Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
2 comentarii

Hidrologii au emis, în urmă cu mai multe zile, un Cod galben de inundaţii pe Dunăre. De asemenea, conform avertizărilor, de pe 13 iunie pericolul va fi şi mai mare, astfel că hidrologii au stabilit că Dunărea va fi pe Cod portocaliu.

La Galaţi, apa fluviului a crescut zi de zi, ajungând, marţi dimineaţă, la cota de atenţie, respectiv 560 de centimetri. Până miercuri dimineaţă, Dunărea a crescut cu încă 12 centimetri, cota fiind stabilită la 572 de centimetri, apropiindu-se astfel vertiginos de cota de inundaţie.

"La Galaţi a fost depăşită cota de atenţie cu 12 centimetri. Monitorizăm în permanenţă fluviul şi suntem pregătiţi să intervenim. Am anunţat, de asemenea, toţi operatorii economici riverani Dunării să îşi ia măsuri de protecţie şi să îşi pregătească saci cu nisip, astfel încât, dacă situaţia o impune, să poată forma diguri de protecţie. Se aşteaptă ca Dunărea să crească încă două zile", ne-a declarat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Apa a pătruns deja pe terasele aflate pe Faleza inferioară, iar proprietarii acestora susţin că s-au obişnuit cu acest lucru. „De fiecare dată ne confruntăm cu aceeaşi problemă, aşa că ne-am obişnuit. Am închis terasa, ne-am pregătit cu tot ce trebuie, dar am înţeles că va mai dura cam două zile. După aceea vom face curat şi vom da drumul la terasă", ne-a mărturisit unul dintre proprietari.

De asemenea, pasarelele de acces către navele acostate la mal au fost inundate.

Chiar dacă Dunărea este în continuă creştere, reprezentanţii Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) susţin că nu sunt probleme pentru navigatori, aceştia fiind sfătuiţi să se intereseze la căpităniile porturile tranzitare cu privire la situaţia hidrologică şi să circule cu viteză redusă.

Aşadar, încă nu sunt motive de îngrijorare, în condiţiile în care cota de inundaţie este 600 de centimetri, iar cota de pericol - 660 de centimetri.

Dunărea a atins un maxim istoric în iulie 2010, când nivelul fluviului, la Galaţi, a ajuns la 687 de centimetri, cu 24 de centimetri peste anterioara cotă istorică, înregistrată în 2006.

Totodată, un minim istoric înregistrat în zona Galaţi a fost atins în 1921, când cota a fost de -45 de centimetri, respectiv cu 45 de centimetri sub nivelul Mării Negre.

Citit 3570 ori Ultima modificare Joi, 13 Iunie 2019 19:17

2 comentarii

  • postat de Gheorghe Joi, 13 Iunie 2019 16:39 81.12.149.*** Link la comentariu
    0
    2

    Daţi drumul la Ecluzele de la Canal!

    Raportează
  • postat de Terente...din Galati Joi, 13 Iunie 2019 14:47 86.34.180.*** Link la comentariu
    0
    2

    Sa creasca, poate se sparge digul de pe malul drept si se renatureaza baltile de odinioara!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.