Noua Hotărâre de Guvern privind prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie 2021, prevede în continuare interzicerea desfăşurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private. Dat fiind faptul că acest nou act normativ are aplicabilitate inclusiv de Florii (25 aprilie) și de Paște, care în acest an se suprapune cumva și cu ziua de 1 Mai, este limpede că, cel pu ...
Doar măsuțe pe lângă centrele de colectare a taxelor? Ar fi fost prea puțin, deja miroase a diverse cărnuri pe lângă secțiile Direcției de Fiscalitate din municipiul Galați. Achiți un impozit și mănânci un mic. Cu muștar. Se întâmplă ceva Cum să plătești taxe și impozite în 2021, dacă ești ținut afară, în ger și în bătaia precipitațiilor? În Galați, municipiu din comunitatea europeană, este posibil acest lucru, zilnic formându-se cozi impresionante la punct ...

1 cum n-a MAI fost

Joi, 30 Aprilie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În urmă cu aproape trei ani, barcagiul care ne-a dus pe un canal al Deltei Dunării, îmi dădea o definiţie altfel a imposibilului. Fiind şi aproape de Mila 23, era un dute-vino continuu pe canal, treceau bărcile într-o veselie. Cam la o sută de metri în amonte, cineva se încăpăţîna să pescuiască din barcă, pe valuri ce n-apucau să se domolească, o acţiune despre care barcagiul nostru – de altfel, fost campion la competiţii de pescuit la crap -  spunea că „este ca şi ...

Un nou loc de picnic în Pădurea Gârboavele (FOTO)

Duminică, 18 August 2019 16:00 | Publicat în SOCIETATE
Printr-un parteneriat între Consiliul Judeţean Galaţi şi Ciucaş (Ursus Breweries), s-a amenajat un loc de relaxare în Pădurea Gârboavele. Acesta le oferă gălăţenilor un loc de picnic complet dotat şi utilat cu foişoare, grătare, mese şi bănci din lemn – tot confortul necesar pentru o zi în sânul naturii, împreună cu familia. Sute de gălăţeni au profitat, sâmbătă, de invitaţia celor de la Ciucaş şi s-au bucurat de surprizele oferite de aceştia. Reprezentanţii Co ...
Până joi, 6 iunie, Primăria comunei Şendreni aşteaptă oferte din partea agenţilor economici interesaţi de proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare a unei zone de agrement cu specific pescăresc. Este vorba despre o investiţie cu finanţare europeană, pentru care valoarea estimată a contractului licitat se ridică la 553.000 de lei fără TVA, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. O zonă de agrement cu specific pescăresc va fi amenajată la o aruncătură d ...

Zonele pentru picnic din Galaţi, total insuficiente

Sâmbătă, 27 Aprilie 2019 23:00 | Publicat în SOCIETATE
Veşti nu prea bune pentru gălăţenii care vor să încingă un grătar la iarbă verde, profitând de zilele libere ale minivacanţei de 1 Mai. Conform unui raport prezentat de Comisariatul Judeţean Galaţi al Gărzii Naţionale de Mediu, „numărul spaţiilor amenajate pentru desfăşurarea activităţii de picnic este total insuficient”, iar în municipiul Tecuci şi în restul localităţilor din judeţ nu a fost amenajată nicio astfel de zonă. Rămân, astfel, la dispoziţia gălă ...

Acţiune de ecologizare pe malul tulcean al Dunării

Marți, 23 Aprilie 2019 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Sâmbătă, 20 aprilie, asociaţia "Imbold" Galaţi, cu sprijinul primăriei comunei I.C. Bratianu, a organizat o acţiune de ecologizare pe malul tulcean al Dunării. Zona era împânzită de deşeuri menajere şi asimilabile, lăsate în urmă de către oamenii neprietenoşi cu mediul, care obişnuiesc sa facă acolo grătare, dar nu şi să strângă gunoaiele generate. Voluntarii, printre care şi copii, dotaţi cu mănuşi, saci menajeri şi simţ civic, au curăţat întreaga zonă în dec ...
A început sezonul grătarelor la iarbă verde, dar şi al concediilor, motiv pentru care Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al Judeţului Galaţi avertizează populaţia asupra consecinţelor utilizării incorecte a focului. Pentru ca petrecerile în aer liber, în zonele de agrement sau lângă pădure, sau chiar cele din curţile private să nu se transforme în evenimente negative cu urmări deosebit de grave asupra populaţiei sau mediului înconjur ...
Pădurea Gârboavele, Balta Zătun, Lacul Vânători, "La Salcâmi" şi Plaja "Brateş" sunt cele cinci zone de agrement special amenajate pentru activităţile de picnic, potrivit Gărzii de Mediu. Cine încinge grătarele între blocuri sau în orice altă zonă neautorizată riscă amenzi de până la 5.000 de lei. Şi în acest an, Pădurea Gârboavele (400 de hectare), cel mai mare loc de agrement al gălăţenilor, îi aşteaptă pe oameni, în mini-vacanţa de 1 Mai, cu peste 100 de gră ...
Chiar dacă soarele nu a fost prea generos, ieri, cu oamenii, iar vântul a suflat cu putere, gălăţenii dornici de distracţie şi iubitori de natură au petrecut de Florii la Gârboavele. La orele amiezii, câteva sute de persoane de toate vârstele se bucurau de aerul curat din pădure, iar pe cele câteva zeci de grătare, puse la dispoziţie de autorităţi în zonele de picnic, sfârâiau scrumbiile, mititeii, friptura şi cârnăciorii. „Am venit de dimineaţă, iar acum pregătim gr ...
Pagina 1 din 3