Un bolnav cu fractură se teme că nu va fi operat

Un bolnav cu fractură se teme că nu va fi operat
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Protocoalele medicale care prevăd testarea tuturor bolnavilor care se internează în spital pentru cu totul alte afecțiuni a pus la grea încercare nu doar actul medical, ci și nervii şi chiar starea de sănătate a oamenilor. Cei care ies pozitivi la testare sunt, de regulă, trimiși mai întâi să fie tratați de COVID-19, în unitățile de suport. Timp de cel puțin două săptămâni, suferinzii sunt astfel lipsiți, în majoritatea cazurilor, de posibilitatea de a primi tratament pentru afecțiunile care i-au adus la spital. În secțiile COVID așteaptă să fie ”negativați” zeci de bolnavi de cancer, cu afecțiuni chirurgicale, medicale sau ortopedice. 

”Te duci în spital cu una și te alegi cu două” nu mai este doar o vorbă născută din experienţe amare trăite de bolnavi în unitățile sanitare de pe la noi, ci o realitate cât se poate de ancorată în criza pandemiei. Sunt la ordinea zilei pacienţi cu o sumedenie de probleme medicale, care au nevoie de internare pentru terapii, operaţii și investigaţii, dar se ”împiedică” de un rezultat pozitiv la testarea pentru COVID. Simptomatici sau nu, oamenii trebuie astfel să stea într-un spital COVID, unde nu există posibilitatea să fie tratați și pentru suferințele ”de bază”. La unii, se adaugă temerea că, odată declaraţi vindecaţi de COVID, trebuie să ia de la capăt circuitul internării. 

Pacient asimptomatic, în chinuri groaznice

Paradoxul se regăsește in situaţia unui bărbat de 49 de ani, din județul Galați, care de mai bine de două săptămâni zace la pat din cauza unei fracturi de șold. Afecţiunea ortopedică nu i-a putut fi rezolvată pentru că în Spitalul de Urgență a fost depistat pozitiv înainte ca medicii să apuce să îl opereze. ”Fratele meu a fost luat cu salvarea de la Frumuşiţa, pentru că a căzut şi şi-a fracturat şoldul. A fost dus la Urgenţe, i s-a făcut testul COVID şi a ieşit negativ. A fost internat la Ortopedie, unde i-au spus că, în câteva zile, îl operează. Pentru că el mai are şi alte probleme de sănătate, au spus că trebuie să îi mai facă investigaţii. După circa o săptămână, i-au testat din nou pe cei din salon, iar el şi încă doi colegi au ieşit pozitivi. I-au transferat la Infecţioase. Nu ne-a anunţat nimeni, el nu a reuşit să ne mai sune, că nu avea credit pe telefon, iar la medic nu am putut ajunge să vorbim cu el. Cu greu ne-a anunţat că este la Infecţioase, unde se află şi acum. Sâmbătă, pe 20 noeimbrie, i s-a făcut un nou test acolo şi a ieşit pozitiv. Nu are niciun simptom şi i-au spus că sâmbătă îl vor externa. Cum să fie trimis acasă, aşa neoperat, când el urlă de durere?", ne-a adus la cunoştinţă Gina Achenfiev, sora pacientului. Bolnavul şi rudele sale se tem că, odată declarat vindecat de COVID, omul va fi lăsat să plece din spital, fără a mai ajunge pe mâinile ortopedului care trebuia să îl opereze la şold. 

Vindecat şi trimis la medic

Aşa trebuie să plece din spital toţi bolnavii diagnosticaţi şi cu infecţie cu COVID-19, ne dă asigurări directorul Spitalului de Boli Infecţioase Galaţi. Unitatea medicală, care este capacitată să ofere tratament pentru persoanele testate pozititiv, nu poate asigura terapii pentru toţi bolnavii, care au tot felul de afecţiuni ce necesită îngrijiri de specialitate. "Odată negativat, pacientul este externat. Stabilirea negativării se face în baza unui nou test, efectuat în spital, cât timp pacientul este internat. Nu se pune problema ca acesta să fie externat fără un rezultat cert negativ. În al doilea rând, fiind vorba despre un pacient cu o afecţiune acută ortopedică, acesta va fi transferat la serviciul de Ortopedie în vederea aplicării conduitei terapeutice de care are nevoie", ne-a asigurat dr. Mihaela Debita, managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" Galaţi.

Citit 3681 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Iunie 2023 07:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.