Leasingul de personal este una din soluţiile de flexibilizare a activităţii unor companii şi care vizează structura de personal, relaţiile de muncă, timpul de lucru ori salarizarea. Leasingul de personal, care s-ar putea „traduce” şi prin închirierea de forţă de muncă, se regăseşte în Codul Muncii sub sintagma "munca prin agent de muncă temporara".
Munca prin agent de muncă temporară este munca prestată de un salariat temporar care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară şi care este pus la dispoziţia utilizatorului pentru a lucra temporar, sub supravegherea şi conducerea acestuia din urmă. Este, la modul cel mai propriu, o închiriere a unor salariaţi pe o perioadă determinată de timp, de către o firmă care vrea să-şi eficientizeze costurile şi să elimine riscurile unor angajări nedorite.
Începând de acum câţiva ani, piaţa de leasing de personal a înregistrat creşteri de la an la an, atât ca volum de angajaţi în regim temporar, cât şi din punct de vedere al cifrei de afaceri. Potrivit unui studiu Smartree efectuat acum doi ani, acest sistem de leasing de personal era din ce în ce mai folosit de companiile multinaţionale aflate în căutarea de angajaţi, fiind şi o metodă care poate fi practicată cu succes pentru ocuparea anumitor poziții care nu au fost luate ȋn calcul și bugetate ȋn planul anual, dar pentru care se dorește angajarea de personal, indiferent de momentul anului. Avantajele închirierii de salariaţi sunt evidente şi imediate. Aceştia acoperă rapid o nevoie de personal pe termen scurt şi sunt calificati pentru postul respectiv, nefiind nevoie de lungi perioade de training. De asemenea, angajaţii închiriaţi sunt plătiţi doar pentru munca efectivă, fără concedii de odihnă, zile libere sau concedii de maternitate, iar firma care beneficiază de serviciile lor nu plăteşte nici salariile, nici taxele şi contribuţiile la stat, pentru că angajaţii temporari sunt pe statele de plată ale agenţilor de muncă temporară, cei care i-au furnizat clientului. Contractul de muncă temporară dintre agenţie şi lucrătorul temporar se poate încheia chiar şi pentru o zi, poate fi prelungit până la 36 de luni şi transformat apoi în contract permanent.
Galaţiul nu stă strălucit
Foarte multe domenii de activitate se pretează închirierii de personal. Exemple bune pot fi organizarea de evenimente, construcţiile, chiar şi transportul, arhitectura, designul, organizarea de campanii de marketing etc.
Pentru a funcţiona legal, o firmă trebuie să fie înregistrată la ITM şi la Ministerul Muncii ca agent de muncă temporară. Acestea pot fi de două feluri: societăţi care plasează forţă de muncă pe plan local sau naţional şi, respectiv, în străinătate. În ceea ce priveşte Galaţiul, pe site-ul Ministerului Muncii figurau, la data de 1 septembrie 2019, zece companii de selecţie şi plasare a forţei de muncă în străinătate. Alte două firme gălăţene erau înregistrate ca firme active de plasare a forţei de muncă pe plan naţional. În ceea ce priveşte ultima categorie, în anii trecuţi au fost mai multe firme active ca agenţi de muncă temporară, dar numărul lor s-a redus. E posibil ca angajaţii să nu mai fi avut răbdare să fie recrutaţi prin agentul de muncă temporară şi au plecat pe cont propriu să-şi găsească angajatori - ne-au spus surse de pe piaţa muncii. Oricum, nu am reuşit să luăm legătura cu niciuna dintre cele două firme care închiriază salariaţi pe plan local, apelurile la toate numerele lor de telefon pe care le-am găsit pe diverse site-uri rămânând fără răspuns.
Leasing, intermedieri, detaşări...
Tot la Galaţi, probabil ca în toată ţara, s-a mai lucrat cu agenţi temporari şi în nişte formule-hibrid, de genul detaşărilor de personal, diferite faţă de leasingul de personal despre care am vorbit până acum. "Am avut contract cu o firmă din Bucureşti, care ne trimitea oameni câte o lună-două, în funcţie de evenimentele pe care le organizam. Nu era leasing de personal, era o intermediere făcută de firma respectivă. Dar costurile erau prea mari, îi plăteam 2.000 de lei în mână salariatului respectiv în fiecare lună şi mai dădeam încă 2.000 de lei şi firmei care ni-i trimitea", ne-a spus patronul unui resturant din Galaţi.
Un alt gălăţean cu care am vorbit a avut o firmă care făcea detaşări de personal pentru Italia, pe perioade scurte, de câteva săptămâni. "Trimiteam oameni, în general, pentru lucrări în siderurgie, în Italia se plătea mult mai bine, 30 de euro pe oră, faţă de 3-5 euro pe oră, cât se plăteşte în România. Dar la un moment dat statul român ne-a impus să realizăm 70 la sută din cifra de afaceri aici, în România, şi numai 30 la sută în Italia. Cum cifra anuală de afaceri era de un milion de euro, ne era imposibil să producem 700.000 de euro aici, în condiţiile în care oamenii lucrau în Italia. Aşa că am renunţat, ne judecăm cu statul, care ne cere 700.000 de euro şi am făcut altă firmă în Italia", ne-a spus gălăţeanul cu care am vorbit.
