturilor”. Mai mult, municipalitatea este avertizată să comunice lunar, organului de control, stadiul aducerii la îndeplinire a măsurilor trasate, începând cu data de 30 septembrie 2013. Termenul de realizare a acestor obligaţii este 31 decembrie 2013. În consecinţă, Primăria ar trebui să se grăbească…

Citit 5338 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Octombrie 2013 18:10

16 comentarii

  • postat de Plătitor...........
    Vineri, 11 Octombrie 2013 07:20
    89.137.139.***
    Iată de ce lucrurile merg din rău în mai rău în România. Grija noastră este să moară şi capra vecinului. Nu ne doare că lucrăm ca "vanzatoare intr-un magazin de multinationala" având şi studii superioare şi patronul ne trage pe sfoară. Ne doare că altcineva încasează nişte drepturi despre care instanţele de judecată (supreme în controlul legalităţii!) decid că sunt legale. Nu ne doare nici că primarul cheltuie aiurea ceva mai mult pentru procese fără nici o noimă. Păi, dacă lucrăm ca "vanzatoare intr-un magazin de multinationala", postul este pentru studii superioare (trebuie să ştim să vorbim în mai multe limbi!) iar salariul minim, conform legii, este dublul lui 800 de lei. (800 de lei este salariul pentru un post care nu necesită nici un fel de calificare şi nici un fel de studii). Dar acest lucru nu-l preocupă pe nici un cârcotaş. Dacă am lua, într-un fel, atitudine faţă de ilegalităţile patronului "de multinationala" poate că ar fi mai bine. La noi, însă, unii fac ce vor şi se îmbogăţesc pe munca noastră peste noapte iar noi ne dăm în cap unii altora. Ca la noi........
    0
    2
    Raportează
  • postat de NONI
    Vineri, 11 Octombrie 2013 06:35
    5.13.223.***
    D-mna Maria spuneti-ne si noua care sint cuantumurile ale tuturor sporurilor care se iau la primarie cap coada?
    1
    1
    Raportează
  • postat de Maria
    Vineri, 11 Octombrie 2013 06:19
    89.136.6.***
    Legendele că munca în anumite locuri este ușoară și bine plătită, nu au de-a face cu realitatea. Sunt în oraș oameni cu venituri, locuințe, autoturisme deosebite, dar nu cei menționați de dumneata. Nu ne întrecem aici, cine se plânge mai mult. Sunt și oameni fără locuință, șomeri, singuri, bătrâni, bolnavi. O mulțime necăjită, neștiută și tăcută. Aceasta e ultima mea replică.
    0
    1
    Raportează
  • postat de Stefan
    Joi, 10 Octombrie 2013 21:33
    5.13.201.***
    In atentia d-nei Maria
    D-na Maria, de ce trebuie sa suporte populatia Galatiului toate aceste mizerii? Eu lucrez vanzatoare intr-un magazin de multinationala in care vin oameni si tipa, sar la bataie s.a., pentru diverse nemultumiri cu privire la serviciul sau bunul vandut de catre mine si compania pentru care lucrez, cu toate astea nimeni nu imi plateste nici un fel de spor, nici nu imi ofera bilete MOCA la Gala de Box(finantata de catre populatia Galatiu-lui), nici nu imi ofera vreun sejur la munte asta petrecandu-se acum 2-3 luni, sejur de care a avur parte ori ce angajat al primariei(pe surse sigure). Toate astea pe banii contribuabililor. Am un program de 12 ore si un salariu de aprox 800 lei, nu ii ofera si mie primaria niste sporuri pentru saracia indurata?
    Mentionez ca am studii superioare, pentru care am tocit cartea!!!!
    1
    4
    Raportează
  • postat de Maria
    Joi, 10 Octombrie 2013 18:11
    89.136.6.***
    Bine, eu sunt de la Primărie și vorbesc în cunoștință de cauză. Anca Melinte scrie că prejudiciul trebuie recuperat ”conform Deciziei nr. 56 din 23 noiembrie 2012.” Dar exista o lege care prevedea că sporurile erau legale. Altfel, nu se acordau. ”Condiții grele sau vătămătoare de muncă” nu însemna ”spor de calculator” ci lucru cu oameni violenți, recalcitranți, mincinoși, obraznici, țipători la telefon, care așteptau Primăria să le spele vasele din chiuvetă, să le ducă gunoiul împuțit din bucătărie, să le măture aleea de doi metri din fața blocului etc. Scoteau o canapea veche și murdară afară, oamenii de la Ecosal o ridicau crezând că e aruncată și locatarii sunau la Poliție spunând că ”mașina xxx” de la Ecosal le-a furat o minunăție de pat pe care l-au scos ca să văruiască. Ei, și câte altele mai sunt! Cine e nevinovat? Cine aruncă primul cu piatra?
