Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Victorie mare pentru Patricia Ţig, gălăţeanca a trecut de calificări la puternicul turneu de la Madrid
Sâmbătă, 30 Aprilie 2016 18:16 | Publicat în SPORT
UPDATE , ora 20,45: În primul tur de pe tabloul principal, Patricia Țig o va întâlni pe rusoaica de 19 ani, Daria Kasatkina (locul 32 WTA).
Jucătoarea de tenis Patricia Maria Ţig (locul 134 WTA) a câştigat, sâmbătă, partida cu sportiva Maria Sakkari (Grecia, locul 118 WTA), scor 5-7, 6-4, 6-4, în ultimul tur din calificările turneului WTA Premier Mandatory de la Madrid, disputat pe zgură şi dotat cu premii totale în valoare de 4.771.360 de euro.
Astfel, gălăţeanca ...
Insula Paştelui. SECRETUL giganticelor statui "moai"
Sâmbătă, 30 Aprilie 2016 13:00 | Publicat în TURISM
Giganticele statui „moai” de pe Insula Paştelui au „mers” – cel puţin aşa susţine o echipă de arheologi care au demonstrat cum au fost transportate misterioasele statui, folosind un model cântărind 4,4 tone. Reuşita acestora este descrisă într-un studiu publicat în Journal of Archaeological Science.
De-a lungul Insulei Paştelui, ce măsoară 163 de kilometri pătraţi, se găsesc aproximativ 1.000 de statui misterioase, cele mai mari dintre ele căntârind 74 de tone şi m ...
Tradiții și sărbători străvechi/ Paștele ortodox grecesc
Sâmbătă, 30 Aprilie 2016 12:00 | Publicat în MAGAZIN
Paştele Ortodox este una dintre cele mai importante sărbători în Grecia, unde se celebrează Învierea Domnului şi venirea primăverii cu sărbători tradiţionale care sunt marcate în ţară de vineri până luni, relatează EFE.
"Paşte" vine de la cuvântul evreiesc 'pesah', care înseamnă "trecere", prin care poporul evreu celebrează eliberarea de sub jugul egiptean şi trecerea prin Marea Roşie relatată de Vechiul Testament. Festivitatea este şi un simbol al "trecerii" de la iar ...
Învierea Domnului, taina tinereţii luminoase. Pastorala ÎPS Casian Craciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos
Sâmbătă, 30 Aprilie 2016 12:00 | Publicat în EVENIMENT
† CASIAN,
ARHIEPISCOPUL DUNĂRII DE JOS
ÎNVIEREA DOMNULUI,
TAINA TINEREŢII LUMINOASE
PASTORALĂ
LA ÎNVIEREA DOMNULUI
GALAŢI, 2016
† CASIAN,
din darul lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Dunării de Jos
Preacucernicilor şi preacuvioşilor părinţi slujitori,
cinului monahal şi iubiţilor credincioşi şi credincioase
din Arhiepiscopia noastră,
bucurie creştinească, pace sufletească,
înţelegere frăţească, toate din milostivirea
Mântuitorului Înviat din mor ...
Iepuraşul de Paşti/ Vechi simbol al fertilităţii, prezent în toate mitologiile
Sâmbătă, 30 Aprilie 2016 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Iepurele se înscrie în linia bestiarului selenar şi a arhetipurilor asociate clarului de lună.
În arta medievală creştină animalul avea o semnificaţie aparte. Se credea de mult, după cum aflăm de la Pliniu, Plutarh, Filostrat sau Aelian, că acesta este hermafrodit, ceea ce a condus la conexiunea cu Fecioara Maria datorită credinţei în reproducerea sa fără pierderea virginităţii. Iepurii figurează în manuscrise şi în reprezentările nordice ale Fecioarei cu pruncul. De ase ...
Cel puţin 11 morţi în violenţele de vineri de la Alep
Sâmbătă, 30 Aprilie 2016 10:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Zeci de morţi şi mai mulţi răniţi în urma violenţelor de vineri în oraşul sirian Alep, relatează agenţia de ştiri Associated Press, citând informaţii publicate de activiştii din Siria şi de televiziunea de stat de la Damasc. După o dimineaţă liniştită, avioanele regimului de la Damasc au lansat noi atacuri aeriene, vizând zonele controlate de opoziţie în Alep, fapt ce a determinat clericii să suspende rugăciunile în moscheile oraşului, potrivit Observatorului Sirian p ...
Este foarte simplu şi distractiv să înfrumuseţaţi masa de Paşte prin colorarea şi decorarea originală a ouălor, scop în care puteţi să folosiţi o mulţime de lucruri aflate la îndemână. Pe lângă metoda din bătrâni, când putem folosind flori şi/sau frunze pe ou, după care sunt fierte cu coji de ceapă, iată câteva exemple:Ouă date prin lipici şi bombone colorate (imaginea de sus)Adăugaţi apă peste vopseaua concentrată pentru o vopsire graduală (Foto 1 galerie, Surs ...
Legea dării în plată a fost publicată în Monitorul Oficial
Vineri, 29 Aprilie 2016 15:00 | Publicat în ECONOMIE
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi, 28 aprilie, că a promulgat legea dării în plată, în formă finală. Astfel, cei care nu îşi mai pot plăti ratele vor putea notifica băncile de acest lucru peste 15 zile. "Legea nu are nevoie de norme de aplicare, astfel că peste 15 zile puteţi anunţa băncile că nu mai aveţi posibilitatea de a plăti ratele, urmând ca peste 30 de zile să fiţi chemaţi de bănci la negocieri. Dacă nu se întâmplă asta, mergeţi la notar şi transfer ...
Razii în pieţele gălăţene. Sute de kilograme de alimente confiscate şi distruse de poliţişti şi DSVSA (FOTO)
Vineri, 29 Aprilie 2016 14:30 | Publicat în EVENIMENT
Ofiţerii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu tehnicieni din cadrul Serviciului Criminalistic,medici din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi, sprijiniți de lucrători de ordine publică și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, au desfăşurat verificări şi controale în sistem integrat, la agenți economici, persoane fizice şi mijloace ...
Vineri, începând cu ora 21,00, rapperul Chimie va susţine un concert în Place Pub. Chimie, pe numele său Mihai Adamescu (sau Mişu Foarfecă), are 26 de ani şi face rap de peste 10 ani. A crescut în Constanţa ascultând casetele celor de la Beatles, Queen şi Pink Floyd, iar pe la 15 ani s-a apucat de scris versuri şi de cântat prin diferite găşti de la malul mării. A ales să se exprime prin rap, pentru că de genul acesta s-a îndrăgostit. În clasa a doua, un coleg l-a porecli ...