Galaţiul are un nou CETĂȚEAN DE ONOARE. Titlu acordat post mortem

Galaţiul are un nou CETĂȚEAN DE ONOARE. Titlu acordat post mortem
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Consilierii locali au aprobat acordarea titlului „Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi”, post mortem, inginerului Aurel Rozei Rosenberg. Decizia a fost luată la solicitarea publicistului şi ziaristului Radu Petrescu-Muscel.

După cum v-am mai informat, tot la solicitarea acestuia, la finele anului trecut, artera de circulaţie situată între strada Combinatului şi strada Dr. Petru Groza a primit numele inginerului gălăţean Aurel Rozei Rosenberg. Radu Petrescu-Muscel a făcut aceste propuneri către autorităţile locale convins că "onorează atât memoria tuturor celor care au suferit la Canal, cât şi pe cetăţenii oraşului Galaţi".

Aurel Rozei Rosenberg s-a născut la Galaţi pe 27 noiembrie 1907. Specialist în planificare, cu studii în Franţa, a fost funcţionar la Direcţia Canalul Dunăre - Marea Neagră. A fost arestat pe 29 iulie 1952 şi judecat pentru "sabotarea propăşirii economiei naţionale şi ameninţarea păcii popoarelor". De fapt, după cum consemnează istoria, a fost un proces înscenat, menit să caute ţapi ispăşitori pentru eşecul lucrărilor de la Canalul Dunăre - Marea Neagră, lucrări care au fost închise la scurt timp, pentru a fi reluate şi finalizate abia în anii ’80. Inginerul gălăţean a fost considerat „sabotor şi diversionist”, fiind condamnat la moarte şi executat pe 13 octombrie 1952, fără ca moartea lui să fi fost înregistrată. La 16 ani după execuţie, la 20 august 1968, a fost achitat post-mortem, prin Recursul Tribunalului Suprem.

Citit 4248 ori Ultima modificare Luni, 02 Mai 2016 19:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.