"Sunt atât de mândru de soţia mea, care lucrează ca asistentă pentru pacienţii cu COVID-19 din pavilionul 27 al Spitalului Pinderfields din Wakefield, West Yorkshire. Ai grijă de tine şi întoarce-te sănătoasă acasă! Te iubim cu toţii!", este mesajul emoţionant, postat pe Facebook de Alex Dan Dumitru, gălăţeanul stabilit cu familia în Marea Britanie, care, în 2012, a pus Galaţiul pe harta olimpică a lumii. Chiar în acea zi, la spitalul unde lucrează soţia lui, a avut loc un moment de reculegere pentru cei peste o sută de membri ai Sistemului Naţional de Sănătate al Marii Britanii (National Health Service - NHS) care au murit până acum încercând să-i salveze pe cei infectaţi cu COVID-19.
Cele mai profunde şi mai sincere declaraţii de dragoste se fac nu doar în momentele fericite ale vieţii, ci şi în cele mai grele. Nu sunt vorbe mari, ci cuvinte simple, dar încărcate de emoţie, de speranţă, de respect şi preţuire. Aşa ni s-a părut mărturisirea făcută pe pagina de Facebook de Alex Dan Dumitru, căruia i-am cerut permisiunea să o preluăm şi să o facem public,ă împreună cu mesajele de încurajare care au urmat-o.
Purtător al flăcării olimpice în 2012, cunoscut pentru participarea la zeci de curse caritabile de maraton şi semimaraton, despre Alex aţi mai putut citi în pagina de Diaspora a ziarului „Viaţa liberă”. „Alexandru Dan Dumitru pune Galaţiul pe harta olimpică a lumii” scriam pe 6 aprilie 2012, în primul articol publicat în „Viaţa liberă” despre singurul român din Marea Britanie care a purtat Flacăra Olimpică prin centrul oraşului Leeds. Au urmat, apoi, numeroase articole despre participările lui la curse caritabile, despre urcarea pe prima treaptă a podiumului la „Half Iron Man”, dar şi despre organizarea unor asemenea curse ale speranţei - „Români în UK Challenge”, devenit deja tradiţie.
Ştiam, în 2012, că Alex venise în Marea Britanie în 2004, împreună cu Alina, soţia lui, că au doi băieţi, Ştefan şi David, o rată şi multe speranţe. Dacă, până acum, Alex a fost eroul curselor şi evenimentelor caritabile, iată că, de această dată, soţia lui, Alina, devine una dintre eroinele în halat alb ale acestor vremuri. Şi nu o spunem noi, o mărturisesc toţi cei care au scris mesaje şi comentarii pe pagina de Facebook a lui Alex, sub fotografia soţiei lui, îmbrăcată în echipamentul special de protecţie.
Gânduri bune şi mesaje de încurajare
„Bunul Dumnezeu să vă aibă în pază! Vă trimitem toate gândurile bune!”; „Şi noi suntem mândri de ea, de voi în general!”; „Sănătate multă şi să ai grija de tine!"; „Fii mândru că ai şi de ce! Respect, soţiei tale!”; „Să vă ţină Dumnezeu sănătoşi!; „Multă sănătate şi zile bune!”; „Dumnezeu să vă ocrotească! Multă sănătate!”, sunt doar câteva dintre zecile de mesaje pe care prietenii şi cunoscuţii lui Alex le-au scris pe Facebook.
Nu lipsesc nici mesajele în limba engleză: „Well done, Alina!”; „We are all proud of you!”; „Stay safe and hope you are all keeping well”; „You are one of my heroines, Alina! Please, stay safe, lovely lady”; „Lots of respect Alex, stay safe all of you”; „Respect to you”; „You are a hero and a brave heart!”.
Aplauze pentru personalul medical
De la Alex am aflat că marţi, la ora 11,00, la Wakefield Hospital, West Yorkshire s-a ţinut un minut de reculegere pentru tot personalul NHS şi pentru cei care au muncit în case de bătrâni şi au trecut în nefiinţă în urma pandemiei. Imaginile filmate de soţia lui, Alina, cu sutele de oameni, în haine civile sau medicale, aplaudând pe coridoarele şi treptele spitalului, sunt tulburătoare.
„Peste 100 membri NHS au murit până acum în UK din cauza pandemiei. Despăgubirile pentru familiile NHS cu membri loviţi de COVID-19 se ridică la 60.000 de lire! Noi ieşim să aplaudăm în fiecare joi, la ora 20,00, în fata casei, pentru personalul medical”, ne-a povestit Alex.
Toate acestea ne fac să înţelegem că, dincolo de combinezoane, mănuşi, măşti şi viziere de protecţie, cadrele medicale sunt tot oameni. Au familii, au oameni dragi, au copii sau părinţi care depind de ei, au speranţe şi planuri pentru viitor, dar sunt expuşi mai mult decât noi toţi la virus. De aceea trebuie să îi respectăm şi preţuim. De viaţa lor depind şi vieţile noastre...
Viaţa, un maraton cu urcuşuri şi coborâşuri
„Viaţa e un maraton cu urcuşuri şi coborâşuri. Unii trec mai uşor prin viaţă, alţii se mai opresc şi o iau de la capăt. Diferenţa este că maratonul se termină peste 42 kilometri, în viaţă nu se ştie unde e linia de sosire. Cel mai mult contează ce lăsăm în urma acestui maraton al vieţii. Cine va alerga un maraton va trece mai uşor prin viaţă”, este convingerea lui Alex Dan Dumitru, fost purtător al Flăcării Olimpice.
