Cum s-au împărţit aleşii locali ai Galaţiului în comisiile de specialitate ale Consiliului Local
Vineri, 25 Octombrie 2024 17:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pentru componenţa comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Galaţi s-a negociat intens în această săptămână, potrivit surselor noastre
O ultimă şedinţă a liderilor de grupuri politice a avut loc joi, când s-a şi reuşit eliminarea motivelor de dispută şi a neajunsurilor. Dovadă că la şedinţa de vineri, 25 octombrie, comisiile de specialitate au fost supuse votului secret fără proteste sau nemulţumiri. Respectarea rezultatului alegerilor în configuraţia comisiilor ...
Uniunea Europeană a început negocierile cu Albania
Marți, 15 Octombrie 2024 16:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Uniunea Europeană (UE) a deschis primele capitole din negocierile de aderare cu Albania, a declarat marţi ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, la a doua conferinţă interguvernamentală UE - Albania, pe care a prezidat-o în Luxemburg, transmite MTI.El a apreciat că evenimentul este "istoric" şi a afirmat că accelerarea integrării europene a statelor din Balcanii Occidentali este o prioritate a preşedinţiei ungare a Uniunii. Şeful diplomaţiei de la Budapesta a susţinut că "es ...
Viktor Orban, în „misiune de pace” la Moscova
Vineri, 05 Iulie 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Premierul ungar Viktor Orban a ajuns vineri la Moscova pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, atrăgându-şi critici din partea liderilor UE, care l-au avertizat că nu vorbeşte în numele Uniunii Europene, relatează Reuters şi MTI. Agenţia ungară MTI a relatat că Orban se află la Moscova într-o "misiune de pace" şi că în cadrul vizitei se va întâlni cu Vladimir Putin, citându-l pe purtătorul său de cuvânt Bertalan Havasi. Ungaria a preluat luni preşedinţi ...
Viktor Orban, negocieri pentru „a se ajunge la pace” în Ucraina
Marți, 02 Iulie 2024 16:14 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Premierul ungar Viktor Orban a ajuns marţi în Ucraina, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP.
Liderul naţionalist ungar "a sosit la Kiev pentru discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski", a declarat ataşatul său de presă, Bertalan Havasi, citat de agenţia de presă naţională MTI. Este vorba înainte de toate de a evoca "posibilitatea de a se ajunge la pace", a adăugat el. Viktor Orban, ...
Republica Moldova și Ucraina, oficial în negocieri de aderare la UE
Marți, 25 Iunie 2024 17:19 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Uniunea Europeană (UE), pe de o parte, şi Ucraina şi Republica Moldova, pe de altă parte, au lansat oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită celor două ţări să devină într-o zi membre cu drepturi depline ale UE, relatează AFP.
Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamentale (CIG). Conform surselor diplomatice, UE-27 au deschis oficial discuţiile cu Ucraina marţi după-amiază, urmată de Republica Mo ...
Renegocierea ratelor, soluție doar pe termen scurt
Miercuri, 12 Iunie 2024 18:01 | Publicat în ECONOMIE
Efectele crizelor actuale se vor vedea pe termen mediu și lung, iar oamenii care întâmpină probleme în plata ratelor trebuie să ia în calcul o regândire a modului de viață, a spus Bogdan Pleșuvescu, directorul general adjunct al Băncii Transilvania, în cadrul unui podcast realizat de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). "Economisirea este una dintre soluțiile pe termen scurt. O altă rezolvare a impasului poate veni prin negocierea cu banca ...
Cartel Alfa cere amânarea negocierilor legii salarizării cu Comisia Europeană
Marți, 07 Mai 2024 18:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Legea salarizării trebuie discutată şi negociată mai întâi cu sindicatele din România, nu "negociată" cu Comisia Europeană, susţine Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa, într-o declaraţie transmisă Agerpres.
"Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa ia act de informaţiile apărute în spaţiul public, conform cărora Ministerul Muncii negociază legea salarizării cu Comisia Europeană. Este un lucru cât se poate de grav, atâta timp cât negocierile şi consultările ...
Propunere "extrem de generoasă" pentru Hamas
Luni, 29 Aprilie 2024 17:35 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a exprimat luni speranţa ca Hamas să accepte o propunere ''extraordinar de generoasă" de a opri ofensiva israeliană în Fâşia Gaza, în schimbul eliberării ostaticilor, relatează AFP. "Hamas are în faţă o propunere extraordinar, extraordinar de generoasă din partea Israelului", a declarat Blinken la Riad, în cadrul Forumului economic mondial. "Trebuie să ia o decizie şi trebuie să o facă rapid (...) şi sper că vor lua decizia cea ...
SUA i-au transmis Chinei "îngrijorările" legate de războiul din Ucraina
Vineri, 26 Aprilie 2024 17:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat vineri că a transmis Chinei îngrijorările sale cu privire la sprijinul acordat Rusiei, afirmând că invazia acesteia în Ucraina ar fi mai dificilă în lipsa acestui sprijin, relatează agenţiile AFP şi EFE.
"Ar fi mai dificil pentru Rusia să-şi continue asaltul contra Ucrainei fără susţinerea Chinei", a spus şeful diplomaţiei americane în faţa presei, după ce s-a întâlnit la Beijing cu omologul său chinez Wang Yi şi cu ...
Recunoașterea Palestinei, pe agenda Consiliului de Securitate ONU
Duminică, 07 Aprilie 2024 17:21 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Consiliul de Securitate al ONU va discuta, începând de luni, problema recunoaşterii Palestinei ca stat membru - şi nu doar cu statut de observator - al Naţiunilor Unite, proces care ar putea dura câteva săptămâni, a informat sâmbătă EFE.
În sesiunea sa de dimineaţă, desfăşurată cu uşile închise, Consiliul de Securitate al ONU a programat pe agendă subiectul "Admiterea de noi membri", iar apoi, la prânz, va avea loc o altă sesiune deschisă pe această temă, cu citirea un ...