POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Șefa Colectării de la AJFP Galați se pensionează

Scris de Joi, 31 August 2023
Civilizat și profesionist - sunt cuvintele care pot caracteriza cariera de 44 de ani, din care 31 de ani numai în finanțele publice, a lui Carmen Șiclovan, șef Administrație adjunct colectare persoane juridice din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Galați. Doamna Șiclovan se pensionează de la 1 septembrie,…

Încă 2,3 milioane de lei pentru Oțelul Galați. Bani în plus pentru cluburile sportive

Scris de Miercuri, 30 August 2023
Șase dintre cluburile sportive finanțate de la bugetul local în 2023 ar putea beneficia de fonduri suplimentare, dacă aleșii locali vor fi de acord. În ședința de joi, 31 august 2023, vor fi supuse aprobării consilierilor, actele adiţionale la contractele de finanțare încheiate deja între municipiul Galați și o serie…

Prefectul a cerut verificări mixte la comercianții de carburanți

Scris de Miercuri, 30 August 2023
Prefectul Claudiu Sorin Gavril a convocat, luni, Comitetul Judeţean pentru Situații de Urgență (CJSU), pentru a discuta despre agenții economici care desfășoară activități în domeniile: comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate, comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate, transportul și…

Primăria plăteşte 5.780 de euro pentru un nou videoclip de prezentare a Galațiului

Scris de Marți, 29 August 2023
Un videoclip de prezentare a municipiului Galați, cu principalele obiective turistice și de interes local, asta își dorește Primăria, care a pus la bătaie 28.500 de lei fără TVA, adică 5.780 de euro. Contractul ar urma să fie atribuit prin cumpărare directă, dar se afla marți, 29 august, în etapa…

Poduri peste Bârlad, reabilitate la Tecuci

Scris de Marți, 29 August 2023
Pe pagina de socializare, primarul tecucean Lucian Costin a anunțat, în weekend, finalizarea refacerii asfaltului de pe cel de-al doilea pod peste râul Bârlad, mai exact cel din zona pieței Cernicari. Anunțul vine, după ce vineri, conform aceleiași surse, se reluase circulația pe strada Cuza Vodă. "Urmează cel de-al treilea…

Cisterna de 10.000 de litri a primit "botezul focului"

Scris de Marți, 29 August 2023
După dotarea cu primele camere cu termoviziune, în primăvara acestui an, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Galați a fost dotat de Consiliul Județean (CJ) Galați și cu o cisternă containerizată pentru transportul apei, cu o capacitate de 10.000 de litri, în contextul tot mai încărcat de dezastre din ultima…

Rețea de canalizare finalizată pe mai multe străzi din Bariera Traian

Scris de Luni, 28 August 2023
Lucrările la rețeaua de canalizare din Bariera Traian s-au finalizat, anunță Primăria municipiului Galați și operatorul regional Apă Canal. "Este pentru prima dată când gălățenii de pe străzile Tunelului, Malul Brateș, Rășinari, Cerului, Tazlău, Lăcrămioarei, Aleea Traian și Aleea Shell se pot racorda la sistemul de canalizare. De asemenea, s-au…

Gardul Maternităţii „Buna Vestire” - pericol public. Costuri de refacere majorate faţă de 2021 (FOTO)

Scris de Duminică, 27 August 2023
Un veritabil pericol public, aşa este gardul Maternităţii "Buna Vestire". Bucăţi mari din împrejmuire ameninţă să se prăbuşească peste trecători, motiv pentru care există o zonă în care accesul pe trotuar, pe lângă panourile proptite cu ţepuşe metalice, a fost restricţionat. Pe lângă fracturile mari şi crăpăturile adânci, porţiuni întregi…

Echipamente moderne pentru salvatorii gălățeni

Scris de Sâmbătă, 26 August 2023
O cisternă containerizată pentru transportul apei în zonele cu resurse limitate sau inaccesibile, dar și o serie de accesorii - motopompă, tunuri de refulare și tuburi de absorbție - reprezintă cele mai noi dotări de care beneficiază Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), datorită Consiliului Județean (CJ) Galaţi."Suntem mereu alături…

Gara din Galați nu a prins lista modernizărilor

Scris de Vineri, 25 August 2023
Compania CFR SA a anunțat că investește 634,66 milioane de lei pentru modernizarea clădirilor din opt gări, finanțate din fonduri nerambursabile, prin Programul Transporturi. Cele opt gări prinse în acest program sunt Gara de Nord din București (etapa I) și cele din Sinaia, Bușteni, Videle, Ploiești Vest (pe raza SRCF…

Cum ar putea fi împădurite zeci de hectare din județul Galați

Scris de Joi, 24 August 2023
Consiliul Județean Galați a solicitat autorităților locale din comunele Bălăbănești, Cerțești, Corod, Valea Mărului și Șendreni trecerea în domeniul public al județului Galați a unei suprafețe de aproape 54 de hectare de teren, pentru a realiza ample acțiuni de împădurire. Scopul proiectelor aprobate în ședința de miercuri, 23 august 2023,…

Cârciumile de pe malul Dunării ar putea fi demolate, pentru revitalizarea turistică a Falezei (FOTO)

Scris de Marți, 22 August 2023
Faleza Inferioară a Dunării are șansa de a scăpa de toate construcțiile inestetice care parazitează acum malul - obturând priveliștea celor care ar vrea să admire în liniște fluviul - dar și de cele care afectează zona de promenadă a gălățenilor. În locul coșmeliilor de tot felul, mai mari sau…

Parcul „Carol I”, redeschis gălățenilor după modernizare (FOTO)

Scris de Luni, 21 August 2023
„Mi-nu-nat! Ne place foarte mult!”, „Hai la umbră, că leșin de cald!”, „Mai ții minte cum spuneai, Natalia: «Mami, iar mă duci în parcul fără leagăne?!». Uite ce frumos arată acum! Are loc de joacă și poți să faci și sport!”, „Sunt și peștișori în lac? Sau măcar broscuțe?!”... Acestea…

Patru milioane de euro pentru reabilitare, la Tecuci

Scris de Luni, 21 August 2023
Municipalitatea tecuceană a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o nouă licitație pentru reabilitarea infrastructurii locale, intitulată "Modernizare străzi etapa 4, lot 2", cu o valoare de circa 18,41 milioane de lei, exclusiv TVA. Suma estimată a contractului include și o organizare de șantier de aproximativ 91.000 de lei,…

Proiectul pescăresc „Zătun 2” a cam intrat în „prelungiri”

Scris de Luni, 21 August 2023
Finalizarea lucrărilor de la baza de agrement cu specific pescăresc "Zătun 2", proiect cu finanțare europeană obținută de Consiliul Județean Galați prin Programul Operațional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM) 2014-2020, a intrat pe ultima sută de metri, chiar în "prelungiri". Având în vedere necesitatea finalizării lucrărilor rămase de executat,…

Mistere neelucidate în Micro 39A. De ce se usucă gazonul într-un loc de joacă abia modernizat (FOTO)

Scris de Duminică, 20 August 2023
Jalnic, aşa arată o bună parte din spaţiul verde amenajat cu gazon, în locul de joacă din Micro 39A, blocurile W2-W3, recent modernizat cu fonduri europene. A fost schimbat înainte de recepţia lucrărilor, pe cheltuiala constructorului, dar s-a uscat şi a doua oară. Administraţia locală va încerca să afle cauzele…

Parcul „Carol” (fost „CFR”) se redeschide, după 14 luni de modernizare

Scris de Vineri, 18 August 2023
Luni, 21 august 2023, la ora 17.00, va avea loc redeschiderea oficială a Parcului "Carol" (fost "CFR"), după încheierea lucrărilor de modernizare realizate cu fonduri europene. Reabilitarea, care a beneficiat de fonduri europene în valoare de circa 10 milioane de lei, a început în iunie 2022 şi ar fi trebuit…

Ofertă de proiectare a reabilitării de la Grădina Botanică

Scris de Vineri, 18 August 2023
În această perioadă, Consiliul Județean Galați are în evaluare unica ofertă depusă pentru etapa de proiectare a reabilitării Grădinii Botanice și crearea de facilități de turism pentru tineri în cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță". De această dată, discutăm despre asocierea suceveană Bonello Proiect SRL - ACSA Proiect…

Oferte de achiziție în evaluare, la Consiliul Județean

Scris de Vineri, 18 August 2023
Odată cu apropierea de finalizare a lucrărilor de la noua sală de spectacole a Centrului Cultural "Dunărea de Jos", în cadrul unei alte proceduri de achiziție publică finanțate cu fonduri europene prin Programul Operațional Comun România - Republica Moldova 2014-2020, Consiliul Județean (CJ) Galați dorește să asigure dotările necesare. Astfel,…

Se modernizează şi Școala Gimnazială Nr. 10 din Țiglina III

Scris de Vineri, 18 August 2023
Primăria municipiului Galați informează că a fost semnat contractul de lucrări pentru modernizarea Școlii Gimnaziale Nr. 10, din cartierul Țiglina III. Este vorba despre un proiect în valoare de 8.134.256,08 lei fără TVA, 90 la sută din lucrările eligibile fiind finanțate prin Administrația Fondului pentru Mediu, în cadrul Programului privind…

Clubul Dunărea Galaţi va avea un nou director. Schimbare politică la vârf

Scris de Joi, 17 August 2023
Un recent Ordin al ministrului Sportului, datat 8 august a.c., a produs multă emoție la vârful conducerii Clubului Dunărea Galați. Pe scurt, "începând din 21 august 2023, încetează numirea temporară a domnului Munteanu Cristinel în funcția de director grad II al acestei instituții". Președintele Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă,…

Ordonanța austerității ar putea lovi teatrele şi muzeele din Galați

Scris de Miercuri, 16 August 2023
Publicarea unui text despre Cultură în locul unei pagini de Economie în "Viaţa liberă” se justifică foarte simplu: banii. Mai exact, lipsa lor. Disperarea guvernanților de a astupa gaura de la buget de 30 de miliarde de lei, pe care tot ei au "păstorit-o" în acești ultimi ani, a dus…

Oportunitatea unei piste de biciclete între Galați și Brăila

Scris de Marți, 15 August 2023
Comunitatea declic.ro militează de ceva vreme pentru amenajarea unei piste de biciclete între Galați și Brăila, orașe dunărene vecine, aflate la o distanță de numai 13 kilometri. Pe pagina comunității, la adresa https://campaniamea.declic.ro/petitions/, demersul a strâns deja peste 3.500 de semnături.”Cei care se vor plimba pe această pistă, prin pădure…

Cu cât s-ar putea reduce spaţiul verde pe Faleza Dunării (FOTO)

Scris de Duminică, 13 August 2023
Pentru că reducerea spaţiilor verzi în favoarea celor betonate se dovedeşte a fi rezultatul regenerării urbane, cel puţin în centrul oraşului, „cât va mai rămâne din actualul spaţiu verde?!” este una dintre întrebările pe care şi le pun gălăţenii de câte ori află despre planurile de modernizare a Falezei Dunării.…
Pagina 25 din 442