Mulţumirile PRIMARULUI către consilierii locali. Responsabilităţi legale pentru VOTUL care aduce APĂ CALDĂ

Mulţumirile PRIMARULUI către consilierii locali. Responsabilităţi legale pentru VOTUL care aduce APĂ CALDĂ
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Greu, dar greu de tot s-au mai mobilizat aleşii locali la şedinţa extraordinară la care au fost convocaţi marţi, la ora 15,00. Trecuse deja sfertul academic, dar în sală nu erau mai mult de 12 consilieri. Iar pentru ca şedinţa să fie statutară, era nevoie de cel puţin jumătate plus unu din cei 27 de consilieri cât numără Legislativul local. Zece minute mai târziu, aleşii deja se plictisiseră şi propuneau, în glumă, să vizioneze un film, dacă tot aveau videoproiector şi calculator cu internet. Ce-i drept, nici documentele pe care aveau să le aprobe nu ajunseseră la Parcul de Soft, unde fusese convocată întrunirea. Din câte am înţeles, documentele au fost discutate şi modificate până în ultima clipă, iar la 15,39 şedinţa a putut începe, cu 20 de consilieri prezenţi la datorie.

Eficienţă maximă

"O şedinţă de succes trebuie să fie scurtă şi eficientă", a glumit preşedintele de şedinţă. Aşa se face că, în doar nouă minute, toate proiectele au fost aprobate. Aşa cum v-am informat, aleşii au decis preţul pe care îl vor plăti gălăţenii pentru apa caldă, subvenţia unitară de care vor beneficia de la bugetul local şi au modificat contractul pe care îl vor încheia asociaţiile cu Calorgal, dar şi convenţia de facturare individuală. Totodată au hotărât majorarea capitalului social al Calorgal, bani cu care va fi plătit în avans aburul pe care îl livrează ArcelorMittal pentru apa caldă şi convenţia dintre Primărie - CET - ArcelorMittal- Calorgal, pentru asigurarea apei calde timp de trei luni.

Elogiul aleşilor

La finalul şedinţei, primarul Marius Stan n-a avut decât cuvinte de apreciere la adresa consilierilor. „În primul şi primul rând, aş vrea să le mulţumesc consilierilor pentru spiritul de solidaritate cu  populaţia Galaţiului, spirit de care au dat dovadă votând aceste proiecte de hotărâre. Aceste hotărâri au în spate o responsabilitate uriaşă, care stă pe umerii dânşilor şi ai noştri. Dacă acest sistem continuă să funcţioneze aşa cum a funcţionat până acum, fără plata facturilor, ajungem iarăşi în colaps. Numai că acest colaps este foarte posibil să producă şi urmări la adresa fiecăruia dintre cei care au votat. Repercusiunile pot fi de natură nu numai penală, ci şi împotriva lor direct”, a spus Marius Stan.

Citit 2302 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Iulie 2015 23:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.