Candidatul PSD pentru Primăria Vânători/ „Îmi pasă de grijile şi nevoile oamenilor”

Candidatul PSD pentru Primăria Vânători/ „Îmi pasă de grijile şi nevoile oamenilor”
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Localnicii din Vânători nu vor mai duce lipsă de apă potabilă curentă, iar branşarea la sistemul de canalizare al consumatorilor se va face cu sprijin financiar de la bugetul local, îi asigură pe oameni Marian Ghinea, candidatul PSD pentru funcţia de primar al comunei. Social-democratul consideră că este urgent nevoie de o strategie de dezvoltare pe termen lung a comunei Vânători, pe care deja a gândit-o şi care implică două etape.

Prima dintre acestea se referă la implementarea unui sistem funcţional de alimentare cu apă potabilă, prin extinderea şi reabilitarea celui deja existent, atât pentru localnicii din satul Vânători, cât şi pentru cei din satele Costi şi Odaia Manolache. Totodată, candidatul PSD se angajează să extindă reţeaua de canalizare pentru zonele nou dezvoltate din Vânători şi să le asigure servicii de canalizare şi localnicilor din celelalte sate. Pentru cei care locuiesc în satul Odaia Manolache, Marian Ghinea şi-a propus să construiască o staţie de pompare a apei potabile, astfel încât să se poată realiza conectarea la cea a comunei Vânători. „Trebuie să facem faţă tuturor cerinţelor. Este pe primul plan această problemă, de maximă urgenţă, şi chiar ne preocupă acest lucru. Cred că, în câteva luni, vom avea gata sistemul de canalizare în satul Vânători, care necesită urgentarea operaţiunii de branşare a tuturor locuitorilor. Autoritatea locală, în cazul în care voi fi primar, va suporta costul branşării până la limita de proprietate. Toţi vor avea bani, în acelaşi timp, să poată susţine această branşare”, afirmă candidatul PSD.

Cea de-a doua etapă a strategiei de dezvoltare, în viziunea lui Marian Ghinea, se referă la reabilitarea infrastructurii rutiere, prin asfaltarea tuturor drumurilor din comună. „Promit solemn, mai ales pentru zonele noi, crearea utilităţilor în termen cât mai scurt. Pe cei care nu au buletinul pe Vânători, i-am rugat să voteze cu Ionuţ Pucheanu, pentru că vrem să punem împreună în practică un proiect ce ţine de câinii fără stăpân. Chiar şi suplimentarea debitului de apă implică o colaborare cu Primăria Galaţi şi Apă Canal. Cetăţenii trebuie să aibă garanţia şi siguranţa că voi duce la îndeplinire aceste priorităţi şi că îmi pasă de grijile şi nevoile lor”, precizează candidatul PSD.        

P

Comandat de PSD Org. Jud. Galati

Prestat de Viata libera

 CUI Mandatar Coordonator 21160002

Citit 10735 ori Ultima modificare Marți, 30 August 2016 13:18