Soarta APEI CALDE şi a CĂLDURII din Galați. Protocolul cu Electrocentrale, pe masa aleşilor locali

Soarta APEI CALDE şi a CĂLDURII din Galați. Protocolul cu Electrocentrale, pe masa aleşilor locali
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Protocolul privind realizarea Serviciului public de alimentare cu agent termic în municipiul Galaţi prin intermediul unui sistem integrat de alimentare centralizată cu energie termică - producere, transport, distribuţie şi furnizare - a ajuns în dezbaterea comisiilor Consiliului Local.

Aşa cum aţi putut citi deja în ziarul „Viaţa liberă”, în document Primăria şi Electrocentrale convin „să efectueze toate demersurile cu bună-credinţă pentru realizarea Serviciului integrat până cel mai târziu 1 aprilie 2016, prin înfiinţarea unei societăţi integrate de producere energie termică, transport, furnizare şi distribuţie”. Un termen extrem de scurt şi greu, dacă nu chiar imposibil de respectat.

De asemenea, municipalitatea impune CET să achiziţioneze cazanul de apă fierbinte, de la Brăila, iar în schimb autorităţile îşi iau angajamentul „să asigure condiţiile necesare funcţionării investiţiei cel puţin trei ani de zile”.

Rămâne de văzut dacă aleşii vor fi de acord cu acest document, în condiţiile în care conducerea Electrocentrale a afirmat deja că refuză să semneze protocolul în forma propusă de municipalitate.

Citit 1886 ori Ultima modificare Luni, 21 Martie 2016 20:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.