CE SE VEDE CU OCHIUL LIBER/ Iată cele mai importante realizări şi proiecte ale primarului Marius Stan

CE SE VEDE CU OCHIUL LIBER/ Iată cele mai importante realizări şi proiecte ale primarului Marius Stan
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Faleza Copiilor, Parcul Viva, părculeţul de cartier din Micro 39 (care va fi multiplicat în cartierele oraşului), Centrul Multifuncţional de Recuperare a copiilor cu deficienţe neuropsihomotorii „Kids” sunt câteva dintre cele mai relevante realizări din mandatul lui Marius Stan. Putem pune pe listă prima parcare cu loc de joacă şi spaţii verzi construită pe locul unei foste baterii de garaje din Micro 19, Orăşelul Copiilor, aflat în curs de modernizare şi, cu puţin curaj, strada Traian, a cărei modernizare (nu şi extindere) ar trebui să fie gata în luna august.

Marius Stan a avut misiunea de a finaliza investiţiile începute (cu stângul) de predecesorul său: Sala Sporturilor „Dunărea” şi bazinul de înot de la Baia Comunală, parcarea de TIR-uri de pe Drumul de Centură, utilităţile noilor blocuri din Cartierul Cantemir.

În mandatul lui Stan s-au redeschis Grădina Publică - modernizată cu fonduri europene, dar cu o fântână mult mai spectaculoasă, reabilitată cu bani de la bugetul local, dar şi Parcul Rizer, tot proiect pe bani europeni.

Asfaltarea arterei Bălcescu, modernizarea axei Oţelarilor - Stadionului - Frunzei - Asachi, dar şi a străzii Unirii au fost şi ele finalizate.

Tot în mandatul său s-au finalizat: lucrările tehnico-edilitare la Parcul Industrial (care poate va începe să şi funcţioneze), modernizarea unor unităţi de învăţământ, precum Şcoala "Calistrat Hogaş", modernizarea unor artere precum Ana Ipătescu şi Democraţiei, dar şi Centrul multicultural ”Dunărea de Jos”.

Ce (mai) are de făcut edilul şef?

Să realizeze investiţiile pentru care s-a împrumutat la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare: modernizarea străzilor Mihai Bravu, Anghel Saligny (între strada Basarabiei şi Asachi) şi Tecuci, să eficientizeze transportului public local (care presupune implementarea unui sistem de emisie, vânzare şi reîncărcare a titlurilor de călătorie). Să reabiliteze şi să modernizeze străzile începute din Micro 17 şi Valea Oraşului, să anvelopeze 11 blocuri şi să implementeze „unda verde” pe arterele principale ale oraşului. Să găsească soluţii pentru a redeschide strada Stadionului. Şi să se ţină de cuvânt cu redeschiderea pe 27 iunie a traficului pe Viaduct. Şi, desigur, să finalizeze proiectul parcării, arterei de legătură şi spaţiului de socializare din Complex Ancora, demolând ce-a mai rămas din bateria de garaje, dar şi parcul din Micro 18, care va lua locul altei baterii de garaje.

Deocamdată, doar proiecte

Cel mai important proiect al primarului Marius Stan este, fără îndoială, subtraversarea Dunării, investiţie al cărei studiu de fezabilitate se află în licitaţie. Printre cele mai importante proiecte ale edilului se mai numără lărgirea la patru benzi de circulaţie a străzii Traian, pe tronsonul Piaţa 30 Decembrie - strada Brăilei, crearea unui drum de legătură între strada Victor Vâlcovici şi bulevardul Dunărea, care să tranziteze incinta Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi şi transformarea Patinoarului în Sală Polivalentă cu suprafeţe interschimbabile de joc, cu tribune rabatabile cu 5.000 de locuri, cu instalaţie de încălzit, antifonare şi sonorizare.

Şi tot proiect este şi prima pasarelă pietonală, "Time Gate", de la Spitalul Judeţean, chit că primarul susţinea că se va bate pentru trei pasarele pe strada Brăilei. Tot proiecte sunt extinderea şi modernizarea Talciocului şi consolidarea Falezei.

CITEŞTE ŞI: O ANALIZĂ VL privind "Noul Galaţi", după trei ani. Ce s-a ales din promisiunile lui Marius Stan

Citit 6234 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Iunie 2015 13:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.