Evaluaţi acest articol
(18 voturi)
7 comentarii

Încheiat de Primărie în septembrie 2019, contractul pentru amenajarea arterei de legătură între bulevardul Dunărea şi bulevardul Marii Uniri, prin curtea Poliţiei de Frontieră, tocmai a suferit o importantă modificare. Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, prin act adiţional, a fost majorată valoarea contractului cu 154.785,45 lei fără TVA. Astfel, valoarea finală lucrării pe care trebuie să o execute Asocierea Constructa Mecanique - Obercons Comp a ajuns la 4.184.724,46 de lei fără TVA.
Vestea bună este că, în sfârşit, ar putea începe construcţia efectivă a şoselei pentru care autorităţile au primit terenul din curtea Poliţiei de Frontieră acum şase ani. Potrivit Biroului de presă al Primăriei, realizarea măsurilor compensatorii pe care Guvernul le-a impus înainte de a se amenaja drumul se vor încheia în câteva zile. Astfel, dacă vremea va permite şi nu vor apărea alte probleme, constructorul s-ar putea apuca de treabă.
Nu de alta, dar în decembrie 2020 a expirat prelungirea de şase luni acordată Primăriei de Guvernul pentru a executa această investiţie, iar municipalitatea s-ar putea trezi nevoită să restituie suprafaţa de 8.602 metri pătraţi pe care şoseaua ar trebui să o acopere.
Optimistă, Primăria şi-a propus să realizeze drumul până la 31 mai 2021. Noua arteră, lungă de 620 de metri liniari, va asigura circulaţia între cartierele Dunărea şi Ţiglina, pe o distanţă mai scurtă cu circa patru kilometri faţă de cea actuală. Artera va purta numele sublocotenentului post mortem Ionuţ Cosmin Sandu, căzut în Afganistan şi decorat postum cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler pentru militari, cu însemn de război.

Citit 3840 ori Ultima modificare Joi, 28 Ianuarie 2021 00:13

7 comentarii

  • postat de Aurica Joi, 28 Ianuarie 2021 22:16 109.128.220.*** Link la comentariu
    0
    4

    6.749 metrul de sosea?
    Probabil include si parandaratul.

    Raportează
  • postat de Terente...din Galati Joi, 28 Ianuarie 2021 10:14 86.34.180.*** Link la comentariu
    0
    9

    De acord cu @Justitiarul. Doar o mica remarca: Politia de Frontiera este doar fatada sub care se ascund alte interese imobiliare.
    DNA Galati, doarme in bocancii statului!

    Raportează
  • postat de JUSTIŢIARUL Marți, 26 Ianuarie 2021 13:04 81.12.149.*** Link la comentariu
    3
    29

    1. Drumul acesta ce scurtează distanţa între cartierele Dunărea şi Ţiglina trebuia realizat demult, iar Poliţia de Frontieră trebuia mutată de acolo pentru că nu îşi are rostul. Există spaţii destule pentru relocarea acestei instituţii (care nu ştiu cum de a ajuns aici) spre estul municipiului sau al judeţului, deci spre zona de frontieră (ex. lângă OCPI la Parcul CFR, dincolo de Bariera Traian, spre Giurgiuleşti, etc). Alo, dl Primar, dl Preşedinte al C.J. Galaţi sau dl Ministru de Interne, se aude?
    2. Toată diferenţa de majorare a acestei lucrări pentru întârzierea ei ar trebui suportată de dl. primar Pucheanu, la fel ca penalizările pentru neplata studiilor pentru tunelul sub Dunăre. Ca să nu mai spunem că primarul ar putea fi acuzat şi de abuz, neglijenţă sau subminare economică, împotriva dezvoltării economice a oraşului nostru (prin zădărnicirea acestor lucrări). Dar noi nu prea avem un Avocat al Poporului...

    Raportează
  • postat de Cip Marți, 26 Ianuarie 2021 10:32 86.123.142.*** Link la comentariu
    3
    25

    E practica universala. Firma de partid, oferă cel mai mic preț, contractează lucrarea iar apoi prețul creste... Cam multe lucrări sunt asa ca să fie doar o coincidenta.

    Raportează
  • postat de Dani Marți, 26 Ianuarie 2021 09:45 5.13.221.*** Link la comentariu
    2
    15

    Sa speram ca se face ca suntem satui de vorbe.
    Poate se face si bulevardul Dunarea cu ocazia asta

    Raportează
  • postat de potecuta Marți, 26 Ianuarie 2021 07:55 78.96.59.*** Link la comentariu
    5
    18

    Va fi o caricatura de drum ,,made in galati,, . Drumul va avea 4 benzi doar pana in dreptul cladirilor politiei de frontiera, apoi pentru ca asa merge treaba pe la noi, vom vedea o gatuire automata la doua benzi (ca doar nu erau prosti sa se atinga de cladirile politiei) si.....gata drumul. Nu stiu ce s-au mai complicat cu abureala aia de 4 benzi pana la turn. Corect era ori tot drumul pe 4 benzi ori tot drumul pe 2 benzi. Ce tot atata aiureala ?

    Raportează
  • postat de marius Marți, 26 Ianuarie 2021 03:51 86.125.119.*** Link la comentariu
    6
    35

    Stai sa vezi daca incepe construcția. Va crește pretul, ca Făt Frumos.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.