    3
    3
    Raportează
  • postat de cine plăteşte?
    Joi, 10 Octombrie 2013 17:49
    79.116.99.***
    nicolae a fost deosebit de generos cu angajaţii săi şi deosebit de zgârcit cu ceilalţi gălăţeni. am auzit că mai trăieşte. să plătească...
    2
    2
    Raportează
  • postat de Plătitor conştiincios a taxelor şi impozitelor locale pe care primarul le foloseşte aiurea
    Joi, 10 Octombrie 2013 16:06
    89.137.139.***
    Domnule cu IP: 193.230.156.150, nu vezi cât de confuz eşti? Şi cu ce ochelari ai citit culoarea mea politică? Oricum, se vede că nu ai înţele nimic din comentariile mele. Nici alţii nu au înţeles mare lucru. Nu au înţeles, de exemplu, că banii care se duc la firma de avocatură precum şi banii care au fost daţi altei firme de avocatură pentru un audit peste acest audit sunt mai mulţi decât îi impută netemeinic Curtea de Conturi. Şi mai e ceva: Să nu ştie Controlorii Curţii de Conturi şi primarul că anul trecut, pe ultima sută de metri de guvernare, puterea pedelistă a dat o lege a amnistiei pentru toate aceste sporuri imputate? Şi atunci, pentru ce audit şi pentru ce procese?! Desigur, doar pentru a da avocaţilor banii din taxele şi impozitele pe care le plătim noi fără a avea şi serviciile aferente.
    Şi încă ceva: nu am nici o legătură cu sporurile respective. Am doar legătură cu taxele şi impozitele pe care le plătesc şi se duc în buzunarele unor avocaţi care mă sfidează cu opulenţa lor.
    3
    3
    Raportează
  • postat de cetatean platitor de salarii inclusuv celor care dorm
    Joi, 10 Octombrie 2013 13:43
    193.230.156.***
    Domnule platitor prin afirmatiile tale de fapt certifici faptul ca cei dinainte au furat cat au putut iar cei de acum prin marius stan fura si mai mult .Aveai dreptate in ceea ce priveste aspectul ca, au o multime de jurisit care nu merg in instanta ptr. ca primarul vrea sa dea banutii publici unor avocati fosti angajati ai primariei sau alti avocati cu care cei din primarie fac afaceri continuu. Asa ca, chiar daca se vede din comentariu ca esti pontist(basist), adevarul este la lumina intotdeauna si ar trebui in astfel de comentarii sa renuntati la culoarea politica ptr. ca nu fac bine nimanui. Felicitari Anca Melinte chiar daca unora nu le/a convenit. Sigur daca este functionar, nu are cum.
    2
    4
    Raportează
  • postat de kiki
    Joi, 10 Octombrie 2013 13:34
    193.230.156.***
    Nu s/au pus in executare dispozitiile Curtii de Conturi din anii precedenti pentru ca tot astia au fost. Cum era aceeasi oameni care si au insusit acesti bani, primele pe care au considerat ei ca le merita din banii nostri, sa recupereze aceste sume de bani? sa se intoarca impotriva lor insisi. Toti se plang ca functionari publici au salarii mici , fara ca sa pomeneasca aceste stimulente si beneficii care la unii sigur sunt mai mari ca salariile. Asteptam ca in urma acestor nereguli Camera de Conturi sa recupereze acesti bani si sa-i investeasca in nevoile cetatenilor . Nu o sa se intample asa ceva, va gasi primaria un mijloc prin care beneficiari ai acestor sume sa fie tot ei, asta pentru ca nu credem ca institutia Curtea de Conturi isi face treaba. Pana cand aceasta nu va recupera banii pe care institutiile de stat nu iii gestioneaza legal, nu face decat sa destabilizeze relatiile cetatean autoritati. Asteptam masurile Curtii de Conturi. Cat despre constatari ilegale, banii intradevar trebuiesc recuperati de la primar si de la persoanele care au facut constatarile din cadrul Curtii de Conturi si nu dela cetateni. Numai asa cei din administratie vor casca ochii pentru orice banut cheltuit. de furat nici vorba .
