Evaluaţi acest articol
(27 voturi)
16 comentarii

UPDATE, vineri, 23 noiembrie 2018 | După o săptămână de frig şi una de vacanţă forţată, toate şcolile din municipiul Galaţi au, de vineri, 23 noiembrie 2018, căldură. "Primăria Galaţi a făcut un efort financiar (peste 17 milioane de lei) în acest an ca toate şcolile din municipiu să devină independente de sistemul centralizat. În primul rând, pentru a spori confortul elevilor şi al dascălilor, dar şi pentru a reduce costurile legate de încălzire. Din cele aproape 100 de unităţi de învăţământ din oraș, 62 nu aveau centrale termice la începutul anului", aflăm de la biroul de presă al instituţiei.


UPDATE, marți, 20 noiembrie 2018. Şapte instituții de învățământ au suspendat cursurile | Şcolile nr. 33, 40, şi 17 şi Liceul Tehnologic "Aurel Vlaicu", Liceul Tehnologic "Traian Vuia", Liceul Teoretic "Sf. Maria" şi Liceul Tehnologic CFR sunt cele şapte instituţii în care nici miercuri, 21 noiembrie 2018, nu se învaţă, din cauză că nu s-a reuşit rezolvarea problemelor legate de alimentarea cu agent termic. În Şcolile nr. 18 şi 3, potrivit informaţiilor de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, deşi încă nu s-au racordat centralele la reţeaua de gaze, se pot desfăşura cursuri după un program redus, întrucât se folosesc surse de încălzire electrice.


UPDATE. Cinci unităţi de învăţământ şi-au închis porţile | Deşi reprezentanţii Primăriei sperau ca la începutul acestei săptămâni să se rezolve toate problemele legate de racordarea unităţilor de învăţământ la gaze, lucrurile nu stau deloc aşa. Dimpotrivă, cinci instituţii anunţaseră ieri că-şi suspendă cursurile până la finalizarea lucrărilor.

Ieri nu s-a învăţat în patru unităţi de învăţământ: Şcoala nr. 17, Liceul Tehnologic CFR, Liceul  Teoretic "Sf.  Maria" şi Liceul Tehnologic "Traian Vuia" (Auto). Deşi la Liceul Tehnologic "Aurel Vlaicu" (Metalurgic) s-au ţinut ieri ore, de câte 30 de minute, cum a fost foarte frig şi şanse nu-s să fie racordată centrala la gaze nici azi, conducerea instituţiei a cerut la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi a primit aprobarea pentru a ţine elevii acasă: "Nu se învaţă nici marţi, nici miercuri. Sperăm mâine (n. r. - astăzi) să ni se monteze firida, iar miercuri să avem căldură, ca joi să reîncepem cursurile", ne-a declarat Silviana Ciupercă, directoarea de la Metalurgic. 
Deşi nu au suspendat cursurile, ci doar au scurtat programul, ieri, la închiderea ediţiei, încă nu aveau căldură, pe lângă cele cinci unităţi amintite deja, Şcolile nr. 18, 22, 3, 33, 24, 22, 40.
La Colegiul Naţional "C. Negri", cu toate că se rezolvase de duminică seară problema încălzirii, nemulţumiţi de faptul că au stat o săptămână în frig, elevii, prin reprezentanţii Consiliului Şcolar al Elevilor, ne-au trimis un comunicat, din care cităm: "Suntem nemulţumiţi de felul cum sunt trataţi elevii mai multor licee din Galaţi. Nu înţelegem de ce încă se fac lucrări pentru a avea căldură, în mijlocul lui noiembrie, când deja am avut prima ninsoare din an. Cerem public de la autorităţile locale răspunsuri legate de această situaţie, de ce finanţările vin aşa târziu. Avem aceeaşi situaţie an de an, de pe urma căreia suferă tot elevii".


