Başa Nicu spune despre el că este un om simplu, modest şi timid de fel, născut la ţară, în Sucevenii de Galaţi, într-o familie numeroasă. A intrat pentru prima dată pe porţile şantierului naval la 17 ani.
„După terminarea clasei a zecea, în 1986, cu un contract semnat cu Şantierul Naval Galaţi am urmat calea spre viitorul loc de muncă. Cu toate că eram doar un copil, nu împlinisem vârsta majoratului, am lăsat părinţii şi fraţii şi mi-am urmat destinul. Desprinderea de casa părintească a fost dureroasă şi grea. Mi-am luat inima în dinţi şi m-am prezentat cu lacrimi în ochi la Serviciul Resurse Umane din şantier. Dorinţa mea a fost să mă angajez ca sudor la secţia I Cală Bazin, însă de acolo am fost îndrumat spre secţia II Instalaţii, actuala Tubulatură. Atunci nu am avut curajul şi nici posibiltatea să refuz, eram mulţumit pentru că am fost angajat. Odată intrat în Secţia II, l-am avut ca mentor pe domnul Lungeanu Emil. Timp de 11 luni mi-a arătat ce trebuia să fac şi mi-a spus că meseria nu se învaţă, ci se fură. Relaţia cu echipa a fost foarte bună. M-au primit într-un mod plăcut şi m-au considerat un fel de frate mai mic. De la fiecare am avut de învăţat câte ceva şi am preluat, sper eu, doar lucrurile bune.”
„Nu am muncit doar în şantier, am fost şi în armată, iar după satisfacerea stagiului militar mi s-a propus să fiu angajat ca sergent. Am refuzat şi m-am întors la prima dragoste. Chiar pot numi şantierul aşa, deoarece inima mea a rămas la şantier. Am primit oferte să plec în şantiere din Europa şi nu am vrut, decizia aceasta fiind legată de o experienţă neplăcută. În mai 1985, când şantierul era companie de stat, încărcarea era redusă aşa că m-am angajat în altă parte. Ulterior am regretat, iar după ce şantierul a fost preluat de Damen m-am întors şi am învăţat că, dacă te frigi o dată, a doua oară cu siguranţă nu se va mai întâmpla. Când am păşit prima oară în şantier mi se părea gigantic, nu mă regăseam, dar cu timpul m-am obişnuit. Acum sunt mândru că fac parte din cei 3000 de angajaţi DSGa şi de ceea ce fac. Când o navă pleacă din şantier şi îşi ia rămas bun prin tragerea goarnei, am un gol în stomac şi o senzaţie de împlinire sufletească ştiind că am contribuit şi eu la confecţionarea ei. Prin ochii mei şantierul se vede ca fiind cea mai mare companie din Galaţi. Loc de mai bine va fi tot timpul, pentru că omenirea este într-o continuă evoluţie şi tehnologizare. Poate ar mai trebui unele investiţii prin ateliere şi, de ce nu, şi la salarizare. Cei tineri în special vin şi se formează, pentru ca apoi să plece în afara ţării, unde sunt plătiţi mai bine. Însă am credinţa că aceste aspecte se vor clarifica şi conducerea va găsi pe viitor o cale de mijloc pentru ambele părţi. Până în 2007 nu aveam Centrul de Formare Profesională, care este în prezent unul dintre atuurile şantierului. Este avantajul celor tineri, care nu au avut de-a face cu meseria respectivă. Acolo sunt instruiţi şi primesc pregătirea necesară.”
„Activitatea mea de zi cu zi constă în confecţionarea unui spool dintr-un album dat. Spool-ul este un tronson de ţeavă necesar pentru închegarea unei instalaţii. Sunt mulţi ani de când vin cu mult drag la şantier şi, dacă aş fi nevoit să aleg o altă meserie, tot spre tubulatură m-aş îndrepta.”
(P)
