Curtea de Conturi a descoperit abateri de 2,7 milioane de euro la Primăria Galaţi

Curtea de Conturi a descoperit abateri de 2,7 milioane de euro la Primăria Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lucrări neexecutate de constructori, dar plătite din banii noştri, minciuni în procesele verbale de recepţionare a lucrărilor sau lucrări întârziate şi nepenalizate, obiective de investiţii începute şi uitate, studii şi proiecte de investiţii plătite din greu dar nerealizate vreodată, taxe neîncasate sau plăţi ilegale efectuate de Primăria Galaţi. Nu sunt decât constatările Camerei de Conturi Galaţi - structură teritorială a Curţii de Conturi, în cadrul a două misiuni de control desfăşurate anul trecut. Este vorba despre un audit financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară ale pe anul 2012 şi de un controlul al modului de utilizare a alocaţiilor bugetare pentru investiţii în perioada 1990-2012.

Practic, auditorii au petrecut mai bine de trei luni din an verificând scriptele Primăriei. Despre o parte din neregulile constatate, aţi mai putut citi, anul trecut în ziarul nostru, dar de această dată Curtea de Conturi a făcut public raportul neregulilor constatate, iar valoarea totală a abaterilor estimate se ridică la aproape 11,9 milioane de lei.

Deficienţe de cinci milioane de lei doar în 2012

Puse cap la cap, neregulile constatate de Camera de Conturi în cadrul auditului financiar pe 2012 se ridică la 5 milioane de lei. Cea mai modestă abatere, estimată la 252.000 de lei, este că Primăria habar nu are cine şi pe ce bază a modernizat un imobil care îi aparţine. Faptul că Primăria nu a stabilit şi încasat, taxa pentru eliberarea autorizaţiilor privind lucrările de racorduri şi branşament la reţelele publice constituie o abatere de 1.565.000 de lei.

Jenant este că un serviciu propriu al Primăriei n-a restituit un împrumut pe termen scurt luat din fondul de rezervă bugetară a municipiului, abatere de 286.000 de lei. Dar cea mai serioasă constatare vizează faptul că Primăria a plătit din bugetul local 2.410.000 de lei, SC Fotbal Club Oţelul SA Galaţi, o structură sportivă de drept privat cu scop patrimonial, măsură pe care municipalitatea, aşa cum v-am mai informat, a contestat-o.

Cheltuieli mari, investiţii în bătaie de joc

Controlul modului de utilizare a alocaţiilor bugetare pentru investiţii în perioada 1990–2012 a scos la iveală faptul că Primăria nu a încasat penalităţi contractuale pentru neexecutarea de către constructori a unor lucrări de investiţii, în conformitate cu graficele de execuţie, abatere estimată la 349.000 de lei!

Mai grav, în cei 22 de ani a cheltuit 5.177.487 de lei pentru studii de (pre)fezabilitate, proiecte şi expertize tehnice pentru investiţii neîncepute, sistate sau care nu au mai fost puse în funcţiune. Auditorii au descoperit şi că Primăria a decontat sau plătit, în mod nelegal, suma de 1.363.119,03 lei, reprezentând contravaloarea unor lucrări neexecutate. Primăria a primit sarcină să verifice lucrările şi situaţiile descoperite de Camera de Conturi, să stabilească întinderea prejudiciului rezultat inclusiv a beneficiilor nerealizate şi să ia măsurile legale de recuperare a acestora.

Citit 5562 ori Ultima modificare Joi, 06 Februarie 2014 23:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.