Căscată în asfaltul Falezei în 2010, acoperită şi reacoperită fără succes, Falezogaura, care câştigă tot mai mult teren, ameninţând şi părculeţul de la Elice, ar putea fi astupată definitiv! Cel puţin aşa promitea primarul Marius Stan la finele lui 2015: „Toate lucrările de acolo vor fi după studiile făcute de specialişti adevăraţi. Lucrăm temeinic, cu specialişti, nu cu heirupism”. Lucrările, care ar trebui să demareze în acest an, vor fi executate în trei etape: consolidarea conductelor din subsol, reparaţia infrastructurii stradale şi apoi întocmirea unei hărţi a apelor subterane pentru că, aşa cum spunea edilul, „e foarte probabil să ne mai apară şi alte astfel de Falezogăuri de-a lungul traseului Falezei Dunării!”, a declarat Stan. Afirmaţia nu e deloc o exagerare pentru că, în iulie 2014, celebra Falezogaură, ajunsă la a patra ediţie, s-a pricopsit cu o surioară, cu diametrul de trei metri şi o adâncime de opt, apărută în asfaltul Falezei Inferioare, între cele două restaurante de la Elice. Din cauza celor două falezogăuri, festivităţile de Ziua Marinei au avut loc, în ultimii doi ani, în zona Palatului Navigaţiei.
Promisiuni/ Scăpăm de Falezogăuri în 2016? Scris de Anca Melinte
Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
Galațiul face din nou spectacol la „Vedeta familiei” Trupa Re-Born a câştigat marele trofeu şi premiul de originalitate „Românii au talent” 2026 Modificări importante în programul de transport Alexandra Căpitănescu, două show-uri live şi o piesă care a incendiat YouTube (VIDEO) Fără tramvaie şi troleibuze în weekend? Nemulţumiri la Transurb
Mai multe din această categorie:

