Sute de demisii în rândul preşedinţilor secţiilor de votare pentru REFERENDUM
Foto: Iulia Kelt

Sute de demisii în rândul preşedinţilor secţiilor de votare pentru REFERENDUM
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Nu mai puţin de patru trageri la sorţi succesive au avut loc până miercuri, 3 octombrie 2018, pentru desemnarea preşedinţilor birourilor celor 436 de secţii de votare, care vor fi organizate în judeţul Galaţi la Referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei, din 6 şi 7 octombrie 2018. Motivul? Numeroasele demisii.

Potrivit preşedintelui Biroului Electoral Judeţean Galaţi, judecătorul Răzvan Dicu, duminică, după prima tragere la sorţi, s-au înregistrat 113 demisii, iar după tragerile la sorţi care au urmat numărul renunţărilor a ajuns la aproximativ 170.

Motivele invocate de către demisionari sunt fie medicale, fie personale. Unii susţin, de pildă, că nu au cu cine să-şi lase copiii în cele două zile de referendum, misiunea lor fiind cu atât mai dificilă cu cât nu există locţiitori, deci nu le poate ţine nimeni locul în caz că sunt nevoiţi să plece pentru o perioadă din secţia de vot.

Trebuie spus că preşedinţii sunt traşi la sorţi de pe o listă cu aproximativ 1.800 de persoane care constituie Corpul experţilor electorali, listă gestionată de Autoritatea Electorală Permanentă. Preşedinţii pot demisiona până în ziua votului, urmând să fie înlocuiţi.

Conform legii, birourile secţiilor de votare sunt formate dintr-un preşedinte şi maximum şase reprezentanţi ai partidelor politice, dar pot funcţiona şi cu un preşedinte şi un membru.

Citit 8290 ori Ultima modificare Joi, 04 Octombrie 2018 00:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.