Consilierii locali gălățeni au aprobat noile tarife pentru furnizarea energiei termice către abonații Calorgal. Așa cum "Viața liberă" v-a informat deja, tariful pe care îl vor plăti aceștia va fi același ca anul trecut, adică 203,57 lei/Gcal, inclusiv TVA. S-a mărit în schimb valoarea subvenției plătite de la bugetul local, de la 270,24 la 493,7 lei/Gcal, pentru acoperirea diferenței până la prețul final al gigacaloriei, care este de 678,36 lei/Gcal (față de 473,81 lei, a ...
Odată cu primirea avizului favorabil al ANRE pentru noul tarif al gigacaloriei, Consiliul Local Galați urmează să aprobe, în ședința de joi, 10 februarie, prețul energiei termice facturate populației, precum și nivelul subvenției de la bugetul local pentru acoperirea diferențelor de preț. Deși noul preț al gigacaloriei va fi de 664,06 lei, de aproximativ 1,4 ori mai mare decât vechiul preț (473,81 lei/Gcal), autoritățile locale vor să păstreze neschimbat prețul pe care urme ...
Cu 13 voturi "pentru", niciun vot "contra" şi 11 abţineri ale consilierilor locali ai opoziţiei, rectificarea bugetului local al Galaţiului, supusă la vot miercuri, într-o şedinţă extraordinară, nu a trecut. Proiectul va fi supus din nou la vot, joi, într-o nouă şedinţă de îndată. Consilierii locali au fost convocaţi de îndată, în ședință extraordinară, în sistem online, miercuri dimineaţă. Singurul proiect de pe ordinea de zi era rectificarea bugetului general de ve ...
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a dat undă verde scumpirii căldurii și a apei calde în toată țara, după ce prețurile de producție avizate de instituție aproape s-au dublat. Cele mai mari creșteri ale gigacaloriei livrate de CET-uri din întreaga țară se vor înregistra la Oradea, Arad și Bârlad, unde scumpirile sunt de 95-96 la sută. Alte creșteri mari de prețuri vor fi în Botoșani, Bacău, Giurgiu și Brașov, cuprinse între 87 și 94 l ...
Conform datelor furnizate de Primăria Galați, în orașul nostru mai funcționează puncte termice care alimentează cu energie termică în sistem centralizat doar aproximativ 6.000 de apartamente, spre deosebire de cele 90.000 pentru care a fost proiectat sistemul inițial de termoficare. Chiar și așa, explozia prețurilor la gaze și energie electrică îi sperie pe mulți dintre gălățenii arondați la Calorgal prin aceste puncte termice rămase, iar oamenii încearcă să "împingă" ...

Un nou director de dezvoltare la Calorgal

Miercuri, 20 Octombrie 2021 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După Igor Bejan, noul director general interimar, SC Calorgal SA are şi un nou director de dezvoltare. Este vorba despre fostul director general al SC Transurb SA, Mihai Cadinoiu. Pentru că aceste modificări nu au fost încă operate pe site-ul Calorgal, vă putem spune cine a ocupat anterior postul de director de dezvoltare - Liviu Enacache. Revenind la Mihai Cadinoiu, reamintim că acesta a fost director general al companiei publice de transport în comun, mai întâi interimar, apoi prin ...
Închiderea, de către Primăria Galați, a vechiului sistem centralizat de termoficare al Galațiului și „înlocuirea” acestuia cu centrale termice de cartier și de apartament au atârnat și mai multe pietre de moară, dacă putem spune așa, de „picioarele” companiei de termoficare Calorgal. Conform ultimului bilanț depus la Ministerul Finanțelor, pe anul 2020, Calorgal înregistra, la sfârșitul anului trecut, pierderi de peste un milion de euro, respectiv, 5,735 milioane lei. ...
Conduse de manageri interimari și cu o multitudine de probleme grave, Calorgal și Transurb au stârnit discuții contradictorii la recenta ședință a Consiliului Local. Mai în glumă, mai în serios, primarul Ionuț Pucheanu le-a propus celor mai vocali consilieri să preia conducerea acestor societăți.„Mi se pare că în ultima perioadă sunteți multilateral dezvoltat. Eu sunt dispus, cu riscul de a-l supăra pe Igor Bejan, actualul director, să vă încredințez dumneavoastră manag ...

Director interimar la Calorgal

Joi, 02 Septembrie 2021 18:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Alexandru Igor Bejan este noul director general interimar al societăţii Calorgal, în locul lui Marian Alexandru. Potrivit anunţului făcut pe pagina de Facebook a societăţii, noul director a fost numit pe 1 septembrie 2021 de către Consiliul de Administraţie. Mandatul său este de patru luni, după care urmează să fie organizat concurs pentru ocuparea acestui post. Potrivit declaraţiilor de avere şi de interese, Igor Bejan a fost administratorul Cons Management Parc de Soft, directo ...
Reprezentanți ai unor asociații de proprietari din Galați au trimis, pe adresa redacției noastre, sesizări privind faptul că societatea locală de termoficare Calorgal întârzie să le dea înapoi banii pe care i-au plătit în plus după ce, pentru o lună, consumul le-a fost facturat la un preț al gigacaloriei mai mare decât era cel stabilit prin hotărâre de Consiliu Local. Oamenii spun că nu au reușit să obțină niciun răspuns de la Calorgal, deși au efectuat mai multe demer ...
Pagina 1 din 31