Scripta manent: Istoria Galaţiului, din mie în mie de ziare (FOTO)

Scripta manent: Istoria Galaţiului, din mie în mie de ziare (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Este din ce în ce mai greu să trecem în revistă momentele de referinţă la care ziarul "Viaţa liberă" a fost martor. Pentru acest număr rotund, am ales o variantă nouă de a repovesti istoria scrisă de noi în ultimele trei decenii. Reflectăm, prin condeiul redactorilor de acum, faptele şi întâmplările descrise atunci în numerele aniversare şi vă împărtăşim gândurile noastre, în speranţa că lectura vă va face plăcere.

„Viaţa liberă”, numărul 1. Din ţară!

Cotidianul „Viaţa liberă” este primul ziar care a apărut, după fuga lui Ceauşescu, în ceea ce speram cu toţii să fie Marea Cotitură. Cum eu am hălăduit o vreme, înainte să ajung abia în ´94 în echipă la un ziar regional de elită ca al nostru, şcoală de jurnalism în mişcare, un amestec de oameni de presă mai cu experienţă cu alţii din ce în ce mai noi, trecuţi prin viaţă. La Tipografie încă se păstra o cască militară folosită când se tipărea ziarul în decembrie ´89… Azi, am rămas ultimul dintre foştii colegi (acum prin lume, la pensie sau stinşi), cu excepţia redactorului pe sport Gheorghe Arsenie, senior aşezat aici dinainte de "era noastră".

Pentru că Revoluţia mă prinsese în plin Ocean Atlantic, martor al unor revoluţii „plutitoare”, m-am simţit apoi dator, an de an, să consemnez ce spun diferiţi martori la evenimentele din ţară. În decembrie 2009 însă, am reuşit însă un lucru mai delicat: să scriu din… interiorul nostru, despre ziar, şi să public un interviu cu directorul general de atunci al ziarului şi principalul său fondator, ziaristul Radu Macovei.

„Pe 22 decembrie dimineaţă, când am primit un telefon de la o prietenă din Bucureşti, pe la nouă jumătate l-am chemat pe Grigore Lazarovici, apoi m-am dus pe la Katia Nanu, la Teatrul de Păpuşi, unde era directoare, şi-am zis: hai să facem un ziar!” În casa jurnalistei Silvia Mihalcea, pe atunci corector, au scris doar o foaie de ziar, necenzurat: trebuia tipărit repede. Foaia a fost citită în direct şi la Televiziunea Română. În continuare, „am scos ziarul şi cu păturile în cap – că au tras de-au rupt pământul de la unitatea militară, redacţia fiind la Tipografie, lângă cimitir”. Victor Cilincă

"Acum poţi scrie despre tot ce vezi, fără grija de a vedea cum scrii"

Ce poate spune un jurnalist pe care acest fenomen îl "urmăreşte" de şase decenii? Doar că, odată "atins" de acest "microb", nu te mai poţi debarasa de el. Ba chiar că pasiunea pentru scris se adânceşte zi de zi. Ne aflăm în ziua în care prestigiosul nostru ziar împlineşte 9.000 de numere. Nimic mai frumos pentru un truditor pe tărâmul cuvântului scris. Mai cu seamă când acesta are la activ alte mii de numere de ziar, începând din anii '60 ai secolului trecut şi până la evenimentele din 1989. Amintind de decembrie 1989, mă simt obligat să spun că între cele două perioade există o distanţă ca de la cer la pământ. Câtă diferenţă în abordarea subiectelor între cele două perioade distincte! Presa de astăzi se face în condiţii excelente, mijloacele de informare şi documentare sunt la îndemână, a dispărut cenzura, cea de care fugem toţi ziariştii. Acum poţi scrie despre tot ce vezi, fără grija de a vedea cum scrii. Evident, dificultăţi există şi astăzi, informaţia trebuie furnizată repede, mediul online impune un ritm accelerat, trebuie să rezişti într-un mediu concurenţial, dar nu mereu onest, pe o piaţă liberă, dar nu întotdeauna prietenoasă. Cu toate acestea, cred în discernământul cititorilor, în capacitatea lor de a alege cel mai reuşit produs jurnalistic. La acest moment aniversar al celui mai bun ziar din Galaţi, îi urez un parcurs imens de informare promptă şi corectă asupra evenimentelor. "La mulţi ani!" şi la cât mai multe mii de numere! Gheorghe Arsenie

Bine pentru oraş, bine pentru gălăţeni

Viața liberă - 9.000 – e mult, e puțin? Greu de spus…

Dacă ne gândim că, din 23 decembrie 1989 până astăzi, atât de mulți jurnaliști și-au dedicat bună parte din viețile lor ca să țină pasul cu tot ceea ce se întâmplă în jurul lor, pentru a le oferi cititorilor, la timp, obiectiv și cu responsabilitate, ziarul ’’Viața liberă’’, 9.000 de numere înseamnă mult.

