Aurel Vlaicu şi-a dat DEMISIA. Cine va fi administratorul public al Galaţiului

Aurel Vlaicu şi-a dat DEMISIA. Cine va fi administratorul public al Galaţiului
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Favorit pentru funcţia de administrator public al oraşului (city manager) este, potrivit declaraţiilor făcute de Ionuţ Pucheanu, înainte de depunerea jurământului de primar, social-democratul Marius Humelnicu, fost fotbalist, fost consilier local şi fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

La recenta şedinţă extraordinară, aleşii locali au stabilit regulamentul de organizare a concursului pentru postul de city manager, modelul contractului de management, precum şi atribuţiile, obiectivele şi criteriile de performanţă pe care trebuie să le atingă viitorul administrator public.

Primarul Ionuţ Pucheanu le-a spus consilierilor că Aurel Vlaicu, cel care a ocupat în mandatul lui Marius Stan funcţia de city manager, şi-a depus demisia şi de aceea este nevoie de un asemenea proiect de hotărâre.

Conform documentelor aprobate de aleşi, candidaţilor la postul de city manager li se cer: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, studii postuniversitare sau de masterat în domeniul administraţiei publice, pregătire sau experienţă în management de minimum trei ani, vechime în specialitatea studiilor superioare de minimum cinci ani, abilităţi de comunicare şi adaptabilitate la situaţiile neprevăzute, de a evita şi rezolva stările conflictuale, capacitate de analiză şi sinteză, de a lua decizii, de rezolvare operativă şi eficientă a problemelor şi de gestionare eficientă a resurselor alocate.

Data concursului, care va avea două probe, scris şi interviu, urmează să fie anunţată. Contractul noului administrator public va fi unul pe perioadă determinată, pe durata mandatului primarul municipiului Galaţi.

Citit 6270 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Iulie 2016 17:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.