Câte TIR-uri trag în parcarea de pe Centură

Câte TIR-uri trag în parcarea de pe Centură
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Noua parcare din Micro 19 nu este singura care zace mai mult goală. Nici parcarea pentru TIR-uri, situată pe Drumul de Centură, nu se simte mai plină. Joi, de exemplu, găzduia doar două vehicule şi o remorcă. Potrivit SC Gospodărire Urbană, care are în administrare această investiţie, încasările parcării variază, dar în medie se încasează lunar 3.000- 4.000 lei. De unde rezultă că o medie de 10-12 TIR-uri se află zilnic parcate acolo. Dacă luăm în calcul faptul că parcarea, împrejmuită şi iluminată, are o capacitate de 72 de locuri pentru maşini de mare tonaj şi 11 locuri pentru autoturisme, se cheamă că nu e prea mare înghesuială… chit că investiţia a fost realizată pe fonduri europene.

Lucrările s-au prelungit de la 24 la 30 de luni, pentru că au fost sistate după ce muncitorii au descoperit, la prima sapă de pământ, că apa nu era la şase metri - cum scria în proiectul bazat pe studiile geo ale Institutului de Proiectări Galaţi, ci la numai un metru! Lucrările au fost reluate, după modificarea proiectului şi o serie întreagă de demersuri juridice pe care Primăria a trebuit să le facă, după şapte luni de blocaj. Firma Vega a realizat atât lucrările suplimentare, de terasamente - în valoare de 626.989 de lei - cât şi parcarea în sine, contract de 3,48 de milioane de lei plus TVA.

Citit 4529 ori Ultima modificare Vineri, 17 Iulie 2015 17:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.