    1
    3
    Raportează
  • postat de Akbar
    Joi, 10 Octombrie 2013 11:53
    86.127.208.***
    Articol tendentios asemenea ziarelor comuniste care "infierau cu manie proletara burgezia capitalista".
    Suplimentele financiare in care s-au "scaldat" functionarii Primariei au fost acordate in conformitate cu legislatia in vigoare, iar instantele au dat sentinte care contrazic Curtea de Conturi. Sapati mai adanc si poate aveti norocul sa dati peste niste nume cu rezonanta care chiar ca s-ai scaldat in bani publici cu adevarat, de facultati facute pe banii Primariei, de odrasle ale unor personaje care beneficiau de burse "pe afara" , de ONG-uri abonate la banul puiblic si de multe altele.
    2
    5
    Raportează
  • postat de Plătitor conştiincios a taxelor şi impozitelor locale pe care primarul le foloseşte aiurea
    Joi, 10 Octombrie 2013 10:34
    89.137.139.***
    Completare. De fapt, cheltuielile inutile sunt duble pentru că şi salariaţii şi-au angajat avocaţi (câte unul, fiecare, pentru că aşa a deschis procesele primarul) iar primăria trebuie să le restituie cheltuielile de judecată. Pentru cei care între timp lucrează în altă parte şi s-au învoit pentru a se prezenta la proces, trebuie să le plătească şi salariile de zilele respective (2-3 zile salariu pentru fiecare). Apoi, cred că aşa cum e perseverent primarul nostru (de fapt, e încăpăţânat), va declara şi recurs. Deci, încă o dată, cheltuielile duble se vor dubla. Puteţi socoti cât a cheltuit şi cât va mai cheltui airea pentru un moft al Curţii de Conturi şi pentru prietenii săi, avocaţii?
    0
    3
    Raportează
  • postat de Plătitor conştiincios a taxelor şi impozitelor locale pe care primarul le foloseşte aiurea
    Joi, 10 Octombrie 2013 10:23
    89.137.139.***
    @negonic: nu contează ce cred eu sau altcineva. Nu conteaza nici ce părere au controlorii Curţii de Conturi. Ei doar pot sesiza ce constată, cu punctul lor de vedere. Conteaza ce spune LEGEA. De aceea, nici o reţinere din salariu nu se poate efectua decât în baza hotărârii unor specialişti în controlul legalităţii iar aceştia sunt numai şi numai judecătorii. Nimeni altcineva. Ori, eu am constatat că deja, în cazul a peste 100 de procese, sesizările Curţii de Conturi au fost deja respinse. Celelalte vor avea aceeaşi soartă pentru că obiectul şi cauza sunt identice. Era bine dacă "specialiştii" Curţii de Conturi studiau mai atent legile şi nu generau alte plăţi -de data asta- absolut inutile. De aceea am spus că banii daţi firmei de avocatură trebuie imputaţi lui M.S. şi Curţii de Conturi; fiecăruia după contribuţia şi culpa la cheltuielile inutile din bani cu care se puteau face lucruri care să se vadă în oraş şi nu în luxul unor avocaţi.
    5
    4
    Raportează
  • postat de negonic
    Joi, 10 Octombrie 2013 09:08
    5.13.163.***
    Pt. Platitor...............:cum gasesti justificat sporul pentru conditii grele de munca (spor de calculator )si pentru conditii vatamatoare de munca ? T u crezi ca exista vreun functionar (din cei ce au beneficiat de acele sporuri ),care sa nu dispuna de un calculator acasa ? Daca la munca considera vatamatoare lucrul la calculator . si ca rasplata pentru aceasta munca a cerut (si a beneficiat ) de doua sporuri de ce pentru acasa a cumparat calculator ? Sunt multe profesii care intradevar se incadreaza in conditii grele de munca , si nu beneficiaza de astfel de sporuri cum au beneficiat niste plimbatori de hartii . Esti unul dintre ei ?
    3
    9
    Raportează
  • postat de ion
    Joi, 10 Octombrie 2013 08:09
