ALARMANT/ Al doilea val de ninsori ne prinde sub zăpadă
Foto: Foto: Liviu Ghinea

ALARMANT/ Al doilea val de ninsori ne prinde sub zăpadă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Nu mai puţin de 18 localităţi din judeţul Galaţi încă mai erau izolate aseară * Pe DN 24D şi pe mai multe drumuri judeţene nu se putea circula


În ciuda directivelor prefectului de Galaţi, Dorin Otrocol, care le-a solicitat reprezentanţilor Secţiei de Drumuri Naţionale şi Consiliului Judeţului să acţioneze pentru ca marţi după-amiază să nu mai existe localităţi izolate, iar cetăţenii să poată să-şi procure măcar alimentele de bază, mii de locuitori din mediul rural erau încă izolaţi ieri seară. Conform raportării de la ora 18.00 a Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, nu mai puţin de 18 localităţi erau izolate. Este vorba despre Bălăşeşti, Bereşti Meria (satele Şipote, Prodăneşti, Puricani, Săseni, Onciu), Cerţeşti (satele Cârlomăneşti, Cerţeşti şi Cotoroaia), Cuca, Drăgăneşti, Fundeni (sat Lungoci), Griviţa (sat Călmăţui), Jorăşti, Nămoloasa, Rediu, Scânteieşti şi Smulţi.

Multe drumuri judeţene, încă nedeblocate

Conform reprezentanţilor Consiliului Judeţului, marţi seară încă se lucra pentru deblocarea DJ 204N Nămoloasa-Năneşti, DJ 251C Valea Mărului-Smulţi, DJ 251F Drăguşeni-Smulţi, DJ 252H Tecuci-Furceni, dar şi pe DJ 254, în dreptul comunei Griviţa. Autorităţile judeţene nu au putut da asigurări că DJ 251B Corod-Cerţeşti, DJ 254 pe segmentul Iveşti-Călmăţui şi DJ 255 Cuca-Rediu vor fi deblocate în cursul nopţii. De altfel, conform reprezentanţilor Consiliului Judeţului, dacă Secţia de Drumuri Naţionale nu va debloca DN 24D, atunci va rămâne, în continuare, blocat şi DJ 255 Cuca-Rediu, iar locuitorii celor două comune izolaţi.

Aseară, conform autorităţilor, pe DN 24D, Secţia de Drumuri Naţionale acţiona cu opt utilaje, în timp ce Vega, societatea care se ocupă de deszăpezirea judeţului, acţiona cu 28 utilaje. Situaţia este cu atât mai alarmantă cu cât, din această dimineaţă, judeţul Galaţi a intrat, din nou, sub avertizare de cod portocaliu, fiind aşteptat un nou val de viscol, ninsori abundente şi temperaturi foarte scăzute.

Citit 1659 ori Ultima modificare Marți, 28 Ianuarie 2014 19:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.