Dacă am calcula că, în aceste pagini, am relatat zeci de mii de evenimente, sute de mii de știri sau mii de povești de viață ale oamenilor din jurul nostru, prin comparație, 9.000 poate părea puțin.

Dar, dacă ținem cont de faptul că acestea au fost scrise în aproape 30 de ani – ani în care am reușit să ne menținem brandul, să ne dezvoltăm, să ne adaptăm la noile preferințe ale cititorilor, să fim utili comunității, noul hotar la care am ajuns înseamnă enorm.

Nu știu dacă tot ceea ce facem noi și au făcut cei dinaintea noastră este mult sau puțin, dar pot spune cu siguranță că E BINE. Bine pentru oraș, bine pentru gălățeni.  

De aceea, îmi doresc și le doresc tuturor gălățenilor cât mai mulți ani de Viața liberă în print și, în același timp, ziarului îi urez să aibă cât mai mulți cititori! Cristina Cocu

Speranţa într-o schimbare în bine a societăţii

Pe 6 aprilie 1993, într-o zi de marţi, gălăţenii citeau ziarul cu numărul 1.000 al „Vieţii libere”. Era un cotidian aflat încă în copilăria sa, iar schimbările bruşte şi numeroase prin care societatea românească şi lumea întreagă treceau în acele clipe se reflectau din plin în paginile ziarului. Echipa de jurnalişti cu care „Viaţa liberă” pornise la drum, în decembrie 1989, crescuse, între timp, iar entuziasmul propriu începuturilor şi speranţa într-o schimbare în bine a societăţii erau încă evidente în fiecare articol. Totuşi, din aproape fiecare rând tipărit răzbătea deja deziluzia cauzată de absenţa oamenilor politici „capabili să dea soluţii” şi de prezenţa în funcţii publice doar a celor care „fac politică de dragul politicii, se joacă de-a bugetul, de-a cenzura şi de-a legislaţia”, aşa cum scria redactorul Gheorghe Lupoae.

Pe lângă articolele care făceau bilanţul primelor 1.000 de numere ale ziarului, „Viaţa liberă” publica, în exclusivitate, şi prima parte a unui interviu realizat de jurnalista Katia Nanu cu Mugur Isărescu, pe atunci tot guvernator al Băncii Naţionale.

Pulsul epocii reiese însă şi din paginile publicitare. Jocurile piramidale care promiteau câştiguri consistente într-un timp record erau vedetele momentului. Erau la mare căutare şi şoferii de curse auto rapide către Ungaria, Slovacia, Cehia şi Polonia, până la graniţa cu Germania. Angajatorii gălăţeni din domeniul transporturilor aveau nevoie şi de ghizi cunoscători ai limbilor maghiară, cehă sau germană. Gălăţenii vindeau şi cumpărau, prin intermediul ziarului, sute de aparate video, valută, chioşcuri de băuturi răcoritoare, stopuri Mercedes cu telecomandă, Dacii şi case bătrâneşti. Remus Basalic

Combinatul siderurgic începea să se clatine

Pe 3 iulie 1996, pe vremea când apărea numărul 2000 al ziarului „Viaţa liberă”, combinatul siderurgic încă se mai numea… SIDEX. Unitatea (de stat) avea 37.400 de angajaţi, dar începea să se simtă că gigantul industrial avea picioare de lut. Era vremea guvernului condus de Nicolae Văcăroiu, director general era Dumitru Nicolae, dar „Restructurarea şi dimensiunea ei umană”, după cum scria Aurel Stancu, erau probleme ce păreau fără rezolvare. Oficial, Guvernul vorbea de programe care „ar fi trebuit să ducă la creşterea gradului de competitivitate, eficienţă şi relansare economică”. În fapt, era vremea „căpuşelor” - prin chichiţe administrative se fura ca în codru, dar abia se mai găseau bani pentru salariile siderurgiştilor. Tehnologia începea să fie depăşită (combinatele din Vest lucrau deja cu 5.000 – 10.000 de oameni), în condiţiile în care asocierea la Comunitatea Europeană ar fi trebuit să fie însoţită de modernizarea capacităţilor de producţie. Securitatea muncii era mai mult pe hârtie – două accidente grave au avut loc în acel an. Începea să se vorbească de reduceri de personal, dar nimeni nu ştia sau nu dorea să-şi asume responsabilitatea pentru ele. În 2001, combinatul avea să fie preluat de Mittal Steel. Astăzi, la 13 ani distanţă de numărul 2.000 al „VL”, pe agenda economică se află un nou transfer de proprietate, combinatul urmând să fie preluat de Liberty Steel. Combinatul încă mai este un pilon al economiei Galaţiului. Nicolae Văcăroiu a ajuns preşedintele Curţii de Conturi… Ovidiu Amălinei

Un pod prea îndepărtat pentru Galaţi

Vineri, 8 octombrie 1999, a însemnat ziua în care Viaţa liberă a fost primul cotidian din România postdecembristă care sărbătorea apariţia ediţiei cu numărul 3.000, aşa cum astăzi suntem tot primul ziar care am ajuns la numărul 9.000. Evenimentul a fost salutat atunci de Primărie cu focuri de artificii, pentru că ziarul care adună în paginile sale istoria zilnică a Galaţiului merită o sărbătoare alături de oamenii oraşului, în slujba căruia este de atâta vreme. Printre subiectele dezbătute atunci, care rămân actuale, se numără cel al lui Victor Cilincă - "Promisiuni la gura sobei. Urmaşii lui Apolodor din Damasc", o retrospectivă a promisiunilor făcute de politicieni, care îşi amăgeau şi atunci electoratul cu iluzia unui pod peste Dunăre. Care, iată, la distanţă de 20 de ani, a început să fie ridicat, nu la Galaţi, ci la Brăila. 20 de ani în care am avut parte de cele mai năstruşnice idei despre cum să planifici, dar să nu construieşti niciodată un pod, chiar dacă îl transformi , pe hârtie, chiar în tunel pe sub fluviu. Victor Cilincă spunea că ideea a fost "şoptită" încă din 1990, ba chiar şi scrisă de gălăţeni pe ziduri - "Vrem pod peste Dunăre". În '92 a devenit armă electorală în cursa pentru Primărie (dacă vă mai amintiţi de Gheorghe Papatraian). În 1995, când tot românul devenea acţionar, primarul Eugen Durbacă propunea înfiinţarea unui S. A., în care gălăţenii să aibă acţiuni, pentru a lega malurile bătrânului fluviu. Apoi s-au oferit chinezii să ni-l facă, dar nu s-a ales nimic, podul rămânând un vis prea îndepărtat pentru Galaţi. El a început să se facă acum în oraşul vecin, primind alocaţia bugetară cea mai mare pe 2019, în jur de 400 de milioane de lei. Roxana Artene Penciu

Disperarea unui disponibilizat

Ediţia cu numărul 4.000 a cotidianului Viaţa liberă”, publicată pe 16 ianuarie 2003, aducea pe prima pagină gestul disperat făcut de unul dintre cei peste 200 de angajaţi care urmau să fie disponibilizaţi de la Menarom. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, tată a trei copii, s-a înjunghiat în abdomen în faţa colegilor săi, în biroul unde se aflau la negocieri conducerea executivă a întreprinderii şi reprezentanţii sindicatului, disperat că nu i se mai plăteau cele trei salarii compensatorii pe care trebuia să le primească. I se cuveneau 10 milioane de lei (vechi n.a.), iar conducerea propunea să i se dea câte un milion pe lună, timp de 10 luni. Din fericire, rana nu a fost gravă, iar omul a scăpat cu viaţă.

Tot în ziarul cu numărul 4000 se făcea bilanţul datoriilor acumulate de gălăţeni către (acum defunctul) Apaterm – circa 400 de miliarde de lei vechi, iar proprietarul de atunci al combinatului Ispat Sidex, LNM Holdings, prelungea oferta publică de preluare a acţiunilor de la micii acţionari. De asemenea, ziarul prezenta situaţia de la ghişeele Trezoreriei în prima zi de plată a dărilor către stat. Era tot aglomeraţie, la fel ca şi acum. Ceea ce nu mai este ca acum este că în 2003 aveam o echipă de volei fete senzaţională, CSU Metal, care juca în optimile de finală ale Cupei Confederaţiei Europene. Acum, CSU Metal nu mai există. Revenind în 2003, Adrian Mutu încă juca la Parma, iar Gascoigne dădea probe în China.

La acea dată, şefii municipiului şi ai judeţului erau Dumitru Nicolae (primar), Traian Mândru (prefect) – amândoi, plecaţi acum dintre noi, şi Dan Lilion Gogoncea (preşedinte al Consiliului Judeţean şi al Camerei de Comerţ). Cristinel Luca

După 13 ani, piaţa drogurilor, în continuă expansiune la Galați

În numărul 5.000 al cotidianului Viaţa liberă apărea un articol intitulat „Arestări spectaculoase la Galaţi”, în care se vorbea despre mai multe persoane care au ajuns după gratii pentru consum şi trafic de droguri de risc şi de mare risc. Vorbim de arestări făcute, în aprilie 2006, de poliţiştii BCCO şi procurorii DIICOT, în urma mai multor percheziţii şi acţiuni, la care s-a făcut şi uz de armă, în diferite cluburi din oraş. „Este ştiut faptul că Galaţiul este zonă de tranzit pentru cei care introduc droguri în România, dar, în ultima vreme, oraşul a devenit o piaţă de desfacere pentru toate tipurile de droguri”, se menţiona atunci în articol. Fraza de atunci este mai actuală ca niciodată. După 13 ani, piaţa drogurilor este în continuă expansiune în oraşul nostru, în ciuda acţiunilor desfăşurate de poliţişti şi procurori, a sutelor de persoane care au fost trimise după gratii, unele dintre ele fiind condamnate la ani grei de închisoare.

În ultimii 13 ani, legile s-au schimbat, unele fiind în favoarea celor care consumă substanţe psihotrope, consumatorii de droguri au devenit din ce în ce mai tineri, iar traficanţii găsesc mereu alte şi alte metode să îşi atragă clienţii.

În cele 4.000 de numere care au apărut după acel articol, ziarul nostru a publicat zeci de materiale despre traficanţii de droguri, care, din păcate, nu vor dispărea niciodată. Teodora Miron

Combinatul rămâne cu zgura-n braţe

Ediţia aniversară cu numărul 6.000 a „Vieţii libere”, care a văzut lumina tiparului pe 15 iulie 2009, avea ca subiect central o anchetă-eveniment, semnată de Costel Crângan. Tema, o chestiune sensibilă şi importantă pentru Galaţi, din punct de vedere economic şi al protecţiei mediului. Cel mai mare obiectiv economic local, „inima” oraşului, combinatul siderurgic ArcelorMittal se afla la acea dată în centrul unei situaţii cu accente critice, legate de închiderea oficială a haldei de zgură, depozitul de deşeuri al colosului industrial. Timp de 40 de ani, locul unde s-au ridicat munţi de zgură, halda se afla în atenţia celor de la Agenţia de Mediu, care atenţionaseră agentul economic şi îi impuseseră o serie de măsuri legate de modul de gestionare a deşeurilor periculoase rezultate din procesul de producţie. Data oficială de la care combinatul nu mai avea voie să arunce pe haldă nici un gram de zgură era 16 iulie 2009, colosul siderurgic având, în schimb, de pus în aplicare o serie de măsuri extrem de complicate, sub sancţiuni financiare usturătoare, care ar fi zdruncinat serios stabilitatea financiară a companiei: 100.000 de euro pe zi amendă. La acel moment, după cum se dezvăluia în ancheta „Vieţii libere”, combinatul reuşise se ducă la îndeplinire doar trei dintre cele nouă măsuri impuse, cu un an înainte, de autorităţile de mediu: reuşise să constituie fondul pentru închiderea haldei, să delimiteze cadastral perimetrul acesteia şi să întocmească planul de intervenţii în caz de accidente, incendii şi poluări accidentale. Mariana Constandache

Strada Traian, o modernizare cu multiple controverse

„Proiect controversat. Scandal de 6,6 milioane de euro pe strada Traian” era subiectul care deschidea prima pagină a ziarului „Viaţa liberă” ajuns la borna 7.000.

Scriam, pe 15 octombrie 2012, că povestea investiţiei a început în februarie 2011, când aleşii locali au inclus, pe lista lucrărilor de intervenţii, modernizarea străzii Traian, între Brăilei şi Metro, motivând că este afectată pe toată lungimea de 6 km de lucrările ISPA şi că liniile de tramvai prezintă un grad avansat de uzură.

Licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor, demarată în august 2011, a durat mai bine de un an. Sub un bombardament de contestaţii din partea firmelor, Primăria municipiului Galaţi a fost obligată să reia de cinci ori consecutiv evaluarea ofertelor! În cele din urmă, în octombrie 2012, Curtea de Apel a pus capăt războiului, Asocierea Mari Vila Com SRL / SC Vio Top SRL şi Vega ’93 SRL fiind declarată câştigătoare, cu o ofertă de aproape 30 de milioane de lei fără TVA. Când lucrările ar fi trebuit să înceapă, autorităţile au descoperit că strada are nevoie de instalaţii noi de apă şi canalizare, deşi, în 2010, avusese parte de investiţii prin Programul ISPA.

A fost nevoie de noi alocări financiare, de licitaţii pentru executarea lucrărilor, apoi a urmat lărgirea străzii Traian. Povestea nu s-a încheiat nici acum! La începutul lunii martie anul acesta, pe strada Traian, tronsonul cuprins între Piaţa Centrală (capăt de linie tramvai) şi strada Basarabiei, au fost montate separatoare care n-au supravieţuit traficului intens de pe arteră nici măcar o lună! Controversele continuă! Anca Melinte

Oţelul intra în moarte clinică

În ediţia cu numărul 8.000 a cotidianului „Viaţa liberă”, publicată în 28 ianuarie 2016, unul dintre subiectele „de deschidere” a fost intrarea în partea finală a procesului de distrugere a societăţii care administra producătoarea celei mai mari sărbători populare din istoria oraşului, echipa de fotbal Oţelul. Se intrase de multă vreme în insolvenţa FC Oţelul SA, iar în acel moment se spunea stop joc, administratorul judiciar şi Adunarea Creditorilor decidea suspendarea activităţii sportive. Jucătorii şi staff-ul tehnic erau anunţaţi că pot pleca la alte echipe. Managerul sportiv Cristian Munteanu plecase deja de două luni la Delta Tulcea, alături de antrenorul din sezonul anterior, Tibor Selymeşi. După suspendarea activităţii, primul care a trecut cu bacul spre Tulcea a fost preparatorul fizic Ionel Tămăşanu. Mai fuseseră chemaţi antrenorul Daniel Florea şi unii dintre jucători, Stoian, Cojoc, Chipirliu, Asanache, Dajbog şi portarul Grecu. N-au ales inspirat, pentru că şi la Tulcea ulterior s-a ales praful de tot, dar asta este altă poveste. Steagul roş-alb-albastru a fost totuşi fluturat până la finalul sezonului din liga secundă de juniorii lui Stelică Bordieanu. În anii ce au urmat, echipa a fost renăscută de suporteri inimoşi, dar proiectul lor este acum în impas, cele mai mari speranţe ale SC Oţelul fiind legate de o eventuală susţinere financiară din partea combinatului siderurgic, după schimbarea acţionariatului acestuia.

Acum, după încă o mie de ediţii, pornim spre Bucureşti cu speranţa şi încrederea că prima pagină a „Vieţii libere”, ediţia cu numărul 9001, va consemna o nouă campioană gălăţeană. Voleibaliştilor de la CSM Arcada, baftă maximă! Marian Căpăţînă