UPDATE, luni, 19 noiembrie 2018. Liceul Tehnologic "Sf. Maria" şi Şcoala nr. 17 au suspendat astăzi cursurile, directorii trimiţându-şi elevii acasă. La cele două instituţii nu se învaţă nici luni, nici marţi, până la finalizarea lucrărilor. "Nu am avut ce face. Afară plouă şi e frig, în clase e frig. Avem  promisiuni că până marţi  se va rezolva situaţie, iar miercuri,  vom putea reveni la şcoală", ne-a  declarat Anca Barbu, directoarea de  la Şcoala nr. 17.


Cursuri suspendate din cauza frigului din şcoli | Deşi s-a lucrat sâmbătă şi duminică la unele instituţii de învăţământ pentru racordarea centralelor termice la gaze, nu s-a reuşit peste tot finalizarea lucrărilor.

De la directorul Liceului CFR, Gică Bota Condurache, am aflat că astăzi cursurile în această instituţie vor fi suspendate: "S-a lucrat, dar nu s-au terminat lucrările. Avem promisiuni că luni. Prin urmare, le cerem copiilor să rămână acasă", spune directorul de la CFR.

Nici de la Liceul Tehnologic "Traian Vuia" nu am primit veşti bune. Cum nici aici nu se reuşise racordarea la gaze, cei 80 de elevi din internat au fost anunţaţi să rămână acasă luni şi marţi, am aflat de la directorul Gelu Homner.

La Colegiul Naţional "Costache Negri", la ora închiderii ediţiei, nu exista un răspuns cert: "La noi s-au făcut racordurile de vineri seară, sâmbătă am dat drumul la centrală şi, după trei ore de funcţionat normal, s-a spart o ţeavă. Acum lucrăm cu muncitorii noştri s-o reparăm. Nu ştim dacă vom reuşi, deci nu ştim încă dacă suspendăm cursurile sau nu. Era de aşteptat, la o instalaţie veche cum este a noastră, să avem  probleme. Cârpim aici, se sparge dincolo. Trebuie înlocuită toată", ne-a informat Andra Ionescu, directoarea de la CNCN.

Nici la Şcoala Nr. 16 nu se rezolvase ieri situaţia, dar directoarea Mariana Mogoş ne-a spus că are promisiuni că astăzi la prima oră va avea căldură.

Doar la Şcoala Nr. 10, am aflat de la directoarea Florentina Stoian că elevii vor învăţa, începând de astăzi, în condiţii normale.

Citit 22013 ori Ultima modificare Luni, 26 Noiembrie 2018 03:13

16 comentarii

  • postat de Student_inghetat Sâmbătă, 24 Noiembrie 2018 15:39 109.166.132.*** Link la comentariu
    0
    0

    Ma bucur ca s-a rezolvat problema cu școlile, dar in facultăți tot frig e ...

    Raportează
  • postat de dani Joi, 22 Noiembrie 2018 00:04 41.58.201.*** Link la comentariu
    0
    9

    oras european ? vai vai vai....

    Raportează
  • postat de Marius Marți, 20 Noiembrie 2018 13:55 5.2.205.*** Link la comentariu
    3
    8

    Sc. Nr. 24 a fost racordata la gaze astfel incat azi dimineata la ora 8.00 se furniza caldura in proportie de 50% (caloriferele erau caldute).

    Raportează
  • postat de UN CETATEAN Marți, 20 Noiembrie 2018 11:00 78.97.221.*** Link la comentariu
    1
    20

    Profesorii si elevii vor recupera, probabil, orele neefectuate, sambata. Cer , ca acestia sa fie platiti dublu de catre firmele care nu si-au facut treaba!

    Raportează
  • postat de viorel Luni, 19 Noiembrie 2018 16:40 5.13.148.*** Link la comentariu
    2
    42

    O gasca de hoti la conducerea orasului.

    Raportează
  • postat de Startul paralel Luni, 19 Noiembrie 2018 16:39 89.136.2.*** Link la comentariu
    5
    37

    hotia si sfidarea ciumei rosii impreuna cu alte partide mafiote precum ALDE au adus tara inapoi in pragul anilor '90.
    In continuare romanii sunt manipulati si mintiti si tinuti in lesa cu cate 100 de lei la salariu.

