Ce nu-mi place la cartierul meu (2)

Ce nu-mi place la cartierul meu (2)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În urma articolului pe această temă publicat de „Viaţa liberă” marţi, 26 mai, am primit aprecieri, reacţii şi propuneri de la cititori. Promitem că vom ţine cont de acestea din urmă şi publicăm opiniile dumnealor, invitându-vă în acelaşi timp pe dumneavoastră să daţi glas propriilor nemulţumiri legate de cartierul unde locuiţi.

Scrieţi-ne, pe adresele str. Domnească nr. 68 sau Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., daţi-ne adresa exactă şi noi vom veni să vedem şi să fotografiem!

Iată două dintre comentariile postate de cititori:

Ginica: „Părculeţul de la Potcoava este o mizerie datorită apei care ţâşneşte 5 metri pe verticală şi care nu vrea sub niciun chip să cadă înapoi în bazin, ci numai pe lângă. Se formează noroi în amestec cu praful, nu mai spun de cât zgomot face apa aia care se trânteşte pe tabla de inox şi care se scurge pe oriunde, inclusiv pe trotuar şi ajunge până pe strada Brăilei. Dar, cel mai important este ca apa să ţâşnească, să se vadă că avem... ţâşnet”.

Mihai: „O asemenea temă trebuie să existe în ziarul dumneavoastră în fiecare zi pentru că de-adevărat situaţia este cutremurătoare, iar comentariile să aibă şi adresa; calitatea şi atribuţiunile locatarilor, asociaţiilor de locatari, ale tuturor aleşilor locali şi parlamentari. Comentariile să fie însoţite de imagini care să ne arate tot ce ne urâţeşte viaţa, dar şi imagini unde lucrurile sunt bine făcute, un fel de «aşa-i bine, aşa nu»”.

„Oricât am cere de la aleşii noştri, soluţiile vin de la nivel de bază, adică de la locatari şi asociaţiile lor, nu întodeauna este nevoie de bani pentru a îndrepta ceva; smulsul păienjenişului de fiare care demarchează spaţiile verzi, privilegiile unora care-şi parchează maşina în spaţiul verde şi nu de puţine ori cu acoperişuri de diverse materiale, tunsul arbuştilor, tăiatul copacilor, vopsirea scărilor, repararea uşilor de la intrări, rezolvarea problemei câinilor”.

„Dar sunt şi lucrări care necesită bani, după care trebuie mers cu jalba: montarea unor porţi, procurarea de arbuşti pentru spaţiile verzi, delimitarea cu vopsea a parcărilor maşinilor, montarea indicatoarelor de circulaţie, crearea de spaţii de joacă pentru copii şi spaţii pentru adulţi cu aparate de gimnastică pentru favorizarea mobilităţii încheieturilor şi a muşchilor, rezolvării izolaţiilor de tot tipul ale blocurilor ş.a.. Soluţionarea tuturor acestora nu se va putea realiza fără implicarea directă a cetăţenilor, locatarilor şi a asociaţiilor de locatari”.

Citit 1033 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.