Când începe construcţia PARCĂRII SUPRAETAJATE de la Judeţean

Când începe construcţia PARCĂRII SUPRAETAJATE de la Judeţean
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Construcţia parcării supraetajate de la Spitalul Judeţean ar putea începe în primăvara acestui an, dacă licitaţia, pe care Consiliul Judeţean se pregăteşte să o organizeze, nu va fi îngreunată din cauza unor eventuale contestaţii. Contractul de lucrări, care va fi publicat pe SEAP, probabil în februarie, imediat ce Consiliul va aproba bugetul pentru anul 2017, este estimat la aproximativ 7,5 milioane de lei. „Proiectarea este finalizată încă din luna decembrie a anului trecut. În luna februarie, când vom adopta bugetul pentru anul 2017, vom aproba finanţarea şi indicatorii tehnico-economici ai investiţiei, după care o vom scoate la licitaţie”, ne-a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean. Parcarea supraetajată, cu demisol şi parter, va avea 300 de locuri, cu posibilitatea extinderii la 450, ba chiar 600, în funcţie de cerinţe, conform şefului CJ.

Citit 8193 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Ianuarie 2017 00:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.