"Viața liberă", eu și Fed Cup

Venirea mea la "Viața liberă" în 2014, în secția Sport, şi prezența la turneele de tenis organizate la Galați m-au adus, un an mai târziu, în fața tenisului ”mare”, în calitate de reporter la una dintre cele mai mari competiții de echipă, Fed Cup. Am punctat, ca reporter, din 2015, cinci astfel de confruntări, începând cu cea contând pentru Prima Grupă Mondială, împotriva echipei Spaniei, cu Garbine Muguruza ca prima ”rachetă”. A urmat barajul cu Canada, la Montreal, unde patinoarul ”Maurice Richard Arena” a răsunat de vocile ce strigau la unison RO-MÂ-NIA. Un an mai târziu, Clujul devenea gazdă, pentru multe meciuri, iar eu eram părtașa la două dintre dispute, cu Germania (pierdută), și cu Elveția (câştigată). Cea mai recentă și proaspătă experienţă trăită de mine, pentru cititorii "Vieţii libere" care iubesc tenisul este semifinala cu Franța, la care România a fost la câteva puncte de un moment istoric, calificarea în finala din Australia! Recunosc, de departe, meciul de la Rouen a fost cel mai tensionat și mai frustrant, dar deja mă gândesc la următoarele numere de "Viaţa liberă", la următoarele mari ocazii pentru tenisul românesc! Sus racheta! Mai avem o șansă anul viitor! Sonia Baciu

Chemarea trebuie respectată!

Am absolvit facultatea de Jurnalism, un domeniu pe care mulţi îl consideră muribund şi pe care puţini l-ar mai alege din motive raţionale. Cu emoţiile, e altă poveste. Eu mi l-am ales pe ultima sută de metri, când mi-am anunţat părinţii că mi-aş dori să-mi urmez visul. Iar părinţii mei m-au susţinut. Un an întreg m-am pregătit pentru o altă specializare, în timp ce, în doar câteva ore, am reuşit să învăţ suficient pentru a promova examenul la facultate! Atât de mult cântăreşte chemarea! Ce am făcut după absolvire? Mi-am ales un domeniu care mi-a adus satisfacţii pecuniare, dar pentru care am plătit scump. Să petreci, zilnic, ore întregi făcând un lucru care nu îţi place este chinuitor, ameţitor şi dezarmant. Rămâi blocat ca un hamster într-o roată, alergând către nicăieri, doar pentru compensaţia financiară. Un troc care te amăgeşte şi te ţine captiv într-o realitate pe care ştii că nu ţi-o doreşti.

15 ani mai târziu, cea mai mare încercare a vieţii mele mi-a adus salvarea. Aflată în proximitatea morţii, m-am întors către ceea ce iubesc. Am început să scriu pe un blog personal, cu patos, după cum îmi ordonau inima şi simţurile. De acolo şi până la Viaţa liberă, drumul a fost lin, firesc şi relativ scurt. La 36 de ani, mi-am găsit locul în cea mai frumoasă, potrivită şi primitoare familie. La 36 de ani, am ajuns acasă! Elena Govaert 

Mereu la datorie, privind către numărul 10.000!

9.000 de numere ale „Vieții libere” înseamnă, să recunoaștem, o cifră impresionantă. Pentru noi însă, cei din departamentul Difuzare, jubileul acesta are multiple alte dimensiuni. Pentru a fi mereu în cotidian, zi de zi, lună de lună, an de an, am făcut tot atâtea nopți albe, ca să le aducem în casă sau la birou cititorilor noștri zeci, sute, mii si milioane de exemplare. În fiecare zi, indiferent de anotimp, am reușit să-i bucurăm pe cititorii noștri cu ziarul „Viața liberă”, o publicație care, iată, după aproape trei decenii, se bucură de lumina prezentului, dar și de speranța în viitor. Iar noi suntem aici, la datorie, evident, cu gândul la numărul 10.000! Aurora Radu

Povestea "Vieţii libere" continuă

9.000 de numere astăzi şi o istorie din fiecare zi a Galaţiului, pentru oamenii săi de aici şi de aiurea, milioane de pagini de poveste în aproape 30 de ani de presă, sub marca „Viaţa liberă”. O oază de normalitate într-un sistem care se defectează mereu şi în care, prin noi, se trage semnalul de alarmă. Sau se scoate la iveală miracolul peste care trecem cu privirea, din grabă sau nepăsare. După 9.000 de numere, „Viaţa liberă” încă face apel la lege, la bun simţ, la firesc. Până la aniversarea de 30 de ani mai e puţin, iar apoi ne îndreptăm privirea spre numărul 10.000. Povestea "Vieţii libere" continuă. Gabriela Creţu 

Citit 6453 ori Ultima modificare Luni, 06 Mai 2019 11:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.