Asociaţiile de proprietari, în război cu CALORGAL - Primarul Marius Stan cere urgentarea perfectării CONTRACTELOR

Asociaţiile de proprietari, în război cu CALORGAL - Primarul Marius Stan cere urgentarea perfectării CONTRACTELOR
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

* Nemulţumite de prevederile contractuale, cât şi de modul de lucru al noii societăţi de termoficare, nenumărate asociaţii refuză încheierea acestora


Municipalitatea a anunţat miercuri, 17 iunie, că autorităţile au demarat probele tehnice la sistemul de distribuţie a apei calde, „proceduri obligatorii înainte de reluarea furnizării acestui serviciu public”.

„Facem paşi importanţi pentru a putea relua furnizarea apei calde. Lucrăm zilnic, oră de oră, pentru a rezolva această problemă. Sunt proceduri legale ce trebuie îndeplinite, trebuie să avem grijă mare pentru că repornirea sistemului presupune şi implicarea banului public, dar facem tot ceea ce este legal şi omeneşte posibil pentru a relua cât mai repede cu putinţă furnizarea apei calde către populaţie”, a declarat primarul Marius Stan.

Anunţul municipalităţii vine după ce, la începutul săptămânii, Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei, a declarat pentru „Viaţa liberă” că furnizarea apei calde ar putea fi reluată chiar în cursul acestei luni.

Asociaţiile refuză să semneze contractele

Edilul-şef al Galaţiului a făcut apel la oameni pentru a încheia cât mai repede contractele cu noua societate de termoficare, afirmând că în lipsa acestora autorităţile nu vor putea relua furnizarea apei calde. Marius Stan le-a cerut gălăţenilor „să dea tot concursul angajaţilor Calorgal pentru a putea perfecta cât mai repede contractele de furnizare”, în timp ce societăţii i-a cerut să accelereze procedurile.

Numai că multe dintre asociaţiile de proprietari refuză să încheie contractele cu Calorgal, nemulţumite de prevederile contractuale, dar şi de lipsa de comunicare a reprezentanţilor societăţii. Antoaneta Gafiţuc, prim-vicepreşedintele Federaţiei Judeţene a Asociaţiilor de Proprietari (FJAP), a confirmat că a primit, din partea organismelor care deservesc locatarii, nenumărate sesizări.

„Este o stare de nemulţumire generală. Preşedinţii şi administratorii nu vor să mai trăiască experienţa Apaterm şi nu vor să încheie contractele la repezeală, aşa cum li se cere. Dacă ar fi consultat asociaţiile şi dacă ar fi discutat pe marginea contractului, altfel ar fi decurs lucrurile. Vă spun că sunt foarte mulţi care nu vor să încheie contracte. Noi dorim ca acest contract să fie preluat mot-a-mot din legislaţie, să respecte întocmai modelul-cadru din legislaţia în vigoare”, ne-a spus prim-vicepreşedintele FJAP.

„Ei nici nu ştiu câţi consumatori mai au”

Aceleaşi nemulţumiri ne-au fost semnalate şi de preşedintele unei asociaţii, care a acuzat Calorgal că încearcă să îi forţeze să încheie contractele şi că nu ţine cont de obiecţiunile expuse de către organismele care îi apără pe proprietari.

„Acum studiez contractul, paragraf cu paragraf, întrucât am fost în spital şi nu am avut când să o fac. Dar colegi de-ai noştri, care au obiectat, nici măcar nu au fost luaţi în seamă. Cei de la Calorgal nici măcar nu ştiu câţi consumatori au în prezent. Ei merg cu aceeaşi bază de date învechită a Apaterm. Foarte mulţi s-au debranşat. Unii au anunţat, alţii nu. Nu se ştie numărul real al consumatorilor şi, prin urmare, nu au de unde să ştie ce cantitate de agent termic trebuie livrată. Nu aşa se procedează, cu indolenţă şi bătaie de joc. Ar fi trebuit să organizeze întâlniri cu asociaţiile”, ne-a declarat acesta. Conducerea Calorgal susţine că la nivelul societăţii funcţionează o Comisie de conciliere, ai cărei membri vor discuta cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari.

Calorgal susţine că oficial au fost eliberate 1.060 de avize de debranşare, până la jumătatea lunii iunie. „În momentul în care se trece la convenţia individuală, vom şti exact câţi consumatori avem". Până ieri, din cele peste 700 la nivelul oraşului, doar 113 asociaţii, care însumau 14.871 de apartamente, încheiaseră contracte cu Calorgal.

Reprezentanţii municipalităţii au anunţat, miercuri, 17 iunie, că „au început probele tehnice la sistemul de distribuţie a apei calde în municipiul Galaţi”, proceduri obligatorii pentru ca oamenii să poată beneficia, din nou, de acest serviciu (CLICK AICI pentru detalii)

Citit 9051 ori Ultima modificare Vineri, 19 Iunie 2015 16:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.