Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
2 comentarii

Galaţiul "ţine pasul" în statistica negativă a creşterii numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Ultimele 24 de ore au făcut ca judeţul să depăşească pragul psihologic de 6.000 de infectări, 81 de gălăţeni primind, oficial, vestea pozitivării de marţi până miercuri. Alţi patru, aflaţi în stare gravă, au pierdut lupta. 

De la o zi al alta, numărul gălăţenilor confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus creşte tot mai mult. Ultimele 24 de ore au presupus confirmarea la testele efectuate a 81 de noi cazuri, care aduc astfel judeţul în situaţia de a contabiliza, de la începutul pandemiei, 6.011 de persoane declarate pozitive. Mai puţini purtători ai virusului, 68, au fost declaraţi vindecaţi în acelaşi interval de referinţă. Din păcate, patru pacienţi aflaţi în stare gravă au pierdut lupta, fiind declaraţi decedaţi pe fondul infectării cu COVID-19. Astfel numărul morţilor înregistrat la nivelul judeţului Galaţi ajunge la 208. Ca măsură de prevenţie, 799 de gălăţeni se află la acest moment în carantină la domiciliu, iar 74 sunt, potrivit DSP Galaţi, în izolare. Alte 259 de persoane sunt in regim de izolare instituţionalizată. 

La Iveşti, situaţia se ameliorează 

În zona cea mai critică din judeţul Galaţi sub aspectul numărului de infectări, şi anume un cartier din comuna Iveşti, încep să se vadă efectele carantinei instituite la începutul acestei luni. După mai bine de două săptămâni de izolare, rata de infectare în comunitate, care iniţial era de peste 10 la mie, a scăzut la jumătate. Numai în ultimele 24 de ore, în cea de-a treia săptămână la carantină, autotirăţile raportau o scădere de la 7,41 la mie, cât se înregistrase marţi, la 5,73 la mie, miercuri, 28 octombrie. Cartierul rămâne în continuare închis pentru 14 zile, conform hotărârii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă din 26 octombrie, circulaţia în şi din zona supusă restricţiei făcându-se după reguli limitate şi bine stabilite.

Citit 1995 ori Ultima modificare Joi, 29 Octombrie 2020 08:43

2 comentarii

  • postat de judeţ Vineri, 30 Octombrie 2020 08:02 89.136.185.*** Link la comentariu
    0
    0

    si cati infectati din cei peste 6000 au decedat?

    Raportează
  • postat de Cetatean Joi, 29 Octombrie 2020 01:53 5.13.196.*** Link la comentariu
    4
    6

    Dar de boschetari ce spuneti ? Pe ei cine ii testeaza , masca nu poarta de baut si plimbatul sticlei din gura in gura , astia nu sant focare de infectie? Mai si circula cu autobuzul din cand in cand , nespalati si murdari.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.