    80.96.3.***
    la acest control, s-a tinut cont si de faptul ca circula cu autobuzele transurb , numai cu legitimatia????
    5
    7
    Raportează
  • postat de Plătitor conştiincios a taxelor şi impozitelor locale pe care primarul le foloseşte aiurea
    Joi, 10 Octombrie 2013 07:52
    89.137.139.***
    Materialul e o manipulare a opiniei publice pentru ca cetăţenii să-i privească chiorâş pe funcţionarii Primăriei. Probabil că ziaristei nu i s-a acordat vreo facilitate de la Primărie. Care e problema?
    În primul rând, trebuia consemnată şi părerea salariaţilor (prin reprezentantul legal, sindicatul) care au beneficiat de acei bani. De regulă, controlorii Curţii de Conturi impută sume conform unei note primite de la superiori fără a analiza atent prevederile legale. În al doilea rând, conform Codului muncii, nici o reţinere nu se poate face fără o sentinţă judecătorească irevocabilă. Curtea de Conturi se vrea un fel de "omul negru" cu cagula pe cap care vine, taie şi pleacă. Nu admite nici un alt punct de vedere. Dar salariaţii au dreptul şi la părerea unei "persoane" care judecă imparţial/neutru (instanţa de judecată). Ce spun instanţele de judecată? Am deschis site-ul Tribunalului Galaţi cu câteva clipe înainte de a posta acest comentariu şi am găsit sentinţe care contrazic afirmaţiile din articol. În al treilea rând, Legea nr. 330/2009, în baza căreia a făcut controlul Curtea de Conturi, nu e chiar aşa de neagră cum au vrut Boc/prim-ministrul şi Curtea de Conturi. Legea vorbeşte şi de o perioadă de implementare, perioadă în care, "Nici un salariat nu va avea un salariu brut mai mic decât cel legal din decembrie 2009". Ori, perioada de implementare încă nu s-a încheiat. În al patrulea rând, trebuie imputate sume serioase Curţii de Conturi şi primarului, Marius Stan. Curtea de Conturi a imputat sume care nu sunt confirmate şi de instanţele de judecată. Pentru judecată, primarul a deschis procese dar nu "în bloc" ci pentru fiecare salariat. În loc să fie reprezentată de proprii jurişti, a angajat o firmă de avocatură care e în graţiile sale şi, probabil, la care are o datorie din campania electorală. În loc să plătească un singur onorariu de vreo 2.000 de lei plăteşte "n" onorarii de câte 1.250 de lei în condiţiile în care procesele sunt identice. Deci, ce sume cheltuie aiurea primarul cu sprijinul Curţii de Conturi?! Aceste sume ar trebui să fie imputate Curţii de Conturi şi primarului. Sunt bani din taxele şi impozitele locale şi care trebuiau să fie folosite în folosul cetăţenilor contribuabili şi nu în folosul firmei de avocatură.
    6
    8
    Raportează
  • postat de Florin
    Joi, 10 Octombrie 2013 00:11
    5.13.145.***
    Ministrul Muncii: Pensiile şi salariile vor creşte cu aproape 4% din 2014

    Pensiile vor creşte de anul viitor cu aproape 4%, dă asigurări ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. Nici bugetarii nu vor fi uitaţi. Vor primi şi ei 3 procente în plus la salariu, spune Câmpeanu.

    "Pensiile vor fi indexate cu 100% rata inflatie si 50% din cresterea reala a salariului mediu pe economie, inseamna un procent de 3,75% crestere, de asemenea se prevede si o marire a salariilor in sectorul bugetar 3%", a spus Câmpeanu.

    Deşi momentan nu poate mări alocaţiile copiilor, ministrul Muncii spune că se caută soluţii, în special pentru a-i ajuta pe cei care provin din familii defavorizate.

    "România are o mare problemă, e singura ţară care nu poate să acorde alocaţiile copiilor în funcţie de veniturile părinţilor. Am discutat şi cu ministrul învăţământului să gasim şi alte forme, să marim numărul de burse pentru copiii săraci".

    Cam putin totusi avand in vedere ca toate taxele se vor mari de la anul.
    1
    1
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.