Trei proiecte liberale, în aşteptare

Trei proiecte liberale, în aşteptare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Marţi, cu sau fără trei ceasuri rele, începe sesiunea parlamentară despre care deputatul PNL Victor Paul Dobre (foto) crede că va fi una pasionantă. Politicianul aşteaptă undă verde pentru cele trei proiecte de lege depuse, la care Guvernul i-a pus deja beţe-n roate.

Dobre speră să promoveze un proiect de lege privind neimpozitarea pensiilor până la 2.000 de lei. După ce a întârziat cu răspunsul, Guvernul a dat aviz negativ. „Nici nu mă aşteptam la altceva. Guvernul are o caracteristică, minus pe toată linia”, a comentat deputatul.

Liberalul are susţinerea colegilor din opoziţie (UDMR) şi de la putere pentru o propunere legislativă privind modificarea legii privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Dobre propune ca adultul cu handicap să beneficieze de o indemnizaţie lunară în cuantumul stabilit pentru pensia socială minimă, de 300 de lei.

Pentru cea de-a treia propunere, care prevede modificarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 la 80 de lei, deputatul a primit deja aviz negativ din partea Cabinetului Boc, dar nu renunţă.

„Ne batem, poate reuşim să-i păcălim. Mai ales în preajma alegerilor poate  dă Dumnezeu mai multă minte PSD, dacă nu PD-L. PSD pare mai maleabil”, a comentat Dobre.

Citit 607 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.