Victor Paul Dobre: „Haos în administraţie”

Victor Paul Dobre: „Haos în administraţie”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deputatul PNL Victor Paul Dobre a recunoscut public meritele profesionale ale unor directori de instituţii publice care în acest moment se află în preaviz, în baza OUG 37. 

„PNL nu a avut o politică de genul: venim noi, îi dăm afară pe toţi, nu contează pe cine punem, numai să fi fost de-al nostru. Am avut dintotdeauna, din filozofia liberală, un respect pentru valoarea omului, pentru pregătirea lui profesională, pentru capacitatea de a gestiona”.

„Sunt profesionişti şi i-aş da ca exemplu pe dna Georgeta Modiga, şefa Casei Judeţene de Pensii, pe dna Olimpia Buzia, preşedinta Casei de Asigurări de Sociale care nu a fost membră de-a noastră, sau dl Mihai Turcu, de la Agenţia pentru Mediu, dl Ionel Petrea care este la Inspectoratul Teritorial de Muncă, dl Gheorghe Marinescu, de aproape 20 de ani director la Statistică”.

„Ne întoarcem înainte de ’89, dar pe vremea aceea, comuniştii totuşi se mai uitau la pregătire, la ce ştii să faci. E o epurare politică într-o noapte, după zece ani în care ne-am străduit să creăm sistemul funcţiei publice în România. Noi nu am avut metoda noaptea Sfântului Bartolomeu”, a declarat Dobre.

Deputatului i s-a reamintit însă că liberalul Petre Grigore a demisionat din funcţia de director al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală pentru a-i face loc social-democratului Alexandru Sîntion… „A fost o înţelegere între partide, convenită la nivelul conducerii, restul este legendă. Nu a fost o autoepurare”, a comentat Victor Paul Dobre.

Viitorul nu sună bine

Deputatul consideră că dacă Legea de modificare a Statutului funcţionarului public a fost declarată neconstitutionala, şi OUG 37 este, în esenţa ei, neconstituţională.

„În momentul de faţă, cei care erau directori, sunt suspendaţi, şi cu perspectiva plecării la sfârşitul lunii, cei care urmează să vină, nu vor avea certitudinea locului de muncă pentru că, atât timp cât legea a fost declarată neconstituţională, oricine atacă în justiţie pe o excepţie de neconstituţionalitate câştigă. Justiţia îl pune la loc pe cel dat afară şi rămâne pe drumuri cel nou. Nici cel actual nici viitorul nu sunt, de fapt, şefi şi nu vor avea decât o grijă: când vor pleca. Acest lucru va induce haos”.

Citit 1575 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.