PNL recrutează „cadre” din societatea civilă. Liberalii pregătesc lista pentru Consiliul Local

PNL recrutează „cadre” din societatea civilă. Liberalii pregătesc lista pentru Consiliul Local
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Liberalii vor să coopteze în echipa pentru Consiliul Local şi membri ai societăţii civile gălăţene, a anunţat Nicuşor Ciumacenco, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL şi candidatul pentru Primărie al partidului. Acesta a precizat că aşteaptă, până pe data de 10 februarie, pe adresa sa de Facebook şi la sediul partidului, CV-uri însoţite de scrisoare de intenţie.

„La Galaţi, avem mulţi oameni valoroşi, care pot contribui la dezvoltarea economică, turistică şi culturală a oraşului. Mulţi dintre aceşti oameni se găsesc în partidul nostru, dar mai există o categorie foarte importantă de oameni independenţi, valoroşi, care, prin contribuţia lor, pot aduce plus valoare pentru dezvoltarea oraşului. Lansăm un apel către societatea civilă şi profesioniştii din Galaţi: pe cei care doresc să se implice şi să contribuie la dezvoltarea oraşului îi aşteptăm în partid, alături de noi”, a declarat Nicuşor Ciumacenco, care a precizat că, până la sfârşitul lunii februarie, va face publică lista celor aleşi, urmând ca la începutul lunii martie să fie prezentată şi lista partidului pentru Consiliul Local.

Ciumacenco nu a putut spune, în schimb, dacă noilor liberali, proveniţi din rândul societăţii civile, le vor fi asigurate locuri eligibile pe listă.

Citit 2437 ori Ultima modificare Joi, 28 Ianuarie 2016 02:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.