FĂRĂ APĂ CALDĂ ŞI CĂLDURĂ: CET se ÎNCHIDE de la 1 aprilie/ Primarul Stan cere declanşarea SITUAŢIEI DE URGENŢĂ

FĂRĂ APĂ CALDĂ ŞI CĂLDURĂ: CET se ÎNCHIDE de la 1 aprilie/ Primarul Stan cere declanşarea SITUAŢIEI DE URGENŢĂ
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Până pe 30 septembrie, Electrocentrale nu va mai livra oraşului energie termică * Cei 400 de angajaţi ai societăţii vor intra în şomaj tehnic


Cele mai sumbre scenarii şi avertismente lansate de conducerea Electrocentrale, încă din toamna anului trecut, se confirmă: locuitorii de la malul Dunării nu vor mai primi niciun strop de apă caldă sau căldură. Administratorul special al CET, Sinan Mustafa, a anunţat, ieri după-amiază, că, de la 1 aprilie şi până pe 30 septembrie, Electrocentrale îşi va întrerupe activitatea de producere a energiei electrice şi termice, şi implicit a livrării energiei termice în municipiu.

Conducerea CET a luat această decizie după ce Romgaz, principalul său creditor, a anunţat că respinge strategia de funcţionare pentru 2015, în toate cele trei variante propuse de conducerea societăţii. "În contextul în care societatea se află în insolvenţă, iar începând cu 1 aprilie încetează valabilitatea contractelor de vânzare de energie termică sub formă de abur şi apă demineralizată încheiate cu ArcelorMittal, administratorul special optează pentru varianta cu pierderi minime, în vederea rentabilizării societăţii, respectiv întreruperea activităţii de producere a energiei electrice şi termice şi implicit a livrării energiei termice în perioada 1.04 - 30.09 şi reluarea activităţii începând cu 1 octombrie. Această variantă conduce la reducerea pierderilor financiare cu circa 30 milioane lei faţă de varianta de funcţionare continuă şi în regim de vară", a transmis administratorul special al CET.

În această perioadă, cei 400 de angajaţi ai Electrocentrale vor intra în şomaj tehnic, pe o durată de 40 de zile lucrătoare.

Cazanul de apă fierbinte - o soluţie, dar la anul

Conducerea Electrocentrale a afirmat că, în perioada următoare, CET şi municipalitatea se vor asocia pentru a pune pe picioare proiectul cazanului de apă fierbinte din Ţiglina II. Numai că acesta va deveni funcţional abia din 2016. "Vom semna un protocol pentru realizarea unei noi investiţii - C.A.F. de 20 Gcal/h amplasat în Ţiglina II, astfel încât începând cu regimul de vară 2016 producerea energiei termice în sistemul centralizat să se realizeze de această capacitate, cu pierderi reduse faţă de agregatele actuale (...) Necesitatea semnării unui protocol privind investiţia pentru regimul de vară şi noua societate integrată este susţinută şi de deschiderea procedurii de faliment a distribuitorului local de energie termică Apaterm", a precizat Sinan Mustafa.

Romgaz, gata să taie gazul

Astăzi este data scadentă la care Electrocentrale trebuie să achite Romgaz cele 22,4 milioane de lei, în contul gazelor naturale livrate de compania din Mediaş în luna ianuarie. Cum CET nu a reuşit să încaseze aceşti bani de la Apaterm, Romgaz ar putea sista, dintr-un moment în altul, livrarea de gaz către Electrocentrale. La data de 24 martie, Apaterm înregistra datorii de 50,6 milioane de lei către CET, la care se va adăuga contravaloarea energiei termice livrate în cursul lunii martie.

Primarul cere declanşarea situaţiei de urgenţă

Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, i-a convocat luni, pe aleşii locali, într-o şedinţă extraordinară pentru a constata că Galaţiul se află în situaţie de urgenţă. Edilul urbei le-a înmânat deja, ieri, la şedinţa ordinară a Consiliului Local, un document privind situaţia Apaterm, intrată în faliment, şi iminenţa declanşării situaţiei de urgenţă.

"Miercuri s-au întâmplat două evenimente nefericite pentru Galaţi: a fost consfinţit falimentul Apaterm, iar în şedinţa comitetului creditorilor de la CET ne-a trecut glonţul pe la ureche. Am primit un răgaz, care însă trebuie folosit cu inteligenţă şi celeritate, pentru că, odată intrat şi CET în faliment, sistemul centralizat nu mai poate fi salvat. Reţelele primare, esenţiale pentru orice dezvoltare viitoare, ar intra la masa credală şi nu am mai putea avea acces la ele, motiv pentru care cred că se impune declanşarea acestei situaţii de urgenţă", i-a informat primarul pe consilieri.

Ponta, dă-ne CET-ul!

Potrivit lui Stan, constatarea situaţiei de urgenţă este motivată de faptul că oraşul va rămâne fără apă caldă şi căldură. "Această situaţie de urgenţă ne dă posibilitatea să nu mai urmăm procedura consacrată - licitaţia - care durează luni de zile, ci să încredinţăm direct managementul producţiei, distribuţiei şi încasării facturilor. Deocamdată, însă, producţia nu ne aparţine. Intenţionăm şi sper să obţinem acordul CL pentru a prelua gratuit CET-ul. Avem un acord de principiu al premierului şi o să avem o discuţie la nivel de guvern, să îşi asume datoria Electrocentrale", a explicat Stan.

Management privat

Intenţia autorităţilor este resuscitarea întregului sistem centralizat, prin implementarea soluţiilor din strategia privind termoficarea, respectiv, realizarea a trei centrale pe cogenerare. Garanţia că va funcţiona o constituie, spune edilul, exemplul Iaşiului, care a trecut printr-o situaţie similară. "Degrevăm sistemul şi de factorul politic, care a contat foarte mult în managementul Apaterm şi CET. Cred că o firmă privată, specializată, poate, cu un management bine pus la punct, să ţină în viaţă termoficarea", a mai spus Stan.

Citit 12984 ori Ultima modificare Sâmbătă, 16 Ianuarie 2016 19:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.