Evaluaţi acest articol
(34 voturi)
1 comentariu

Loredana Boroş a absolvit două facultăţi la "Dunărea de Jos" şi spune că fiecare o ajută în viaţa de zi cu zi. Dacă Medicina a fost chemarea ei şi acum deţine propriul cabinet stomatologic în Galaţi, A.S.E.-ul, prima facultate - făcută la sfatul părinţilor – îi foloseşte să îşi ţină finanţele în ordine.

“Nu am ales specializarea Stomatologie din prima, aşa m-a repartizat calculatorul, dar, la primul seminar, atunci când am modelat un dinte, am ştiut că asta e menirea mea şi că voi fi medic stomatolog”, explică Loredana. Acum, tânăra are propriul cabinet dentar.

Loredana are competență pe implantologie si cursuri de specialitate pe protetică și estetică dentară, şi pacienţi mici şi mari care vin de la mii de kilometri distanţă ca să fie trataţi în Galaţi. Îmbrăcată în roz sau mov şi cu un zâmbet mare pe buze, Loredana pare o rudă a Zânei Măseluţa, iar cabinetul ei arată mai mult a spa decât a spaţiu unde lucrează un medic.

“Fac parte din a doua generaţie de dentişti ai Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi şi sunt foarte mândră de asta. Am studiat cu profesori din Bucureşti, Iaşi, Tg. Mureş, Craiova şi am învăţat pe brânci. Am şase ani de facultate în care am făcut încă din prima clipă practică la cabinetele dentare din oraş. Aşa am învăţat totul despre aparatură şi planuri de tratament. Ulterior am absolvit competenţele de implantologie, iar la cabinetul propriu, pe care l-am deschis acum cinci ani, sunt de dimineaţă până seara, ţin pasul cu tot ce e nou, investesc foarte mult în educaţia şi în pregătirea mea”, mărturiseşte ea. Loredana crede că dentistul nu mai trebuie să fie un fel de bau-bau, ca pe vremuri, ci este un bun psiholog, o persoană empatică şi prietenoasă.

“Eu vorbesc cu fiecare pacient în parte, îl întreb de rude şi de prieteni, îi explic în tihnă procedurile, pe scurt, mă împrietenesc cu el, îi câştig încrederea. Nu îl cert niciodată pentru neglijenţe şi nu îi vorbesc de sus. În plus, îmi fac în aşa fel programările încât cei care trec pragul cabinetului meu să nu aştepte nejustificat”, mai spune ea. Planuri de viitor? Participarea la cât mai multe congrese internaţionale. “Medicii din străinătate spun că suntem <<norocoşi>> că avem aşa o cazuistică în România şi că putem învăţa să rezolvăm situaţii cu adevărat grele. Eu cred că suntem mai pricepuţi şi mai inventivi”, explică ea. Îşi doreşte să crească profesional şi cel mai important lucru, îşi doreşte să facă asta aici, în oraşul care a format-o. Ceea ce, zicem noi, e mare lucru, având în vedere exodul de medici cu care ne confruntăm!

Citit 12624 ori Ultima modificare Joi, 30 Ianuarie 2020 09:53

1 comentariu

  • postat de Alice Miercuri, 29 Ianuarie 2020 00:04 2.244.9.*** Link la comentariu
    5
    15

    Stie sau nu stie/ S-a pregatit si prin alte parti sau nu..
    Dar haideti sa nu ii mai proslavim pe cei care termina medicina la Galati.
    Toti stim ca trebuie sa aiba multi absolventi ca facultatea sa ramana in picioare. Toti stim ce profesori ori nepregatiti ori dezinteresati au. Si cei care sunt i teresati ghici ce: nu au cum sa predea pt ca "de la sediu" li se cere sa le puna note mari/ sa ii treaca.
    Sa ne mai potolim cu laudele de sine ca nu e prima care face doua facultati.
    Succes ei si sa fie ow bune pregatita

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro