Micii comercianţi de peste Prut se ÎNTORC în Piaţa de gros. Dar cu RESTRICȚII și REGULI noi

Micii comercianţi de peste Prut se ÎNTORC în Piaţa de gros. Dar cu RESTRICȚII și REGULI noi
Evaluaţi acest articol
(65 voturi)

De sâmbătă, 16 decembrie, micii comercianţi de peste Prut vor putea să-şi vândă din nou marfa în Piaţa de gros, însă le este interzis să comercializeze produse de origine animală. Cei care vor încălca regulile impuse de autorităţi vor fi amendaţi şi vor rămâne şi fără produse.

Decizia a fost luată, ieri, în urma unei întâlniri la care au participat reprezentanţi ai Primăriei, Direcţiei Sanitar-Veterinare, Administraţiei Pieţelor şi Prefecturii. „În şedinţa de astăzi, am luat decizia ca cei care vând produse agroalimentare, împachetate sau vrac, să poată să vândă în piaţă începând de sâmbătă. Le este interzis, însă, să vândă produse de origine animală – tot ce ţine de carne, peşte, brânză, ouă. Deocamdată, nu li se permite să comercializeze acest tip de produse pentru că nu există condiţii proprii de desfacere. Mai mult, nici dumnealor nu pot face dovada unui transport în condiţii igienico-sanitare. Şi chiar dacă ar face dovada, în această piaţă nu există spaţii amenajate pentru a comercializa aşa ceva. Din discuţiile pe care le-am avut cu doamna director de la Pieţe, urmează să facă un inventar al vitrinelor frigorifice pe care le deţin şi pe care să le poată pune la dispoziţia acestor comercianţi, spre închiriere, cu condiţia să poată face dovada provenienţei mărfii, care să fie însoţită, bineînţeles, de termen de valabilitate", a declarat primarul Ionuţ Pucheanu, în şedinţa extraordinară de ieri a aleşilor locali. Edilul a atras însă atenţia că cei care nu vor respecta regulile impuse de autorităţi, vor fi amendaţi, iar marfa le va fi confiscată. Micilor comercianţi din Republica Moldova li se va permite să comercializeze conserve, dacă vor avea inscripţionate pe etichetă producătorul şi, evident, termenul de valabilitate.

Reamintim că, de pe data de 16 octombrie, cetăţenilor din Republica Moldova care vindeau, în Piaţa de gros de pe Calea Prutului, aproape orice, de la brânză şi unt până la conserve, biscuiţi şi napolitane, li s-a interzis accesul, întrucât nu aveau vreun act însoţitor pentru mărfurile pe care le treceau prin vamă. Daţi afară din piaţă, oamenii au continuat să-şi expună marfa pe trotuar.

La şedinţa de ieri a aleşilor a fost prezent şi un reprezentant al Comunităţii "Curăţăm Galaţiul", care a strâns, de curând, semnături pentru întoarcerea moldovenilor în piaţă și care s-a adresat Consiliului Local pe această temă.

Citit 7325 ori Ultima modificare Joi, 08 Iunie 2023 23:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.