IATĂ cine poate beneficia de LEMNE DE FOC de la Primărie

IATĂ cine poate beneficia de LEMNE DE FOC de la Primărie
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Consilierii locali au aprobat acordarea ajutorului de urgenţă pentru sezonul rece 1 noiembrie 2016 - 31 martie 2017, constând în 1,5 mc de lemne de foc/persoană singură/familie şi alocarea de la bugetul local a sumei de 63.671 de lei, cu TVA, pentru transportul lemnelor la domiciliul beneficiarilor.

Acest ajutor de urgenţă urmează a fi acordat persoanelor/familiilor cu un venit mediu net lunar sub nivelul salariului minim pe economie/lună/membru de familie, care nu pot beneficia de prevederile Legii privind venitul minim garantat şi care, în urma efectuării anchetei sociale, se pot încadra într-una dintre situaţiile de prioritate identificate de Primărie.

Primii pe listă sunt pensionarii singuri sau familiile de pensionari fără aparţinători legali sau care au susţinători legali dar aceştia se află în imposibilitatea de a susţine financiar cheltuielile legate de achiziţionarea combustibililor necesari încălzirii locuinţei. Pe listă sunt şi familiile care se confruntă cu probleme grave de sănătate ale membrilor, care, în urma anchetei sociale, a detalierii bugetului familiei, a cheltuielilor lunare şi a actelor medicale, reprezintă cazuri sociale. Vor beneficia de lemne persoanele cu handicap gradul I, II, III şi gălăţenii aflaţi în alte situaţii sociale deosebite, constatate în urma efectuării anchetei sociale.

În evidenţa Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei sunt aproximativ 420 de familii sau persoane singure, pentru care ajutorul acordat conform legislaţiei în vigoare este insuficient pentru acoperirea întregului sezon rece. În depozitul Primăriei se află circa 700 mc de lemne de foc.

Cererile, însoţite de actele de identitate şi de documentele doveditoare, se pot depune până pe 4 noiembrie, zilnic, între orele 8,30 - 12,00 şi 13,00 - 15,00, la Serviciul Public de Asistenţă Socială, situat în strada Fraternităţii nr.1.

Citit 6681 ori Ultima modificare Marți, 25 Octombrie 2016 00:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.