Găştile de derbedei, tot mai greu de controlat

Găştile de derbedei, tot mai greu de controlat
Evaluaţi acest articol
(26 voturi)

Scene revoltătoare s-au derulat zilele trecute într-o zonă recunoscută în Galaţi pentru gradul sporit de nesiguranţă provocată de concentraţia mare de indivizi care îşi duc existenţa dicolo de limita legalităţii. În plină zi, o grupare de circa 20 de persoane, înarmate cu arme albe şi sticle incendiare, a luat cu asalt o sală de sport, pentru a-şi regla conturile cu nişte rivali. Atacul a fost evitat prin apariţia, în ultimul moment, a echipajelor de la trupele speciale.

Scandalul care s-ar fi putut solda cu urmări dintre cele mai grave a avut loc în Micro 40, într-o zonă împestriţată cu săli de jocuri şi pariuri, în vecinătatea fostului cinematograf "Flacăra". Ziua în amiaza mare, mai multe maşini au oprit în apropierea unei săli de sport din apropiere, din ele coborând zeci de indivizi, care, se pare, aveau ceva de reglat cu niscaiva adversari. Discuţiile nu au avut o finalitate paşnică, pentru că, în câteva minute, gaşca numeroasă, formată din circa 20 de indivizi, s-a năpustit în direcţia sălii cu arme albe, cu intenţia clară de a tranşa violent disputa. Totul s-a petrecut fulgerător, sub ochii a numeroşi trecători, dar şi a angajaţilor magazinelor din zonă. Atacatorii nu au apucat să-şi ducă la bun sfârşit demersul, pentru că un apel la 112 i-a adus la timp, la faţa locului, pe poliţiştii de la Secţia 4 şi mai apoi pe cei de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale. Asupra găştii atacatoare, dar şi în maşinile din care indivizii puşi pe harţă tocmai coborâseră, oamenii legii au găsit un veritabil arsenal.

"Constatările de la fața locului ne-au condus la ipoteza că aceștia pregăteau comiterea unor fapte penale de natură gravă. Astfel, în momentul identificării, în autoturismele cu care aceștia se aflau pe o alee din municipiul Galați au fost depistate mai multe arme albe, iar lângă autoturisme câteva sticle incendiare. Autoturismele au fost ridicate pentru a fi efectuate investigații criminalistice, iar în momentul de față cercetările continuă pentru stabilirea adevărului. O parte dintre ei au încercat să fugă de la fața locului, dar ulterior au fost identificați și conduși la sediul Poliției Municipiului, pentru a fi audiați", a precizat cms. Iulian Unguru, din cadrul IPJ Galaţi.

În cauză se fac cercetări pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, fapte pentru care cei incriminaţi riscă o pedeapsă cuprinsă între trei luni şi doi ani de închisoare sau amendă.

Citit 9815 ori Ultima modificare Duminică, 29 Septembrie 2019 00:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.