    Raportează
  • postat de ceatean Luni, 19 Noiembrie 2018 16:19 5.2.209.*** Link la comentariu
    1
    41

    asa ne trebuie daca tinem la carma orasului si a tARII NISTE NESIMTITI.

    Raportează
  • postat de Alina Luni, 19 Noiembrie 2018 16:16 89.136.184.*** Link la comentariu
    1
    29

    La școala 40 azi elevii și cadrele didactice au inghețat in clase, cu gecile pe ei. De maine li s-a transmis sa ramana acasa, dar nu se știe pana cand!

    Raportează
  • postat de carmen Luni, 19 Noiembrie 2018 15:55 193.231.148.*** Link la comentariu
    0
    32

    Nici de Scoala Nr. 3 nu se spune nimic. A venit d-l primar sa fie aplaudat la deschidere, sa se vada marile realizari. Acum nu mai vine, sa faca 2-3 ore in scoli?

    Raportează
  • postat de laura Luni, 19 Noiembrie 2018 15:54 188.24.199.*** Link la comentariu
    0
    24

    La Sc.nr.25 s-a facut conectarea la gaz dar ....au probleme de functionare.Vineri nu au avut căldură cei din prima tura (clasele primare) iar azi-luni la 8.30 s-a oprit căldură si s-a instalat frigul....La 9 .30 s-a dus si curentul in scoală. Firmele de service sînt din alte județe ,departe de Galati.MULTE NU-S CU CAP FACUTE !

    Raportează
  • postat de Prof.. Luni, 19 Noiembrie 2018 15:37 5.13.158.*** Link la comentariu
    1
    18

    Si la sc 33 e fara caldura

    Raportează
  • postat de laura Luni, 19 Noiembrie 2018 14:36 188.24.199.*** Link la comentariu
    0
    19

    ACELE PUTINE SCOLI CARE S-AU RACORDAT LA GAZE SI AU PORNIT CENTRALA AU MARI PROBLEME CU FUNCTIONAREA LOR .LA SCOALA 25 ,OFICIAL E CĂLDURĂ ...DE JOI DAR ....VINERI NU A FOST CĂLDURĂ IN PRIMA TURĂ 7.30-11.00 IAR AZI LUNI LA ORA 8.30 AU OPRIT CALDURA SI FRIGUL A REVENIT.....SI MOȚ -A PICAT SI CURENTUL..

    Raportează
  • postat de Parinte Luni, 19 Noiembrie 2018 13:39 89.136.187.*** Link la comentariu
    6
    24

    La Colegiul Aurel Vlaicu (Liceul 3 Metalurgic) azi a fost foarte frig și elevii au avut ore de 30 minute. Iar mâine și poimâine vor sta acasă, dacă până miercuri se rezolva căldura. Dacă nu, mai stau și joi și poate chiar și vineri.
    Când eram eu eleva acolo am stat în frig și nu s-a întrerupt școala!
    Mulțumim doamnei director Ciuperca și profesorilor ca au totuși grija de copiii noștri.

    Raportează
  • postat de Vlad Tepes Luni, 19 Noiembrie 2018 12:25 86.124.205.*** Link la comentariu
    2
    71

    Sa ii duca pe copii in cladirea primariei sa desfasoare orele, iar primarul cu toti angajatii sa lucreze in scolile fara caldura !

    Raportează
  • postat de Tureltan Luni, 19 Noiembrie 2018 09:50 78.96.80.*** Link la comentariu
    0
    61

    Ce dovada mai concreta trebuie adusa, ce trebuie sa se mai intample in acest oras ocupat de lenesii din Primarie , in frunte cu Primarele, ptr. a-i trimite acasa si a lasa locul altora dornici de munca si devotament. Primarul acesta nu are nicio legatura cu gestionarea urbei, ba si-a mai adus si o clica de profitori.

    Raportează
  • postat de Marius Luni, 19 Noiembrie 2018 08:38 5.2.205.*** Link la comentariu
    0
    28

    De Sc. Nr. 24, nu ati mai spus nimic! Astazi dimineata la ora 8.00, scoala nu oferea caldura micutilor care venea zgribuliti la cursuri.

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro