De ce au rămas nerepartizaţi la liceu peste 200 de elevi, de patru ori mai mulţi ca anul trecut

De ce au rămas nerepartizaţi la liceu peste 200 de elevi, de patru ori mai mulţi ca anul trecut
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Anul acesta s-a înregistrat un număr record de candidaţi nerepartizaţi la admiterea la liceu. În anii anteriori, numărul lor a fost destul de mic, chiar şi mai puţin de zece. În 2019, au fost 51 de elevi în această situaţie, numărul lor fiind destul de mare în raport cu alţi ani. În 2020, sunt de patru ori mai mulţi absolvenţi de gimnaziu care au rămas fără loc. Iar cauzele par să fie multiple.

Dintre cei 217 elevi nerepartizaţi, 28 au medii de admitere chiar mari, între 8,03 şi 8,68, care le-ar fi garantat intrarea la un liceu destul de bun. Ce s-a întâmplat de au rămas pe dinafară am încercat să aflăm de la inspectoarea generală Mioara Enache: "În primul rând, notele de la Evaluarea Naţională de anul acesta au fost mult mai mari decât anul trecut. Prin urmare, ce au găsit elevii în broşurile de admitere la ultima medie nu s-a potrivit cu realitatea de anul acesta. Noi le-am spus diriginţilor să-i anunţe şi să-i convingă să pună suficiente opţiuni. Ne-au venit fişe cu numai opt coduri, în condiţiile în care au la dispoziţie peste 200 de poziţii pe fişa de înscriere", explică Mioara Enache.

Într-adevăr, fişa de înscriere conţine 287 de poziţii, iar candidaţii ar fi trebuit sfătuiţi de diriginţi să completeze cât mai multe coduri, în ordinea descrescătoare a preferinţelor. Dacă au medie suficient de mare ca să poată fi repartizaţi la specializarea dorită, nu îi obligă nimeni să meargă acolo unde nu vor, dar au o variantă în cazul în care nu sunt admişi pe locurile preferate.

Un alt motiv pentru care au rămas atât de mulţi elevi nerepartizaţi şi nici locuri libere la liceele din municipiul Galaţi nu mai sunt este faptul că, în 2020, au fost 3.291 de elevi înscrişi la aditere, cu 229 mai mulţi decât în 2019, când au fost 3.062. Acest lucru se explică şi prin faptul că, anul acesta, din cauza pandemiei, situaţia şcolară s-a încheiat mai favorabil elevilor decât în alţi ani, unii dintre ei fiind promovaţi chiar şi dacă nu aveau note, prin dublarea mediei de pe primul semestru.

Din nefericire, deşi numărul candidaţilor a crescut, numărul de locuri la liceu în 2020 a fost mai mic cu 84 decât în 2019, când Ecaterina Andronescu a operat o tăiere masivă, pentru a încuraja absolvenţii de gimnaziu să meargă şi la şcolile profesionale. S-au tăiat, în 2019, zece clase, adică nu mai puţin de 280 de locuri în judeţul Galaţi.

Prin urmare, s-a ajuns la situaţia în care anul acesta nu a mai rămas niciun loc liber în municipiul Galaţi pentru etapa a doua de admitere destinată elevilor nerepartizaţi în prima etapă. În 2019, au rămas neocupate 209 locuri în total, dintre care 109 numai în municipiul Galaţi. Anul acesta sunt doar 62 de locuri libere după prima etapă, numai la licee din Tecuci, Bereşti, Cudalbi şi Corod.

În perioada 13 - 20 iulie, candidaţii admişi în prima etapă trebuie să-şi valideze locul. În caz că nu se înscriu, locurile vor fi considerate libere în a doua etapă. Aici ar fi o speranţă pentru elevii nerepartizaţi în prima etapă, sau şcolile profesionale. Etapa a doua de admitere la liceu începe pe 22 iulie, cu publicarea listei cu locurile rămase libere.

Citit 4246 ori Ultima modificare Vineri, 17 Iulie 2020 00:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.