UPDATE. Structura de rezistenţă a blocului B8 (scările I şi II) din Mazepa I, afectat de un accident de teren, nu prezintă risc iminent de cedare în regim static. Dar, dacă tasările continuă, e posibil ca imobilul să cedeze, tocmai de aceea sunt necesare lucrări de consolidare a terenului şi a clădirii. Acestea sunt, pe scurt, concluziile preliminare ale experţilor contractaţi de Primăria municipiului Galaţi. Primăria Galaţi a dat publicităţii concluziile expertizei tehnic ...
Bogdan Ardean, directorul SC Gospodărire Urbană SRL, a susţinut, joi, o declaraţie de presă cu privire la situaţia iazului din Parcul "Viva", unde, miercuri seara, peştii exotici se zbăteau în mâl. Potrivit managerului, pentru prima dată în cei cinci ani care au trecut de la inaugurare, lacul beneficiază de ample operaţiuni de curăţare şi dragare, necesare pentru instalarea unor echipamente performante de întreţinere. În tot acest timp, susţine Ardean, peştii se află în s ...
Cuantumul net al veniturilor lunare încasate de fiecare dintre cei doi viceprimari ai municipiului Galaţi, Sorin Enache şi Picu Apostol Roman, a crescut, într-un an, din iunie 2017 până în iunie 2018, cu aproape 62 la sută, în vreme ce primarul oraşului, Ionuţ Pucheanu, încasează cu aproape 60 la sută mai mult faţă de anul trecut. Cel puţin aşa reiese din informaţiile furnizate la solicitarea noastră de Primăria municipiului Galaţi.Pentru că sunt plătiţi din bani publici ...
Bun găsit în Galaţiul situaţilor absurde pe care autorităţile locale ori se fac că nu le văd, ori de-a dreptul le întreţin, iar când sunt întrebate au nevoie de 22 de zile ca să răspundă mai nimic. Nu e o glumă, ci răspunsul oficial pe care l-am primit noi, încercând să aflăm cine şi cum a montat, pe domeniul public, mai multe panouri publicitare tip prismă."Panouri publicitare amplasate ilegal pe domeniul public" se intitula articolul publicat în ediţia de miercuri, 18 ...

178.500 de lei pentru Festivalul ”Fir Întins 2018”

Sâmbătă, 28 Iulie 2018 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Ad Libitum Voices sau tenorul Răzvan Săraru, Lidia Buble, Irina Rimes sau Antonia, şi, respectiv, Vunk, Loredana Groza sau Holograf sunt vedetele pe care Primăria municipiului Galaţi şi le-ar dori în concert la Festivalul "Fir Întins", pe 15 august. Administraţia locală tocmai a lansat o achiziţie publică pentru serviciile de organizare a acestui eveniment, iar ofertele sunt aşteptate până pe 3 august. Valoarea estimată a contractului este de 178.500 de lei cu TVA, iar criteriul ...
Clădirea cu faţada roasă până la cărămidă şi geamuri sparte, mâncată de igrasie, situată în vecinătatea Palatului Administrativ, pe strada Domnească nr. 58, va deveni, la finele lunii martie 2020, muzeu. Totul va fi posibil datorită primei finanţări europene obţinute de Primăria Galaţi pentru restaurarea acestui imobil vechi de 146 de ani, inclus pe lista monumentelor istorice ale oraşului. Lansarea proiectului „Reabilitare Zonă istorică, Municipiul Galaţi – Reabili ...
UPDATE, 31 mai 2018. Primăria municipiului Galaţi intenţiona să-l cheme astăzi pe concesionarul Plajei "Dunărea", SC Karan Business & Finance SRL, pentru o predare amiabilă a zonei de agrement, dar, după ce a discutat cu reprezentantul societăţii, a aflat că va trebui să aştepte până luni. Se pare că investitorii ar fi de acord cu rezilierea contractului de concesiune, dar nu gratis! Potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, concesionarul condiţionează predarea Plajei "Dunărea" ...
Până pe 29 iunie, Primăria municipiului Galaţi aşteaptă ofertele din partea constructorilor interesaţi să execute lucrări de refacere a sistemelor rutiere şi lucrări de regenerare urbană în cartierele Ţiglina I şi Mazepa II. Fiecare dintre cele două contracte scoase la licitaţie are o valoare estimată de câte 7.563.025 de lei şi vizează încheierea unor acorduri-cadru pentru realizarea lucrărilor în următoarele 36 de luni. În interviul acordat ziarului „Viaţa liberă ...

STAȚII de transport comasate

Vineri, 11 Mai 2018 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Gălăţenii care circulă pe traseele de transport în comun 11, 17, 18, 22, 28, 32 şi 36 trebuie să ştie că, începând de vineri, 11 mai 2018, staţiile Maşniţă şi 9 Mai, pe sensul de mers către Piaţa Energiei au fost comasate. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria municipiului Galaţi, noua staţie este amplasată la jumătatea distanţei dintre fostele staţii, în alveola din dreptul agenţiei RCS-RDS şi va purta denumirea de staţia „Maşniţă”. ...
Construirea primei parcări multietajate din Galaţi, în Mazepa I, zona blocului R5, pentru care Primăria a încheiat deja un contract în valoare de 7.944.000 de lei fără TVA cu asocierea Lemacons SRL - S&M Expert Project SRL, nu poate începe până când terenul nu va fi eliberat de reţelele de utilităţi care îl străbat. Proiectarea şi lucrările necesare pentru devierea conductelor vor costa 540.621 de lei fără TVA. Un amestec de gunoaie şi resturi de garaje demolate creeaz ...
Pagina 5 din 19