Cabina multimedia la Galaţi

Cabina multimedia la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Până pe 4 iunie, gălăţenii care doresc să transmită mesaje la Bruxelles o pot face, mergând la sediul Consiliului Judeţului *

Caravana „Cabina Multimedia Choice Box” a ajuns la Galaţi şi va rămâne până pe data de 4 iunie.

Cabina multimedia este un spaţiu în care orice cetăţean îşi poate înregistra în sistem video un mesaj adresat UE care va fi transmis, ulterior, pe ecrane-gigant la Parlamentul European şi Comisia Europeană de la Bruxelles. O parte din mesajele înregistrate vor fi transmise pe YouTube şi pe canalul TV al Parlamentului European, europa.eu.

Caravana „Choice Box” a parcurs, până acum, alte patru localităţi: Bucureşti, Braşov, Arad şi Râmnicu Vâlcea. La Galaţi, cabina multimedia a ajuns datorită activităţii Centrului Europe Direct din cadrul Consiliului Judeţean Galaţi, aşa cum a ţinut să precizeze şi preşedintele CJ, Eugen Chebac, care a precizat şi programul: de luni până joi între 8.30-16.30 şi vineri, în intervalul orar 8.30-14.00.

După prezentarea cabinei multimedia, realizată de coordonatoarea Centrului Europe Direct, Camelia Epure, jurnaliştii, împreună cu preşedintele Eugen Chebac, au ieşit în curtea CJ, pentru a vedea la faţa locului ce şi cum stă treaba.

Cabina – de afară, un cub albastru, cu însemnele UE pe el şi o rampă argintie la intrare – nu prea spune mare lucru. Înăuntru însă, tehnologia face victime; de altfel, cei doi cetăţeni temerari care s-au lăsat duşi, de pe stradă, în cabina Choice Box, au fost aşa de impresionaţi de tehnologie (ecranul unui monitor, cameră web şi culmea! o voce diafană care îţi spune ce să faci), încât au cam uitat ce mesaje vor să transmită. Şi preşedintele CJ Eugen Chebac a fost puţin încurcat, dar a reuşit să transmită un mesaj la Bruxelles.

Tehnologia, bat-o vina!

Încurajaţi de succesul, ce-i drept, de început, am încercat să convingem şi alţi gălăţeni să intre în cabina UE şi să transmită un mesaj la Bruxelles. Numai că e greu tare cu tehnologia!

Doamna Ioana Apostol a venit în cabină, a luat loc pe scaun, în faţa ecranului şi a promis că transmite „şi şapte mesaje”. Dar, deşi doamna a fost destul de atentă, stilul rece al calculatorului nu prea s-a împăcat cu al ei; aşa că femeia mai că nu vorbea cu … cabina.

„Ce trebuie să spun acum? Unde apăs? Care e întrebarea?”, se minuna doamna, care nu şi-a pierdut cumpătul când a fost filmată (şi când a crezut dânsa că trebuie să dea răspunsul corect la întrebarea cu alimentele- ca la „Ştii şi câştigi”); după emoţiile TV, doamna Ioana a spus că „dacă ştiam că mă filmează, îmi scoteam crucea de aur pe afară, să mă vadă lumea” şi să întrebe „şi acum? Îmi dă ceva?”.

Deşi, în faţa camerei de luat vederi, doamna a fost încurcată, după momentul-cheie, i s-a dezlegat limba: „aş vrea să le transmit să facă dreptate în lume, că unii au prea puţini bani şi alţii prea mulţi. Ce facem pe 7 iunie? Mergem să votăm tovarăşii ăştia… adică nu tot pe ăştia, pe alţii”.

Şi Marin Nedelcu a fost de acord să intre în cabina UE, deşi ne-a prevenit de la început: „eu n-am, aşa, vocabular”. În faţa ecranului şi cu toată asistenţa din partea personalului CJ, şi Marin Nedelcu s-a blocat. Până la urmă a reuşit să transmită mesajul: „alimentele… trebuie să fie….ceva…aşa…natural… nu cu chimicale”.

Cum înregistrarea trebuie să fie doar de 20 de secunde, omul s-a cam supărat că „n-am apucat să zic nimic!”, dar a promis că va mai veni la cabină, că „trec mereu pe aici, spre piaţă”.

Citit 812 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.