După ce Comisia Europeană a dat „binecuvântarea” pentru construcţia mult promisului pod de la Brăila, care se tot construieşte, la nivel declarativ, de aproximativ 20 de ani, noii reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor sunt aşteptaţi să comunice când va fi realizat obiectivul. „Dezvoltarea acestui proiect este esenţială pentru creşterea economică a celei de-a doua mari conurbaţii din România, reprezentată de Galaţi-Brăila. Construirea podului peste Dunăre în zona Brăila-Smârdan va contribui în mod decisiv la fluidizarea traficului, dar mai ales va asigura consolidarea legăturilor între regiunile ţării - Moldova, Dobrogea, Muntenia şi, totodată, va contribui la conectivitatea cu reţelele de transport din Bulgaria şi Turcia (…) De aceea, domnule ministru, vă rog să-mi prezentaţi care este evaluarea dumneavoastră în legătură cu etapele de implementare a acestui proiect de infrastructură”, se arată în interpelarea adresată ministrului Transporturilor, Dan Marian Costescu, de către deputatul gălăţean Victor Paul Dobre. Totodată, parlamentarul i-a solicitat ministrului să comunice care este calendarul asumat pentru procedurile de achiziţie privind proiectul tehnic, de execuţie şi nu numai.
Un parlamentar gălăţean întreabă: Când va fi construit podul peste Dunăre de la Brăila? Scris de Corina Dobre


Mai multe din această categorie: