Evaluaţi acest articol
(15 voturi)
40 comentarii

Chiar dacă încă nu a depus jurământul de primar, am fost curioşi care vor fi primele trei măsuri pe care le va lua edilul ales al urbei, Ionuţ Pucheanu, de îndată ce va ajunge la Primărie.

Precizând că oraşul nu se poate schimba peste noapte, Pucheanu a nominalizat trei priorităţi: "Principale sunt problemele cu care ne vom lovi la iarnă - apa caldă şi căldura, cu care trebuie să intrăm în linie dreaptă de acum, să nu mai stăm cu emoţii în decembrie. Trebuie să finalizăm licitaţiile pentru deszăpezire, pentru că, din nou, nu vrem să ajungem la dictonul "iarna nu-i ca vara" şi că am fost surprinşi de ninsoare, şi, nu în ultimul rând, luminile de sărbători. Extrem de mulţi cetăţeni, în această campanie electorală, mi-au ridicat această problemă: "Sperăm că anul acesta nu vom avea aceeaşi problemă cu luminile de Crăciun". Poate că e una dintre puţinele bucurii pentru cetăţenii Galaţiului şi atunci de ce să nu le facem sărbătorile mai frumoase".

Cât despre promisiunile din campanie, politicianul afirmă că nu le va da uitării: „Nu poţi avea străzi curate dacă nu strângi câinii, dacă nu înăspreşti amenzile şi dacă Poliţia Locală nu-şi face treaba, prin urmare doar trei măsuri pe care să le iei nu sunt de ajuns pentru a schimba faţa acestui oraş. E nevoie de muncă asiduă, de conjugarea eforturilor tuturor, care să conveargă spre un Galaţi mult mai curat, cu cetăţeni mult mai educaţi, pentru că şi de aici vin o groază de probleme. Prin urmare, toate măsurile pe care le-am promis în campania electorală cu siguranţă nu le putem începe eşalonat, anul acesta două, la anul două şi restul în ultimul an. Nu, trebuie începute toate, pentru că fiecare în parte rezolvă probleme”.

Citit 14647 ori Ultima modificare Luni, 13 Iunie 2016 19:07

40 comentarii

  • postat de cetatean platitor de taxe Joi, 23 Iunie 2016 06:34 5.13.164.*** Link la comentariu
    0
    0

    Aseara am vazut la TV Galatiul pe canicula aduce apa cu cisterna pentrupopulatie. Rusine!! Suntem inconjurati de ape si NU s-a gasit o solutie sa nu mai avem asa situatii. Imi amintesc si o doamna deputat a promis ca se va ocupa de acest aspect DAR se pare NU a reusit.

    Raportează
  • postat de Cetatean Vineri, 17 Iunie 2016 01:54 109.166.132.*** Link la comentariu
    1
    11

    Dar ce ati vrea,sa iasa pdl.ul?haha.ma faceti sa rad unii de pe aici.cati banuti va da sa ii ridicati in slavi .sfidand psd.ul.asa oameni.nu intelegeti oameni nu va mai vor.lasati primarul in pace ca nici nu sia intrat in drepturi si voi sariti in sus.rusine sa va fie

    Raportează
  • postat de dan Joi, 16 Iunie 2016 11:17 5.13.191.*** Link la comentariu
    5
    9

    Pai deja s-a apucat de treaba. A trimis o firma sa consolideze versantul din valea orasului, unde se afla vila lui Paslaru de la PSD. Ce altceva mai vreti fraierilor ? Ciocu' mic, La munca sa va platiti impozitele

    Raportează
  • postat de john Joi, 16 Iunie 2016 10:59 81.12.149.*** Link la comentariu
    5
    3

    Mandatul a iceput "bine". Deja au trecut 11 zile si angajatii primariei spun ca nu stiu cand vor plati banii pentru cei care au fost in birourile de votare desi Prefectura a precizat ca sumele trebuiau platite incepand cu data de 15.

    Raportează
  • postat de julien Joi, 16 Iunie 2016 10:10 5.13.132.*** Link la comentariu
    0
    9

    in zona blocului i1 din micro20 sute de locatari sunt maltratati de cainii vagabonzi ,care latra si urla pe timpul noptii.intentionam sa facem un demers in justitie.,daca nu se rezolva problema.

    Raportează
  • postat de Cristian Dimofte Joi, 16 Iunie 2016 08:40 5.13.191.*** Link la comentariu
    0
    12

    De luminile de Craciun nu-mi pasa, dar canii vagabonzi trebuie neaparat stransi!

    Raportează
  • postat de dani Joi, 16 Iunie 2016 00:58 41.184.112.*** Link la comentariu
    0
    11

    dupa 26 de ani,nici un guvern nu reuseste sa aduca romania acolo unde ar trebui sa fie.nici un om politic dintr-o tara civilizata,nu vine sa se laude cu performantele sale.ca cetateni ai acestei tari,avem dreptul sa criticam performantele primarului,ale guvernului si ale intregului aparat politic.dupa ce mandatul primarului londrei a expirat,omul nu a venit la televizor si nici nu dat declaratie in presa cu ce a facut pe durata mandatului.asta inseamna serviciu in interesul cetateanului.se plange guvernul ca este criticat,se plange primarul ca este criticat de cetateni? este un fapt normal ce arata performantele pe durata unui mandat ale alesului unui oras.iar performantele la galati s-au reflectat in plecarea a peste 50.000 de galateni la munca in strainatate.suntem un popor care a inteles neputinta politicienilor si a tuturor guvernelor de pana acum.tari foste comuniste precum ungaria,cehia,polonia au salariu mediu pe economie de 3-4 ori mai mare ca in romania,au autostrazi
    si clar o infrastructura superioara tarii noastre.cum de este posibil la ei si la noi nu? si la ei exista coruptie,au si ei problemele lor dar au reusit o implicare mai mare in viata de zi cu zi a cetatenilor.in schimb guvernele de pana acum,s-au implicat in a convinge romanii sa plece in numar cat mai mare din tara.si uite asa s-au dus medici,profesori si elevi premianti.nepasarea domnilor politicieni a dus acum la nepasarea romanilor de a mai sti cine ii conduce.ca vin unii,ca vin altii,nu se schimba NIMIC.

    Raportează
  • postat de Ion Miercuri, 15 Iunie 2016 15:56 5.13.184.*** Link la comentariu
    18
    27

    Mai mai terminati cu placa hodorogita cu "PSD a furat/va fura". Ce a furat PSD-ul la Galati? Eu nu am vazut niciunul de la PSD Galati anchetat, ba au fost numai de pe la PDL, de ex Boldea. Sunteti orbi, sau ce, de repetati aceeasi placa stricata? Nu agreez acest partid si nici candidatul care a iesit nu-mi place, dar ma enevreaza astia fara creier care nu stiu decat sa repete ca papagalii ce le sufla propaganda!
    P.S: PDL-ul ce mare rahat au facut ptr Galati cat au fost la putere, desteptii pamantului?

    Raportează
  • postat de romanulcelnaiv@yahoo.com Miercuri, 15 Iunie 2016 08:48 193.231.148.*** Link la comentariu
    17
    9

    Mai fratilor, tot aud ca primarul trebuie sa aduca investitori si sa creeze locuri de munca. Primarul se ocupa doar de oras. Despre dezvoltarea judetului avem Prefectura si Consiliul Judetean. De ei depind, realizarea infrastructurii pentru atragerea investitiilor. Pe ei nu-i injura nimeni. Pentru ei nu este o conditie electorala realizarea acestor proiecte? Prefectul doarme, la fel si presedintele CJ. Daca intre cele trei institutii nu exista unitate de actiune aceasta zona sud-estica va muri incet si sigur. Primarul nu-i presedintele judetului, domnilor! De la el se asteapta totul. Investitorii nu lipsesc, domnilor ca orasul nu este curat sau luminat iarna de luminite. Ei au nevoie de autostrazi si aeroport care sa conecteze estul tarii cu lumea. Cu banii Primariei se pot realiza aceste lucruri?

    Raportează
  • postat de vlasie george bogdan Miercuri, 15 Iunie 2016 08:42 109.166.133.*** Link la comentariu
    13
    4

    Finantarea sportului sa nu ramanem noi mocrobisti sa ne ducem sa vedem meciuri ca si asa fotbslul este la pamant macar cu echipele de
    Sporturi sa ramana hochei csm dunarea
    Arcada galati c s volei
    Csu galati volei feminin
    Csu danubius h c feminin
    Cs phoenix u galati baschet feminin
    Cs phoenix u galati. Baschet masculin
    United galati futsal masculin
    United 2 galati futsal masculin
    Metalosport galati liga 3 fotbal sa aprobati bugetul sa nu dispara aceste echipei noi microbistii nu mai aavem unde sa vedem pe viu meciurile

    Raportează
  • postat de doar o vila sa-ti mai fac Miercuri, 15 Iunie 2016 07:26 79.116.97.*** Link la comentariu
    6
    8

    ati vazut statuia marea psd-eala de nicolai brancusi

    Raportează
  • postat de locatar galatean Marți, 14 Iunie 2016 22:58 89.136.186.*** Link la comentariu
    4
    31

    locuiesc in tiglina 2 langa scoala 13, trec zilnic zeci de masini prin fata blocului meu , masini care aduc dimineata copii la scoala 13.. . Nu sunt parcari, masinile blocheaza pur si simplu micuta parcare de 4 locuri din fata blocului meu., iar zeci de garaje ocupa un spatiu imens unde s-ar putea face o mare parcare, fiti gospodar primare si rezolva o data pt todeauna mizeriile astea.

    Raportează
  • postat de Marius Marți, 14 Iunie 2016 22:45 82.137.13.*** Link la comentariu
    12
    28

    Trebuie sa demonstrezi ca esti in stare sa continui proiectele bune incepute de predecesori si nu din nou sa formati voi alte clici si sa furati din banii contribuabilului. Dupa cum ati fost votat de pensionari, ei se asteapta probabil la gratuitate pe transport si alei pietonale bune astfel incat sa nu se impiedica si sa cada :))) asadar va rugam sa aveti grija de viitorul nostru care a votat ingroparea Galatiului :) Din nou, PSD, din nou hotie si jaf la drumul mare! Imi e sila de voi, de voi toti politruci inchipuiti. Ajungeti sa aveti in mana destinele unui oras intreg fara sa aveti rezultate notabile in spate, fara sa aveti experienta in management sau fara studii! Asta e greseala ca se permite candidatura voastra

    Raportează
  • postat de imigrati in Ardeal ca in Galati nu mai e de trait ! Marți, 14 Iunie 2016 22:33 5.13.223.*** Link la comentariu
    11
    39

    Reclama ti-ai facut-o singur cat timp ai fost director la ECOSAL ...mirama-as sa faci ceea ce-ai promis sa faci daca ajungi primar.Fiind tanar si cu un partid in spate de hoti si corupti cred ca o sa fii o marioneta usor de manipulat.Pune-ti la treaba angajatii si fa curatenie in orasul asta infect...pune politistii locali sa dea sanctiuni celor care nu strang rahatul de la javrele lor de pe strada...caut sa atragi investitori sa creeze locuri de munca , ca peste cativa ani o sa ramana orasul pustiu de tineri ...strange caiini maidanezi ...fa o ordine in privinta contructiilor de tot felul..darama garajele..etc. Daca nu ve-i face asta in cativa ani o sa vorbesti cu bosorogii si babatele care te-au votat ...ca tinerii isi iau lumean cap si imigreaza !! As vrea sa te vad peste 4 ani ce-i facut....dar de pe acum iti spun...sunt pesimist ! N-o sa faci nimic...

    Raportează
  • postat de furculision Marți, 14 Iunie 2016 22:19 5.13.142.*** Link la comentariu
    8
    36

    ..."si nu in ultimul rand, luminile de sarbatori"...

    Tipul asta n-are nici-o greseala!
    E naivul perfect!!! ...sa ma exprim totusi ca un om educat...
    IMI VINE SA MA RAD PE MINE DE RAS!...

    Raportează
  • postat de Stela Marți, 14 Iunie 2016 22:11 5.13.199.*** Link la comentariu
    7
    18

    Da... s-au demolat garajele din zona Liceului Pedagogic cu mare tam tam, asa si... nimic. Totul a ramas in mocirla, cand ploua , vai de capul nostru, cand nu ploua vai de sanatatea noastra , din cauza prafului, pentru au descoperit soferii o nou scurtatura si circula , de nu spun cum... Asadar , care sunt prioritatile?

    Raportează
  • postat de Sandu de la Barbosi Marți, 14 Iunie 2016 19:14 213.233.85.*** Link la comentariu
    27
    11

    Eu donez 20001 euro primariei, daca lasi cainii pe strazi!

    Raportează
  • postat de Ioan Marți, 14 Iunie 2016 18:56 5.13.145.*** Link la comentariu
    8
    37

    Caldura si apa calda sunt cadouri pentru prostime si firmelor capusa care absorb banii nostri . Majoritatea galatenilor cu ,,scaun la cap,, au centrale individuale. Oamenii asteptau demolarea garajelor si consignatiilor de pe trotuare si spatiile verzi ,starpirea cainilor, refacerea trotuarelor si strazilor, parcuri precum cel din ,,Oraselul Copiilor,,, scoli si gradinite refacute si cu centrale proprii,locuri de munca. Cat e Dunarea de lunga n-am auzit de tunele. Probabi ca ar fi ceva asemenea mormanelor de fier de pe faleza- unice in Europa. Megeti si vedeti cum arata orasele din Transilvania poate invatati ceva.****

    Raportează
  • postat de vlad Marți, 14 Iunie 2016 17:53 89.137.137.*** Link la comentariu
    9
    29

    Daca luati toti cainii de pe strazi promit sa donez primariei 20.000 euro! Dar toti!

    Raportează
  • postat de George Marți, 14 Iunie 2016 15:59 94.254.229.*** Link la comentariu
    12
    26

    La ce va asteptati oameni buni? La altceva? Asta este doar primul scuipat in ochi!

    Raportează
  • postat de George Marți, 14 Iunie 2016 15:59 94.254.229.*** Link la comentariu
    12
    22

    La ce va asteptati oameni buni? La altceva? Asta este doar primul scuipat in ochi!

    Raportează
  • postat de VLAD ŢEPEŞ Marți, 14 Iunie 2016 15:33 81.12.149.*** Link la comentariu
    10
    29

    Dragă PUCHI,
    Indiferent ce vei face, vei fi victima propriului tău PARTID!
    Dacă nu laşi deoparte toate interesele de grup, nu-ţi pui viceprimari de la alte partide (preferabil de dreapta) şi nu vei fi transparent în tot ceea ce faci, dar absolut TRANSPARENT şi pe site-ul Primăriei, vei cădea singur în groapă şi te vor mânca... câinii !!!

    Raportează
  • postat de Iancu din Hunedoara Marți, 14 Iunie 2016 15:29 91.208.234.*** Link la comentariu
    76
    42

    Domnule Primar: Ia in mana un fluturas din ala din care ai impartit in cutiile postale, citeste ce ai promis si apuca-te de treaba.
    Lasa alte prostii, nu face cum a facut predecesorul Cap de minge. Lasa proiectele fantasmagorice (cu studii platite din banii nostri) si tine-te de ce-ai promis.
    Si sa-ti mai dau un sfat: du-te la un sport center, ia-ti o pereche de adidasi dedicati mersului pe jos si ia orasul la pas.
    Plimba-te printre oameni si noteaza-ti pe un carnetel problemele (chiar si alea marunte ale orasului). Vorbeste cu oamenii!
    Nu te inchide intr-un turn de fildes!
    Ti-ne audiente, socializeaza!
    Esti primarul unui oras mic, pe care intr-o ora si jumatate il strabati pe jos de la un capat la altul.
    Nu esti conducatorul unui imperiu ca sa-ti trebuiasca privire de ansamblu. Coboara in oras!
    In campanie ai aratat ca poti acest lucru. Te-am vazut intre oameni. Continua sa faci asta!

    Raportează
  • postat de Jurassic Park Marți, 14 Iunie 2016 12:28 82.137.10.*** Link la comentariu
    14
    67

    Vor fi patru ani tragici. Veti vedea. Nu-mi doresc sa am dreptate. Dimpotriva. Dar baiatul asta nu este dacat un instrument in mana "dinozaurilor" cu interese.

    Raportează
  • postat de Geo Marți, 14 Iunie 2016 12:05 79.116.98.*** Link la comentariu
    14
    41

    Păcat de eroii de la revoluție. Nu ne trebuie nouă democrație. Habar nu avem ce sa facem cu dreptul nostru de a vota. Mafioții la putere. Astea sunt priorități? Treziți-vă, dragi români!

    Raportează
  • postat de Akbar Marți, 14 Iunie 2016 11:59 81.12.148.*** Link la comentariu
    9
    40

    Incepem cu licitatiile. Era si logic.

    Raportează
  • postat de florin Marți, 14 Iunie 2016 11:37 5.13.219.*** Link la comentariu
    15
    55

    primele trei masuri, dupa parerea mea sunt: demolarea tuturor garajelor si amenajarea unor parcari supraetajate in locul acetora, eutanasierea cainilor vagabonzi, caldura pentru la iarna in scoli si gradinite

    Raportează
  • postat de ss Marți, 14 Iunie 2016 11:34 5.13.129.*** Link la comentariu
    10
    46

    apa calda si caldura, dezapezire si lumini de sarbatori.....vai de capul nostru daca astea sunt prioritatile in Galati, JALE GENERALA!

    Raportează
  • postat de Tepes Marți, 14 Iunie 2016 11:08 78.97.221.*** Link la comentariu
    8
    35

    De infrastructura si de aducerea investitorilor nimeni nu spune nimic.Orasul moare putin cate putin,numarul somerilor e foarte mare,invers proportional cu numarul locurilor de munca oferite . In schimb toti vorbesc de apa calda,caini,garaje,lumini ,etc.De parca astea sunt prioritatile noului primar .Jenant,penibil...

    Raportează
  • postat de Dida Marți, 14 Iunie 2016 11:00 5.13.244.*** Link la comentariu
    8
    38

    Domnule Primar poate duceți la bun sfârșit proiectul cu garajele în zona Ireg nu s a mișcat nimic sau aceasta zona nu face parte din Galați?

    Raportează
  • postat de AM Marți, 14 Iunie 2016 10:58 94.177.145.*** Link la comentariu
    16
    33

    Pe acelasi principiu comunist se lucreaza in continuare cu acesti PSD-isti doar pentru cei cu "sa ni se deie", gratis daca se poate (apa calda, caldura, sa le bage si un banut in buzunar ... ), sa dea bine la public.
    Revenind la subiectul initial, baiatul asta n-are nici un proiect de impact major pentru acest oras si nici nu o sa aiba.
    Ce-o sa mai plangeti voi dupa Marius Stan (cap de minge cum ii mai ziceau unii) ... a fost dat jos ca sa vina un city manager tot fotbalist dar de divizia B, fara nici o realizare pana la anii astia.
    E "bine" tare!

    Raportează
  • postat de gigel Marți, 14 Iunie 2016 10:41 5.13.225.*** Link la comentariu
    4
    32

    sa se faca locuri de munca in Galati ca nu au oamenii unde sa munceasca. Acum un om(sclav) este ca pe timpuri muncesti la patron(boier) numai ca sa mananci.

    Raportează
  • postat de eu Marți, 14 Iunie 2016 10:40 78.96.252.*** Link la comentariu
    5
    20

    sa se verifice administratiile..sa se incurajeze locatarii sasi achite datoriile dar nu atita timp cat penalizarile sant pe primul loc..si acesta e un lucru care trebuie luat in seama...multi administratori fara sa intrebe iti opresc penalizarile intii..penalizarile nu cresc..cum sasi plateasca omul datoriile cand penalizarile sant mult mai mari decat datoriile la intretinere...cu toata increderea va dorim sa realizati tot ce va propuneti dar intrati in mijlocul oamenilor ,,vb cu ei incercati sa aflati ce pasuri au si ce asteptari au de la DV..Dle primar cu tot respectul..sper sa cititi aceste randuri..vrem un om intre oameni...

    Raportează
  • postat de Nana Marți, 14 Iunie 2016 10:30 109.103.162.*** Link la comentariu
    5
    83

    masuri de lumea a treia, am ajuns sa speram sa avem la iarna caldura, nu sa speram la un progres, la o micsorare a diferentelor fata de orasele occidentale

    Raportează
  • postat de Mickey Mouse Marți, 14 Iunie 2016 09:17 5.13.215.*** Link la comentariu
    12
    56

    Primele masuri sunt sa imparta cascavalul smecherilor care l-au finantat in campanie. Daca ajungi sa semnezi contractele de deszapezire la jumatatea lunii iunie clar pe lista sunt firmele VEGA ale lui Istrate! Si mai apoi lamentarile ca nu se poate face nimic din cauza vechii administratii, de parca nu tot ei au avut puterea decizionala in CL in mana!

    Raportează
  • postat de micro_19 Marți, 14 Iunie 2016 09:14 91.216.52.*** Link la comentariu
    17
    78

    Dar garajele? Da jos garajele....Toate!

    Raportează
  • postat de Viorel Marți, 14 Iunie 2016 08:54 5.13.170.*** Link la comentariu
    7
    56

    De drumurile din Galati care sunt pline de gropi, nu am vazut nici o promisiune. De gropile care apar dupa fiecare ploaie mai mare, nimic?

    Raportează
  • postat de Anakin Marți, 14 Iunie 2016 08:12 194.105.20.*** Link la comentariu
    19
    92

    D-le Pucheanu, trebuie sa continui proiectele lui Stan : demolarea garajelor si a chioscurilor , refacrea strazilor, tunelul, fianantarea sportului local. Nu uita de parcuri si intrarile in oras

    Raportează
  • postat de Anonim Marți, 14 Iunie 2016 08:10 5.2.209.*** Link la comentariu
    14
    41

    Adică prioritatea este să iși plătească campania prin oferirea contractelor de mare valoare. Normal omul are o datorie către PSD și trebuie să plătească, oare urmăm noi după ? sau urmăm ca la Marius Stan în ultima luna de mandat în care a dat în folosință jumătate de Galați?

    Raportează
  • postat de Vakerica Marți, 14 Iunie 2016 07:38 109.103.134.*** Link la comentariu
    19
    52

    Corect, luminile de sarbatori sunt o prioritate pentru oras. Se vede ca are scoala lui Stan!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.